Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Motociclist beat, prins de INSP

Conflict în plină noapte pe un drum ce unește satele Mălăiești și Corjova din raionul Criuleni.

Publicat

Un grup de tineri s-au luat la ceartă cu inspectorii de patrulare, și totul din cauza unei motociclete. Totul a avut loc în data de 10 mai, aproximativ la ora 03.25. Imaginile de la fața locului au fost postate pe o rețea de socializare de către n martor ocular.

În acestea se văd mai mulți tineri care se ceartă cu polițiștii. La un moment dat, un ofițer de patrulare urcă pe motocicletă și pleacă.

Cei care au surprins incidentul au declarat că polițiștii nu ar fi verificat actele, nici testul Dragger nu l-ar fi făcut, ci deodată au început să dea cu electroshock-ul. Apoi au confiscat motocicleta.


De cealaltă parte, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco a relatat o altă versiune a celor întâmplate. Potrivit sursei, inspectorii de patrulare ar fi observat o motocicletă care se deplasa haotic.

Prin urmare, oamenii legii l-au somat pe motociclist să oprească, însă, în încercarea de a ocoli echipajul, tânărul s-a dezechilibrat și a căzut. Polițiștii imediat s-ar fi apropiat de tânăr să se asigure că nu a pățit nimic, ultimul însă a început să-I înjure pe oamenii legii. Mai mult, din spusele polițiștilor, tânărul ar fi încercat să fugă de la fața locului, de aceea i-au fost puse cătușele.

Ulterior s-a stabilit că motociclistul are 22 de ani. Testarea alcooscopică a arătat o concentrație de 0.46 mg/l de alcool în aerul expirat. Prin urmare, motocicleta a fost ridicată de la fața locului, iar cazul transmis pre examinare polițiștilor din Criuleni.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Omor comis la beție, la Edineț

Un bărbat de 55 de ani a murit după ce a fost lovit cu un topor în cap de amicul său de pahar. Totul s-a întâmplat în data de 17 iunie în satul Constantinovca din raionul Edineț.

Publicat

Polițiștii veniți la fața locului au aflat că în ziua tragediei, aproximativ la ora 09.00 dimineața, suspectul și victima, ambii de 55 de ani, au venit acasă la un consătean, unde toți trei au consumat băuturi spirtoase. La un moment dat între cei doi oaspeți s-a iscat o ceartă. Conform poliției, victima a început să înjure suspectul.

JANA MOLCEANOV, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE EDINEȚ: „Bănuitul având asupra sa un topor, i-a aplicat victimei, două lovituri în regiunea capului cu partea tăioasă, urmare cauzându-i o plagă în partea dreaptă a capului. La rândul său, făptașul a lăsat victima să zacă la podea și a plecat de la fața locului.

 Medicii, veniți la fața locului, au acordat primul ajutor victimei, însă la scurt timp  aceasta a decedat. În urma examinării cadavrului s-a stabilit preliminar că moartea bărbatului a survenit din cauza traumei primite în regiunea capului.


Bănuitul a fost localizat și reținut în scurt timp. S-a aflat că acesta era cioban la stânele din satele din apropiere. Suspectul nu este la prima abatere de la lege. Pe acest caz a fost pornita o cauză penala pentru omor, iar bănuitul a fost reținut pentru 72 ore.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Importa ilegal bunuri în Moldova

Diverse bunuri transportate în lipsa actelor de însoțire au fost depozitate în camera de păstrare de pe teritoriul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Conducătorul auto a comunicat că câteva articole îi aparțin, însă despre conținutul celorlalte colete nu este în cunoștință de cauză pentru că avea misiunea de a le aduce în Chișinău.

Publicat

Incidentul a fost înregistrat noaptea trecută de către angajații Direcției Echipe Mobile. Când, pe traseul Leușeni – Chișinău a fost oprit în trafic un microbuz cu plăcuțele de înmatriculare românești. La volanul mașinii se afla un chișinăuian de 36 de ani.

Polițistul de frontieră a solicitat șoferului să deschidă ușa din spate pentru verificarea compartimentului marfar. Astfel s-au depistat piese auto uzate, centre de control multimedia, aparate audio, biciclete dezasamblate și alte bunuri. Pentru încărcătura transportată, șoferul nu deținea nici un act de proveniență.

Întrebat, bărbatul a comunicat că bicicletele dezasamblate îi aparțin și erau destinate pentru uz personal. Despre celelalte colete nu cunoștea detalii pentru că avea responsabilitatea să le transporte până în capitală.


Bunurile menționate au fost ridicate și depozitate în camera pentru păstrarea bunurilor a Direcției Echipelor Mobile a IGPF. În repercusiune, conform prevederilor art. 399 alin. (2), art. 403 din Codul contravențional al Republicii Moldova. Materialul a fost transmis conform competenţei în adresa Serviciului Vamal.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ 164 de pietoni accidentați în capitală

Pietonii sunt practic cei mai vulnerabili participanți la trafic, în caz de accident, rareori aceștia scapă nevătămați. Cu toate acestea, statisticile arată că majoritatea oamenilor traversează neregulamentar cel puţin de câteva ori pe an, punându-și viața și sănătatea în pericol.

Publicat

În primele cinci luni ale acestui an, doar pe teritoriul capitalei, s-au produs 164 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor. Din totalul cazurilor – 123 de accidente s-au produs pe spațiile destinate circulației oamenilor, iar alte 39 au avut loc în momentul în care pietonii traversau neregulamentar.

În urma coliziunilor, șapte persoane au decedat, iar alte 159 au fost rănite. În acest context, oamenii legii îndeamnă pietonii să nu traverseze niciodată în locuri neamenajate și să se asigure că au fost observați de toți șoferii din preajmă înainte de a se angaja în trecerea străzii. În cazul în care văd autospeciale ale ambulanței, pompierilor sau poliției, să le acorde prioritate. Iar timp de noapte oamenii sunt rugați să poarte haine cu elemente reflectorizante pentru a fi observați de automobiliști.

De asemenea, șoferilor li se recomandă să reducă din viteză atunci când se apropie de trecerile pentru pietoni și să dea dovadă de prudență maximă, mai ales în zonele rezidențiale, dar și în apropierea școlilor și grădinițelor unde există riscul ca copiii să înceapă traversarea bruscă a străzii.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii