Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ S-au întrecut la beție și viteză

S-au întrecut la beție și la viteză. Doi prieteni au fost prinși în stare de ebrietate la ghidoanele motocicletelor, În timpul unei curse improvizate, organizate chiar de ei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 29 martie pe traseul Chișinău-Cimișlia, în apropiere de localitatea Horești.

Polițiștii de patrulare au observat doi motocicliști care se luau la întrecere. Ambii au fost somați pentru documentare. În urma discuției, oamenii legii au constatat că la ghidoanele motocicletelor se aflau doi tineri cu vârstele de 29 și respectiv 32 de ani. În timp ce dădeau explicații, oamenii legii au simțit un miros puternic de alcool, iar comportamentul lor era specific persoanelor ce se află într-o stare de alcoolemie avansată, fapt care s-a demonstrat în urma unui test alcoolscopic. Acesta a arătat rezultatele de 1,17 mg/l la tânărul de 29 de ani și 0,80 mg/l la celălalt individ.

Mai mult, s-a stabilit că niciunul dintre tineri nu deține permis de conducere. Prin urmare, pe caz au fost pornite investigații, iar motocicliștii sunt cercetați penal. Magistrații urmează să dicteze verdictele celor doi prieteni pentru conducerea în stare de ebrietate.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Blogger-vitezoman, căutat de poliție

De dragul like-urilor, unii sunt gata de orice, chiar să-și pună viețile lor și a celor din jur în pericol. în pericol. Este și cazul unui tânăr, care se filmează regulat încălcând regimul de viteză și plasează secvențele video pe contul său de pe o rețea de socializare.

Publicat

În unul dintre cazuri, a fost la un pas de a lua pe capotă un pieton, care traversa regulamentar pe bulevardul Decebal din capitală.

În alte secvențe video, același șofer apare încălcând regimul de viteză. Uneori acul vitezometrului ajungea să indice aproape 200 km/h. Mai mult, se observă că acesta nu are centura de siguranță cuplată. Portalul de știri Autoblog.MD scrie că individul anterior ar fi avut de a face cu oamenii legii, însă asta nu-l împiedică chiar să-şi bată joc de inspectori, inclusiv prin cuvinte necenzurate. Aceeași sursă a ținut să menționeze că automobilele cu care se filmează individul sunt luate în chirie.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor apărute pe rețelele de socializare. Șoferul urmează a fi identificat și tras la răspundere conform legislației în vigoare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Și-a băgat soțul în spital

Accident violent în raionul Strășeni. Un bărbat de 43 de ani a ajuns cu multiple traumatisme la spital, după ce mașina în care se afla ca pasager s-a izbit în gardul metalic al unei gospodării.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în noaptea de 5 mai, în jurul orei 01.30, în satul Făgureni. Potrivit detaliilor oferite de ofițerul de presă de la IGP, Cristina Crudu, la volanul mașinii se afla o femeie de 39 de ani, iar în calitate de pasager era soțul ei, un bărbat de 43 de ani.

Femeia conducea cu o viteză avansată, iar când a intrat într-o pantă abruptă, a pierdut controlul volanului și, în rezultat s-a tamponat violent în pilonul unui gard.

Femeia a scăpat fără nicio zgârietură, soțul ei a suferit însă mai multe traumatisme și a fost dus la spital. Șoferița a fost testată la alcool și s-a constatat că aceasta nu consumase băuturi spirtoase.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ „Vindea” permise de conducere

Suspectat că „vindea” posibilitatea de a obține permise de conducere absolvenților școlilor auto din sudul țării. Este isprava unui bărbat din Cantemir, reținut de ofițerii anticorupție.

Publicat

Individul a ajuns în vizorul oamenilor legii după ce a fost pârât de un potențial client de-al său. Potrivit denunțătorului, suspectul i-ar fi promis, că în schimbul a 800 de euro, îi va convinge pe examinatorii de la Cahul să-i favorizeze obținerea permisului de conducere de categoria B.

Pentru a aduna mai multe probe care ar demonstra vina suspectului, ofițerii anticorupție au descins acasă la bănuit. Acolo, oamenii legii au depistat 9.140 de euro ascunși într-o carte. Luat la întrebări, acesta nu a putut explica de unde are această sumă de bani.

Prin urmare, în dimineața de 05 mai, individul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 2 la 7 ani de detenţie sau amendă penală.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii