Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Baba Dochia își scutură cojoacele: Pe trasee, accidente, în capitală – copaci doborâți

Baba Dochia își scutură cojoacele. În nordul și centrul țării s-a așezat deja un strat de zăpadă pe șosele, din cauza căruia s-au produs accidente rutiere.

Publicat

Mai mult, în capitală, cad copacii și panourile publicitare. Unul dintre impacte s-a produs în satul Bocșa din raionul Fălești. Acolo, un șofer de microbuz de 49 de ani, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens unde s-a izbit într-un TIR ce venea din partea opusă.

În urma impactului, o pasageră din microbuz, tot de 45 de ani s-a ales cu multiple traumatisme și a fost transportată la spital. Un alt accident s-a produs în comuna Băcioi. De această dată, un șofer s-a inversat cu mașina într-un șanț, și, la fel, a ajuns la spital.

Ghinionul însă nu l-a ocolit nici pe un alt automobilist, care și-a parcat autoturismul pe strada Grigore Alexandrescu din Chișinău. Din cauza vântului puternic, un copac s-a prăbușit exact peste mașina lui și i-a deteriorat-o grav. Din fericire, în vehicul nu era nicio persoană și, prin urmare, nimeni nu a fost rănit. Iar pe strada Teilor, din sectorul Botanica, un alt arbore, înalt de câțiva metri a fost smuls de vânt chiar din rădăcini și a fost la un pas de a cădea tot peste o mașină parcată. O situație nu prea bună se atestă și pe strada Gheorghe Asachi. Aici, un panou publicitar a căzut peste un magazin alimentar. Din fericire, și de această dată totul s-a soldat numai cu pagube materiale.


Primarul general al capitalei, Ion Ceban a anunțat că muncitorii de la Spații Verzi curăță arborii și îi taie pe cei avariați, uscați sau cei prăbușiți și, în paralel evacuează arborii căzuți pe străzi din cauza vântului.

echipa.md


Moldova

/FOTO/ Chișinău: Un tânăr a ajuns în comă după ce și-a rupt mașina de un copac

Un grav accident rutier a fost înregistrat în această dimineață, în jurul orei 03:20, pe str. Uzinelor din mun. Chișinău

Publicat

Angajații poliției au stabilit că mijlocul de transport de marcă “Audi A6” condus de un șofer cu vârsta de aproximativ 20-25 de ani a pierdut controlul asupra volanului și ca rezultat a derapat de pe partea carosabilă și s-a tamponat în obstacol.

În urma accidentului rutier conducătorul s-a ales cu vătămări corporale grave fiind transportat la spital și internat în secția de reanimare în stare de comă.

Pe acest caz a fost dispusă inițierea unui proces penal, în cadrul căruia organul de urmărire penală urmează să stabilească toate circumstanțele și identitatea conducătorului care se afla la volanul mașinii.


Citește mai departe

Moldova

„Cocktail” periculos, la Șoldănești. O vânzătoare le-a turnat clienților coniac și erbicide

Doi bărbați au ajuns la spital, după ce au băut coniac și erbicide. Incidentul a avut loc astăzi într-o localitatea din raionul Șoldănești.

Publicat

Este vorba despre doi bărbați de 39 și respectiv 40 de ani, care au mers la alimentara din localitatea, unde au servit câte 50 de grame de coniac, după care vânzătoarea le-a turnat și câteva gâturi de erbicide crezând că le toarnă băutură răcoritoarea „Fanta” dintr-un pet de 0,5 l, transmite Deschide.MD.

Potrivit poliției locale, oamenii legii au fost alertați despre acest caz de către medicii de la spitalul raional, iar ulterior s-a stabilit că vânzătoarea de la magazinul unde s-a produs incidentul, le-a turnat din petul de 0,5 crezând că este conținutul indicat pe ambalaj, dar de fapt în pet era o soluție de „Erbicid total”, pe care soțul său anterior la depozitat după tejghea, fără ca aceasta să cunoască.

„La momentul de față, bărbații se află în Spitalul Raional Șoldănești, iar stare de sănătate a acestora este stabilă”, susține Elena Băetrău, ofițerul de presă al IP Șoldănești.


Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Un microbuz de pe ruta Bălți-Soroca s-a lovit cu un autoturism. Sunt 8 răniți

Clipe de groază pentru pasagerii unui microbuz de pe ruta Soroca-Bălți. Vehiculul cu care se deplasau s-a tamponat puternic cu un automobile.

Publicat

Opt persoane au ajuns la spital. Totul a avut loc în după-amiaza de 13 mai, în jurul orei 15.00 pe strada Sorocii din satul Elizaveta. În imaginile filmate la fața locului de către reprezentanții unui post local de știri, se văd vehiculele implicate, practice aruncate pe ambele părți ale carosabilului și făcute țăndări.

Microbuzul s-a răsturnat, iar roțile din față s-au desprins de caroserie. La fel și mașina este distrusă în totalitate. Impactul violent a fost văzut de un alt șofer care a sunat imediat la 112 . La locul coliziunii au venit polițiștii, pompierii, și mai multe echipaje medicale. Potrivit ofițerului de presă de la IP Bălți, Jana Molceanov, automobilul era condus de un bărbat de 50 de ani, iar microbuzul – de un șofer de 53 de ani.

Totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul mașinii, din motive deocamdată neclare ar fi ieșit cu mașina pe contrasens și s-a izbit în microbuzul de rută. În urma impactului extrem de violent, 6 pasageri din microbuz și alți doi din mașină au fost transportați la spitalul din Bălți cu diverse traumatisme.


Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele. Conducătorul auto care va fi găsit vinovat va fi pedepsit în funcție de gravitatea leziunilor suferite de victime.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii