Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Contrabandă cu narcotice, la Edineț: Un individ, reținut cu droguri în proporții deosebit de mari

La finele săptămânii trecute, angajații Direcției regionale Nord au anihilat activitatea infracțională a unei grupări criminale specializate în prepararea, comerțul și consumul de substanțe narcotice și precursorii. Aceasta activează din noiembrie 2020. La ora actuală sunt identificate două persoane și documentate în stare de libertate.

Publicat

Polițiștii de frontieră au organizat o ambuscadă, în or. Edineț, în urma căreia a fost reținut un conațional, cu trei pachețele în care era o substanță de culoare galbenă asemănătoare cu substanțe narcotice de origine sintetică. La scurt timp, a fost stabilită si reținută o alta persoană, de gen masculin, care în momentul reținerii se afla în nemijlocita apropiere, ducând observaţie supra împrejurimii.

Urmare a măsurilor speciale de investigații și a celor de urmărire penală, polițiștii de frontieră în comun cu procurorii din or.Edineț, au desfășurat percheziții corporale, dar și percheziții la domiciliile și în mijloacele de transport ale tinerilor. În rezultat au fost descoperite, peste 200 grame de substanțe narcotice și obiecte utilizate pentru consumul și prepararea acestora în proporții mari.

În cadrul audierilor, persoanele au declarat că substanțele narcotice sunt pentru comercializare. Mai mult, unul dintre tineri a recunoscut că nu este la prima sa abatere de acest gen, fiind anterior condamnat la trei ani de închisoare cu probațiune.


În continuare, tinerii de 22 de ani, sunt cercetați în stare de libertate. Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă închisoare de la 3 la 7 ani, conform art. 217 1 al.3, lit. b CP al Republicii Moldova. Întreaga cantitate de substanțe narcotice a fost transmisă la expertiza chimică. Angajații Direcției regionale NORD continuă cercetările pentru stabilirea întregului grup infracțional.


Advertisement

Moldova

Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o clădire părăsită, în capitală

Descoperire macabră, în capitală. Cadavrul carbonizat al unui bărbat a fost găsit într-o clădire părăsită de pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica.

Publicat

Informația a apărut pe canalul de telegram Ungureanu 112.

Potrivit sursei, la moment, identitatea victimei nu a fost până la moment stabilită, tot ce se cunoaște, este că pe mâna stângă decedatul avea un ceas de dame și un tatuaj asemănător cu litera rusească „Ж”.

Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Ghinionul unui hoț care a spart o grădiniță: A fost prins în timp ce se ducea la lombard

Un echipaj de poliție a oprit azi dimineață un taxi pentru o verificare de rutină. Întâmplător au aflat că taximetristul ducea un pasager la o casă de amanet.

Publicat

După o verificare mai detaliată, oamenii legii au aflat că cel care stătea pe bancheta din spate tocmai dăduse o spargere la o grădiniță din Capitală, transmite Deschide.md

Întâmplarea a avut loc azi aproximativ în jurul orei 4 dimineață. După ce polițiștii au oprit un taximetrist care conducea o Toyota Prius. Acesta le-a spus oamenilor legii că are un pasager în mașină și care a comandat o cursă către o casă de amanet din capitală. După ce polițiștii

Au verificat identitatea pasagerului aceștia au observat că bărbatul avea antecedente penale așa că l-au luat la întrebări ce bunuri are în sac. După ce au găsit un notebook, oamenii legii au început să aibă suspiciuni că bunuruile ar fi fost furate așa că l-a condus pe pasagerul taximetrului la secția poliție. Acolo, hoțul s-a și dat de gol recunoscând că ieri a dat o spargere la grădinița nr. 153 din sec. Botanica de unde și a sustras bunurile date.


Citește mai departe

Moldova

La frontieră, două acte neveridice și un camion indisponibilizat

Trei bărbați documentați pentru deținerea actelor oficiale falsificate. Incidentele au fost consemnate de către polițiștii de frontieră din Direcțiile regionale Sud și Vest pe parcursul zilei de ieri, 6 martie curent.

Publicat

Pentru a i se autoriza tranzitarea teritoriul Republicii Moldova, un cetățean ucrainean s-a prezentat în PTF Giurgiulești-Reni la volanul unui autocamion, înmatriculat în Ucraina. Acesta transporta paleți și avea ca țară de destinație Bulgaria.
În procesul de verificare a actelor pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere pretins a fi eliberat de autoritățile ucrainene pe numele conducătorului auto, prezenta indici de falsificare. Audiat, șoferul camionului a declarat că el nu cunoștea, despre faptul că permisul ar fi fals.

Un alt incident a fost consemnat în urma valorificării unei informații operative de către echipa mobilă a DR Sud. Aceasta a oprit în trafic un camion ce transporta pietriș. Supus verificărilor s-a depistat că codul VIN al remorcii nu coincide cu cel menționat în acte.
Fiind întrebat, conducătorul auto a declarat că nu cunoaște nimic despre cele depistate, menționând că documentul respectiv l-a primit de la firma la care este angajat.

Cercetare penală riscă și un conațional, originar din raionul Telenești. Acesta deținea un certificat de pregătire profesională a conducătorului auto cu semne vizibile de falsificare. Bărbatul de 52 de ani ajuns în punctul de trecere Sculeni a prezentat actele necesare pentru intrarea în țară. În baza analizei de risc, polițistul de frontieră a dispus efectuarea unui control suplimentar, în urma căruia s-a depistat neveridicitatea actului.
Audiat, moldoveanul a recunoscut că și-a perfectata certificatul acum trei ani contra sumei de 180 de euro, pentru a se putea angaja ca șofer pe teritoriul Franței.


În toate cazurile, polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și încadrarea juridică a faptelor. Dacă se vor găsi vinovați, subiecții riscă o pedeapsă conform infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al Republicii Moldova.

echipa.md

 


Citește mai departe

topul săptămânii