Rețele de socializare

Diaspora

/VIDEO/ Focuri de armă la frontiera cu Republica Moldova, pentru reţinerea unor ţigarete de contrabandă

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 2.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 19.750 de lei românesți

Publicat

În data de 11 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Româneşti împreună cu cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.

În jurul orelor 22.15, au fost observate, în apropierea malului râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Santa Mare, judeţul Botoşani, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, patru persoane care încărcau colete voluminoase într-un autoturism.

La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de configuraţia terenului, persoanele au abandonat coletele și autoturismul, trei dintre acestea reuşind să treacă în R. Moldova cu ajutorul unei bărci, iar o persoană a fugit în pădurea din apropiere. Deoarece cei în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare fiind trase două focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.


La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în acele colete erau transportate ţigări, fiind stabilită cantitatea de 40.000 de ţigarete (2.000 de pachete), în valoare de 19.796 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor. De asemenea, poliţiştii de frontieră au indisponibilizat la sediul instituţiei şi autoturismul, cu o valoare estimată la aproximativ 7500 de lei.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau iesirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.


Advertisement

Diaspora

A cumpărat un permis de conducere fals cu 300 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, care s-a dovedit a fi fals.

Publicat

În data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 07.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de ieșire din țară, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Germania, S.A., cu dublă cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 29 de ani.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, au efectuat un control amănunțit, în urma căruia au  descoperit, în portofelul său, un permis de conducere cu însemnele autorităților din România si fotografia acestuia imprimată, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unuia autentic. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut permisul de conducere fals cu ajutorul unei persoane cunoscute prin intermediul unei rețele de socializare, în schimbul sumei de 300 de euro.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean și-a lăsat fiul la volan și s-au ales amândoi cu dosare penale

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la doi bărbaţi, tată şi fiu, deoarece unul dintre ei, tatăl celuilalt, i-a încredinţat fiului ansamblul de vehicule pe care îl deţinea, deşi cel din urmă nu deţinea permis corespunzător categoriei.

Publicat

În data de 05 mai a.c., în jurul orei 03.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iași, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii de frontieră Vlădești, au efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un ansamblu de vehicule condus de un tânăr cu dublă cetăţenie bulgară şi R. Moldova, în vârstă de 31 de ani. Acesta călătorea împreună cu tatăl său, în vârstă de 53 de ani, de asemenea cu dublă cetăţenie bulgară şi R. Moldova.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că şoferul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul de vehicule respectiv, al cărui proprietar este tatăl său, care era pasager.

Cu privire la cele constatate, proprietarul ansamblului rutier în cauză, a declarat că i l-a încredințat fiului său să-l conducă deoarece se simțea obosit.


În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv şi încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducerela finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Un moldovean circula pe drumurile din România la volanul unui automobil neînmatriculat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, care a fost depistat, în trafic, conducând un autoturism neînmatriculat.

Publicat

În ziua de 3 mai a.c, în jurul orei 02.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un autoturism marca Lexus, ale cărui plăcuțe de înmatriculare lipseau, fiind înlocuite cu unele de hârtie aplicate pe parbriz, respectiv, lunetă, și care era condus de un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 35 de ani.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta este radiat din circulaţie.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.



Citește mai departe

topul săptămânii