Rețele de socializare

Diaspora

/FOTO/ Un moldovean a încercat să intre ilegal în România, înotând în râul Prut

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iași au depistat în zona de responsabilitate un cetățean din Republica Moldova care a încercat să intre ilegal în România, înotând în râul Prut.

Publicat

În data de  09 mai  a.c., în jurul orei 16.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iași, pe timpul executării unei misiuni de supraveghere a frontierei de stat, au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Orzeni, județul Iași, un bărbat a cărui prezenţă în zonă nu era justificată.

Poliţiştii de frontieră au procedat la identificarea bărbatului, stabilind că este un cetăţean din R. Moldova. În vederea continuării cercetărilor, acesta a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iași.

În urma verificărilor specifice efectuate, dar şi cu sprijinul autorităților din Republica Moldova, s-a stabilit că persoana este cetățean moldovean, în vârstă de 44 ani și a trecut râul Prut cu intenția de a ajunge în Franţa.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

În baza Acordului de Readmisie, bărbatul a fost preluat de autorităţile de frontieră ale statului vecin pentru continuarea cercetărilor.


Diaspora

Un moldovean, suspectat că ar face parte dintr-un grup specializat în spargeri, reținut în Italia

Un moldovean, suspectat că ar face parte dintr-un grup specializat în spargeri de locuințe sau mașini a fost reținut în Italia.

Publicat

 Presa din Peninsulă scrie că reținerea a avut loc în seara de 16 iunie, la ora 21.55, în orașul Parma. Polițiștii care patrulau în zonă ar fi observat trei persoane care se deplasau cu un automobil de lux, având o viteză redusă.

Maniera nespecifică de ghidare a mașinii le-a dat de bănuit oamenilor legii, așa că aceștia au pornit girofarele și i-au cerut șoferului să oprească. 

Doi indivizi care se aflau în mașină au ieșit din vehicul și au fugit în direcții necunoscute, cel de-al treilea însă nu a reușit să scape. Este vorba despre un moldovean de 29 de ani. Înainte să fie încătușat, acesta a aruncat rucsacul pe care-l avea peste un gard. Polițiștii au observat gestul moldoveanului și au ridicat geanta, în care au depistat diverse unelte de spargere, inclusiv o rangă metalică, o șurubelniță, o lanternă și mănuși de lucru.


Toate obiectele au fost confiscate și predate Autorității Judiciare, care va proceda împotriva moldoveanului pentru transportarea bunurilor ce ar putea fi utilizate la prădarea locuințelor sau a autoturismelor.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean a prezentat pentru un autoturism cu înmatricularea suspendată documente false, la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră, o asigurare tip“carte verde” şi un autocolant care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice, pentru autoturismul la volanul căruia se afla, care s-au dovedit a fi false. Totodată, maşina avea înmatricularea suspendată de autorităţi.

Publicat

În data de 17 iunie a.c., în jurul orei 00.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Lituania.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că asigurarea internaţională tip carte verde şi  autocolantul care atestă valabilitatea inspecţiei tehnice periodice nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Totodată, s-a constatat faptul că înmatricularea autoturismului este suspendată din data de 17.02.2020.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. 


Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean a fost descoperit la controlul de frontieră cu un permis de conducere fals în borsetă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, asupra căruia s-a descoperit un permis de conducere fals.

Publicat

În data de 17 iunie a.c., în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, T.V., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 44 de ani, pasager într-un autocar.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care, în borseta bărbatului a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, valabil pentru toate categoriile de autoturisme.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.


Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că este posesor de permis de conducere doar pentru categoria B și că a procurat permisul de conducere descoperit prin intermediul unui concetăţean ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 100 de euro, cu scopul de a-și găsi mai ușor un loc de muncă în străinătate.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun


Citește mai departe

topul săptămânii