Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Român, stăpân a 40 de „sclavi” moldoveni, exploatați în Franța. Rețeaua lui a câștigat 14 milioane de euro

O rețea de criminalitate organizată, coordonată de un român care locuia în Franța, implicată în trafic de migranți, trafic de persoane și exploatarea forței de muncă, fraude și spălare de bani, a fost descoperită în urma unei anchete complexe a Poliției de Frontieră din Franța, Poliției Române și Poliției din Republica Moldova, susținută de Europol și Eurojust.

Publicat

Rețeaua a făcut trafic de migranți, înregistrând cu documente false lucrători din Republica Moldova, care erau exploatați în construcții. Pașapoartele valabile erau păstrate drept garanție de către membrii rețelei, transmite Digi24.ro

Ancheta în acest caz a început în 2018, când ofițerii din Franța au interceptat o dubă care transporta zece migranți, potrivit Europol. Erau cetățeni moldoveni, iar unii dintre ei aveau cărți de identitate românești contrafăcute. Grupul infracțional, condus de un cetățean român care locuia în Franța, a traficat cel puțin 40 de cetățeni moldoveni care au fost exploatați în construcții, în Franța.

Rețeaua criminală le-a oferit migranților moldoveni cărți de identitate și permise de conducere românești contrafăcute, păstrându-le pașapoartele reale drept garanție. Majoritatea migranților aveau un nivel scăzut de educație, foarte vulnerabili. Lucrau 55 de ore pe săptămână pentru 60 de euro pe zi.


Această activitate a fost extrem de profitabilă, veniturile ilegale fiind estimate la aproape 14 milioane de euro. Suspecții au spălat banii prin intermediul a opt companii, majoritatea cu sediul în Franța.

Europol a facilitat schimbul de informații și a oferit sprijin în această anchetă. Analiștii Europol au verificat informațiile operaționale în bazele de date, oferind indicii importante pentru cursul anchetei.

Au fost efectuate raiduri simultane în Franța, România și Republica Moldova, în 51 de locații (17 în Franța, 14 în România și 20 în Moldova).


De asemenea, au fost sechestrate 19 vehicule, între care 15 mașini de lux, 2 jet ski, arme, telefoane, aproximativ 100.000 de euro în numerar și au fost blocate 11 bancare înghețate.


Moldova

/FOTO/ Trei cetățeni turci, prinși la muncă ilegală în Chișinău

La 22.04.2021, ofițerii BMA, în cadrul măsurilor de prevenire și combatere a șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în mun. Chișinău, au depistat patru străini originari din Turcia, care desfășurau activitate de muncă la lucrări de construcție, în lipsa actelor permisive emise de către autoritatea competentă pentru străini.

Publicat

Urmare celor constatate, străinii au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 24000 lei și au fost obligați să părăsească teritoriului țării în termen de 10 zile, cu aplicarea interdicției de intrare pentru o perioadă de câte 3 ani.

În atenția agenților economici, care atrag forțe de muncă de peste hotare, BMA atenționează despre necesitatea respectării cerințelor legislației și documentării străinilor până la inițierea activităților.

Monitorizarea permanentă și controlul asupra respectării legislației, precum și combaterea șederii ilegale a străinilor sunt domeniile prioritare de activitate ale Biroului migrație și azil al MAI.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șofer s-a izbit cu mașina într-un stâlp, în capitală. Martori: I-a fost tăiată calea de un Prius

Accident violent pe strada Albișoara din capitală. Un șofer s-a izbit cu mașina într-un pilon de la marginea drumului.

Publicat

Totul a avut loc în data de 22 aprilie, după-amiaza. Imaginile de la fața locului au fost postate pe o rețea de socializare.

În comentarii, unul dintre internauți, care ar fi văzut cum a avut loc totul, relatează că șoferul mașinii avea aproximativ 40 km/h. La un moment dat, un alt șofer, de la volanul unei Toyota Prius i-ar fi tăiat calea, iar pentru a evita impactul, automobilistul a virat brusc la dreapta și a fost proiectat direct în pilon.

Deocamdată nu se cunoaște dacă sunt sau nu persoane rănite.


Știrea se actualizează…


echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Avea buzunarele pline cu droguri. Tânăr de 26 de ani, reținut de carabinieri

Se plimba prin Chișinău cu buzunarele pline cu droguri. Un tânăr de 26 de ani a fost reținut de carabinieri.

Publicat

Totul a avut loc în data de 22 aprilie, pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei. Suspectul a atras atenția carabinierilor care patrulau în zonă prin comportamentul său inadecvat. Prin urmare, acesta a fost oprit din drum pentru verificări.

În timpul discuțiilor, tânărul ar fi recunoscut că are asupra sa 5 pachețele din polietilenă și 3 folii de staniol de tip zip-look în care se află o substanță alba-gălbuie asemănătoare drogurilor. La fața locului a fost chemată și poliția.

Oamenii legii au transmis substanța depistată spre expertiză, iar tânărul a fost escortat la IP Botanica. Dacă experții vor constata că în pliculețe se aflau droguri, tânărul riscă dosar penal.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii