Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ A sărit la polițiști cu un cuțit

Nu i-a plăcut că i s-ar fi făcut observație, și a sărit cu un cuțit la bătaie. Un bărbat de 34 de ani a fost reținut pentru amenințarea polițiștilor.

Publicat

Cazul s-a petrecut în prima jumătate a zilei de 28 februarie în jurul orei 11.00 la intersecția străzilor 31 August cu Mitropolit Gavril Bănulescu Bodoni din centrul capitalei. Angajații poliției aflați în patrularea străzilor au observat un individ ce mergea pe partea carosabilă, riscând să fie accidentat de o mașină în orice clipă.

Pentru a preveni o nenorocire, oamenii legii, l-au ajuns din urmă și i-au cerut bărbatului să treacă pe trotuar. Reacția individului, însă a fost una neașteptată. Acesta, indignat de faptul că i-a fost făcută observația a scos din buzunar un cuțit de bucătărie și a început să amenințe polițiștii. Din fericire, ofițerii INSP, au reușit să-l imobilizeze pe individ, înainte ca acesta să lovească pe cineva cu arma sa rece.

Ulterior, acesta a fost transportat la sectorul de poliție pentru a fi documentat. La audiere s-a aflat că anterior individul este originar din satul Sireți al raionului Strășeni, iar anterior a fost condamnat pe patru cauze penale dintre care vătămarea intenționată, jaf și huliganism.


Pentru fapta comisă suspectul riscă pedeapsă cu pușcărie.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Avea buzunarele pline cu droguri. Tânăr de 26 de ani, reținut de carabinieri

Se plimba prin Chișinău cu buzunarele pline cu droguri. Un tânăr de 26 de ani a fost reținut de carabinieri.

Publicat

Totul a avut loc în data de 22 aprilie, pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei. Suspectul a atras atenția carabinierilor care patrulau în zonă prin comportamentul său inadecvat. Prin urmare, acesta a fost oprit din drum pentru verificări.

În timpul discuțiilor, tânărul ar fi recunoscut că are asupra sa 5 pachețele din polietilenă și 3 folii de staniol de tip zip-look în care se află o substanță alba-gălbuie asemănătoare drogurilor. La fața locului a fost chemată și poliția.

Oamenii legii au transmis substanța depistată spre expertiză, iar tânărul a fost escortat la IP Botanica. Dacă experții vor constata că în pliculețe se aflau droguri, tânărul riscă dosar penal.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Copil de 13 ani, accidentat de o mașină

Clipe de groază pentru un copil de 13 ani. Acesta a ajuns la spital după ce o mașină a dat peste el. Totul s-a întâmplat în dimineața de 22 aprilie, aproape de ora 08.00, lângă un liceu din orașul Comrat.

Publicat

Pe un portal de știri local au apărut imagini cu momentul impactului. În secvența video se poate observa cum băiatul începe traversarea în momentul când lângă el se oprește un microbuz pentru ca mai mulți pasageri să coboare. Se pare că șoferul mașinii ar fi încercat să înconjoare microbuzul de rută, însă nu l-a observat pe copilul care deja traversa strada alergând și, prin urmare, l-a luat pe capotă.

Accidentul a fost atât de violent, încât băiatul a fost proiectat la câțiva metri mai departe de locul impactului, oamenii legii au stabilit că la volanul mașinii se afla un șofer de 24 de ani, locuitor al satului Cioc-Maidan.

Martorii de la fața locului spun că după incident copilul era conștient, însă suferise mai multe traume. Prin urmare, el a fost dus la spital pentru a primi ajutorul medical necesar. Investigațiile pe caz continuă, iar șoferul riscă să fie sancționat în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-a suferit victima.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Căutat pentru provocarea impatului

A provocat un accident, apoi a dat bir cu fugiții. Un șofer din Bălți este căutat de poliție, suspectat că s-ar face vinovat de producerea unei coliziuni cu un troleibuz.

Publicat

Impactul a avut loc în data de 22 aprilie, la intersecția străzilor Alexandru cel Bun și Decebal, la ora 07.30 dimineața. Momentul impactului a fost surprins de o camera de supraveghere instalată în preajmă. În secvența video se poate vedea cum șoferul virează la stânga, însă, din motive necunoscute, în loc să-și preselecteze banda sa de direcție, el a intrat pe contrasens și a lovit troleibuzul, care se deplasa regulamentar.

În urma impactului, șoferul a ieșit din automobile, s-a uitat  cât de tare și-a avariat autoturismul, apoi a plecat de la locul faptei, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Până la moment, poliția nu a dat de urmele șoferului. În acest context, persoanele care-l cunosc pe șoferul mașinii din imagini sau au observat automobilul ușor avariat pe una din străzi, sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 069 949 878.

Confidențialitatea surselor de informare este garantată.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii