Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un șofer care staționa la roșu s-a pomenit cu poliția pe urme pentru că nu le-a cedat trecerea

S-a pomenit cu poliția pe urme pentru că nu le-a cedat trecerea. Asta deși staționa la culoarea roșie a semaforului și nu avea posibilitatea să se deplaseze în nicio direcție.

Publicat

Oleg Mostovei, șoferul căruia i s-a întâmplat cazul, a filmat întreaga epopee, iar acum cere instituțiilor abilitate să ia măsuri în privința polițiștilor implicați, scrie jurnal.md

„Staționam la semaforul de lângă Universitatea de Medicină, pe bd. Ștefan cel Mare. Undeva în spate am auzit girofar, sirenă, m-am uitat în oglindă – era poliția. Am stat ca să treacă, aveau suficient loc în stânga mea. Au ajuns în dreptul meu să-mi arate că nu-i las să treacă. Eu stăteam pe loc pentru că oricum nu puteam să merg nici în stânga, nici în dreapta, nici în față. Loc aveau suficient. La un moment dat, au virat stânga și au oprit, după care au venit după mine, deși erau cu sirena ca în cazuri de urgență. S-au ținut după mine fără să semnalizeze, până mi-am dat eu seama că vin din urma mea”, povestește bărbatul.

După un schimb de replici, cei doi polițiști au chemat, la insistența șoferului, un alt echipaj de poliție, de la Inspectoratul Național de Patrulare.


După o jumătate de oră, polițiștii de patrulare veniți să facă lumină au constatat că șoferul nu a comis, de fapt, nicio încălcare.

Ulterior, bărbatul a mers la Inspectoratul de Poliție Buiucani ca să depună plângere împotriva celor doi polițiști.

„Rog IPN, MAI, PG să se autosesizeze în cazul celor doi purtători de uniforme care au comis, clar, un abuz”, afirmă Oleg Mostovei.


 


Moldova

Problema curselor ilegale, din nou în vizorul Poliției. Soluțiile propuse de autorități

Inspectoratul Național pentru Securitate Publică vine cu soluții pentru ambuteiajele din capitală, dar și împotriva curselor ilegale, organizate la ieșirile din municipiu sau chiar pe bulevardele principale din oraș.

Publicat

Acestea au fost prezentate, ieri, în cadrul primei ședințe a grupului de lucru format din specialiștii în domeniul circulației și siguranței rutiere din cadrul INSP și reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău, scrie NOI.MD

În cadrul ședinței a fost analizată situația actuală de pe străzile capitalei și evidențiate principalele cauze care creează impedimente în traficul rutier, în special la sensurile giratorii și la trecerile de pietoni.

Reprezentanții INSP au prezentat misiunile de care sunt responsabile echipajele poliției și s-au arătat dispuși să conlucreze cu reprezentanții Primăriei, pentru soluționarea cât mai urgentă a problemelor existente.


Totodată, specialiștii au enunțat un set de propuneri concrete:

– reorganizarea circulației rutiere pe anumite porțiuni de drum (spre exemplu cum a fost reorganizată strada București);

– amenajarea cu iluminare și semafoare inteligente a sensurilor giratorii cu risc sporit de ambuteiaje, dar și a trecerilor pietonale (în special cele care înregistrează un număr mare de accidente cu implicarea pietonilor);


– efectuarea calitativă și întreținerea marcajelor rutiere;

– instalarea în locuri vizibile a indicatoarelor rutiere;

– amenajarea locurilor de parcare și a stațiilor de oprire pentru transportul public.


De asemenea, conducerea MAI a reiterat inițiativa unui proiect de lege care va permite agenților constatatori din cadrul Primăriei să documenteze conducătorii auto pentru parcarea neregulamentară.

Un alt subiect discutat se referă la cursele ilegale care au loc la ieșirile din municipiu sau chiar pe bulevardele principale din oraș, acestea fiind un risc major de accidente în traficul rutier.


În context, reprezentanții MAI au anunțat că vor fi realizate operațiuni speciale pentru identificarea acestor curse și documentarea șoferilor implicați. La finalul ședinței a fost întocmit un plan concret de acțiuni, care urmează a fi realizate în următoarea lună, precum și monitorizarea implementării acestora prin implicarea directă în teren, la fața locului, a grupului comun de lucru.

Citește mai departe

Moldova

Un copil de șase ani a ajuns în reanimare după ce ar fi înghițit o semință de floare otrăvitoare

Un copil de doar șase ani a ajuns în reanimare după ce ar fi înghițit o semință de floare otrăvitoare.

Publicat

Despre aceasta s-a aflat după ce mama minorului a apelat după ajutor la medicii de pe ambulanță. Femeia de 35 de ani a comunicat că a luat niște semințe de floare din grădina grădiniței unde învăța copilul, pentru a le sădi în curtea casei sale. Acestea au fost lăsate la uscat pe pervazul bucătăriei.

În timp ce mama copilului era ocupată cu treburile casnice, minorul a înghițit una dintre semințele asemănătoare cu fasole. Despre faptul că acestea sunt otrăvitoare, femeia a aflat din internet după incident.

Copilul imediat a fost transportat  la spital și internat în secția de reanimare. La momentul actual minorul este în afara oricărui pericol.


mvdpmr.org 


Citește mai departe

Moldova

Dosarul omorului de la Nicoreni, pe masa judecătorilor: 5 suspecți, pe banca acuzaților

Dosarul privind omorului de la Nicoreni, raionul Drochia, când 5 tineri au omorât în bătaie un tânăr, venit în ospeție la bunica sa, a fost finalizat și expediat în instanța de judecată.

Publicat

Unul dintre suspecți este plasat în arest preventiv. Acesta este acuzat că l-a lovit cu o bâtă pe tânăr, bătăi care au și provocat decesul băiatului. Acestuia i se încriminează „vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii”, soldată cu decesul victimei, ce se pedepsește cu pușcărie de la 12 la 15 ani, dar și de „huliganism agravat, cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii”, ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani, scrie Unimedia.INFO.

Un alt suspect este în arest la domiciliu, iar ceilalți trei au interdicția de a părăsi Republica Moldova. Aceștia sunt învinuiți în baza articolului 287 din Codul penal, aliniatul 2 și 3 – huliganism sau huliganism agravat.

Amintim că un băiat de 21 de ani, din Chișinău, a fost ucis în bătaie de cinci tineri, în timp ce se afla în ospeție la bunici în localitatea Nicoreni, raionul Drochia. Tragedia s-a produs la mijlocul lunii iulie. Doi dintre suspecți, de 21 și, respectiv, 22 de ani, au fost reținuți. Aceștia, împreună cu încă trei, l-ar fi lovit cu bestialitate pe tânăr, cu bâtele și picioarele. Tânărul a reușit să ajungă până lângă o fântână, unde și-a dat ultima suflare.


Deși expertiza inițială a stabilit că băiatul a murit de un stop cardiac, una repetată a stabilit clar că tânărul a murit ca urmare a bătăilor primite cu o bâtă, iar oamenii legii s-au autosesizat și au adăugat un capăt de acuzare în dosar.


Citește mai departe

topul săptămânii