Rețele de socializare

Moldova

Mai multe acte falsificate, depistate la trecerea frontierei de stat

Cinci acte oficiale, cu semne de contrafacere, au fost depistate la controlul trecerii frontierei de stat. Sunt documentați patru conaționali și un cetățean al Ucrainei.

Publicat

În punctul de trecere a frontierei Cahul, pe sensul de ieșire din țară, a fost supus controlului amănunțit pasagerii unui microbuz, înmatriculat în Moldova, ce efectua curse ocazionale în Europa. Ca urmare, în husa telefonului personal al unui pasager – un locuitor al or. Ceadâr- Lunga, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere, care ar fi eliberat din numele autorităților Republicii Moldova, cu semne vădite de falsificare. Fiind audiat pe caz, tânărul de 28 de ani a comunicat că și-ar fi perfectat actul printr-o persoană intermediară, contra sumei de 150 de euro, pe care a identificat-o pe rețelele de socializare.

În punctul de trecere a frontierei Otaci, pentru autorizarea ieșirii din țară s-a prezentat un cetățean al Ucrainei, la volanul unui autovehicul înmatriculat în Spania. În timpul verificării actelor personale, dar și cele pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au stabilit că revizia tehnică este contrafăcută. La cele depistate, șoferul a recunoscut că personal a confecționat-o. În acest sens, mașina a fost plasată pe teritoriul SPF Otaci, până la elucidarea circumstanțelor și prezentarea actelor veridice.

În punctul de trecere a frontierei Leușeni, polițiștii de frontieră au identificat doi șoferi cu permisele de conducere falsificate. În primul caz, un tânăr chișinăuian s-a prezentat la intrarea în Republica Moldova. Acesta conducea un BMW 525D, cu numere de înmatriculare românești. Cercetarea amănunțită a permisului de conducere moldovenesc, polițiștii de frontieră au constatat că actul nu corespunde unuia autentic. Tânărul a declarat că deține permisul încă din anul 2016 și că l-a perfectat cu ajutorul unei persoane terțe. În cel de-al doilea incident, șoferul unui Audi Q5, înmatriculat în Germania s-a prezentat pe direcția ieșire din țară. La controlul trecereii frontierei de stat a înmânat permisul de conducere, care ar fi emis de autoritățile cehe. Cercetarea suplimentară cu tehnica specială, polițiștii de frontieră au depistat că permisul este falsificat. Șoferul – moldovean din or. Glodeni, a justificat că în Germania a apelat la un intermediar pentru a-și perfecta permisul, achitând pentru serviciile acestuia – în jurul a 850 de euro. În ambele cazuri, persoanele și-au continuat călătoriile în calitate de pasageri.


Încheie șirul ilegalităților un conațional care deținea asupra sa o carte de identitate românească falsificată. În punctul de trecere a frontierei Sculeni, în calitate de pasager al rutei „Moldova-Italia” a fost identificat cetățeanul moldovean de 34 de ani, domiciliat în s.Butor, r-nul Grigoriopol. Ca rezultat al controlului suplimentar, în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au depistat în portmoneul personal o carte de identitate, emisă de autoritățile române pe numele pasagerului. Din cercetările primare s-a dovedit că actul este falsificat. La audieri, bărbatul a declarat că în Federația Rusă a intrat în posesia buletinului românesc, după ce a achitat 5 mii de ruble.

Toate actele cu indici de falsificare au fost ridicate și transmise spre expertiză. Polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul de comitere a infracțiunii prevăzute de art.361 CP al RM.


Moldova

Fugea de pușcărie, însă a fost reținut de polițiștii de frontieră

Un condamnat la închisoare a fost identificat și reținut de către polițiștii de frontieră în zona de responsabilitate a Sectorului PF Cahul.

Publicat

Acum o zi, trecut de miezul nopții, cu ajutorul Complexului Mobil de Observare și Detecție (CMOD), patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cahul a observat  un autoturism care se deplasa pe digul de protecție, paralel cu frontiera de stat. În scurt timp, polițiștii de frontieră au intervenit și au depistat doi bărbați care încercau să deblocheze un autoturism, ce a deraiat într-un șanț.

La fața locului s-a stabilit că șoferul este băștinaș al satului Zârnești, r-nul Cahul, iar cel de-al doilea bărbat nu s-a putut legitima în lipsa unui act de identitate asupra sa, însă conform declarațiilor – ar fi un locuitor al satului Andrușul de Jos.
Niciunul dintre ei nu și-au avizat aflarea în zona de frontieră, în special pe timp de noapte. Aceștia și-au argumentat acțiunile prin faptul că se deplasau la o stână de oi din apropiere, să clarifice un conflict cu un cioban. În vederea continuării cercetărilor, persoanele au fost însoțite la sediul Sectorului.

Ca urmare a verificării în baza de date, a fost confirmată identitatea bărbatului fără documente, însă s-a constatat că acesta figureaza ca fiind căutat de autoritățile de drept naționale. La sfârșitul anului 2020, bărbatul a fost condamnat la închisoare pentru comiterea unei tâlhării. Conform procedurilor legale, polițiștii de frontieră au anunțat Inspectoratul de Poliție Cahul care, operativ s-au prezentat și au preluat persoana.


Totodată, ambii bărbații s-au ales cu amenzi în mărime a câte 12 u.c, pentru încălcarea regimului zonei de frontieră.


Citește mai departe

Moldova

Detalii noi și informații din viața vloggeriței care s-a aruncat în gol de la etajul 14

Cel puțin 8 persoane au fost audiate în cazul tinerei care și-ar fi pus capăt zilelor, sărind în gol de la etajul 14 al blocului în care locuia

Publicat

La două zile de la tragedie, procurorii vin cu primele detalii despre vloggerița care și-ar fi pus capăt zilelor, pășind în gol de la balconul de la etajul 14 al blocului în care locuia, transmite tv6.md

ROMAN EREMCIUC, șeful procuraturii sectorului Centru din Chișinău: „Au ridicat careva acte care se examinează. O parte din persoane la fața locului au fost audiate. – Câte? – 2-8 persoane. Urmează să stabilim dacă doamna s-a sinucis, a sărit singură de la etaj sau a fost determinată la sinucidere. O să fie audiat și cercul ei de prieteni”.

Procurorii sunt încă scumpi la vorbă și spun că nu pot divulga prea multe detalii pentru a nu prejudicia ancheta. Ei confirmă însă că victima a lăsat o scrisoare de adio.


ROMAN EREMCIUC, șeful procuraturii sectorului Centru din Chișinău: „În prealabil mi s-a raportat că sunt 3 file. Poze nu putem să vă dăm fiindcă este taina urmăririi penale”.

De asemenea, procurorii examinează și filmulețele video în care vloggerița plângea.

ROMAN EREMCIUC, șeful procuraturii sectorului Centru din Chișinău: „Sunt examinate și unele înregistrări video unde dumneaei a spus despre viața grea și nerealizile în viață”.


VERONICA, vlogger: „Toată lumea se prăbușește în ochii mei. Iau totul foarte aproape de inimă și știu că acesta este neajunsul meu. Așa sunt eu, nu pot fi altfel. Nu pot altfel reacționa la toate. Am impresia că încet îmi ies din minți. Pot să stau și să plâng, apoi să râd, este o isterie”.

Între timp, pe rețelele de socializare se vorbește că Veronica ar fi avut o relație amoroasă cu o altă fată, iar după despărțirea de ea, victima a intrat în depresie.

ROMAN EREMCIUC, șeful procuraturii sectorului Centru din Chișinău: „Este o domniță numele căruia nu-l pot da deocamdată. Lucrăm și în direcția dată. O să fie luate declarații și de la dumneaei”.


Despre existența unei partenere în viața victimei ne-au confirmat și unii vecini de bloc ai ei.

„Detalii știu că avea o prietenă Daniela îmi pare că și erau apropiate. Mai multe detalii nu știu”.


Potrivit unor persoane din anturajul fetelor, acestea s-ar fi despărțit în luna mai, după ce ar fi mers împreună la mare în Egipt. Vloggerița care a decedat a pus atunci și câteva videouri din vacanță.

Fetele ar fi fost atât de apropiate încât și-ar fi tatuat ambele pe mâini câte un trandafir. Florile pot fi observate în mai multe poze ale tinerelor plasate pe rețelele de socializare. Totuși, după vacanța din Egipt, partenera Veronicăi ar fi fost cea care a pus capăt relației.

Miercuri seară o tânăra vloggeriță ar fi sărit în gol de la balconul blocului în care locuia. Aceasta a decedat până la sosirea ambulanței

Tânăra va fi înmormântată sâmbătă. Ea era foarte populară în lumea virtuală și avea aproape 100 de mii de abonați pe instagram.

Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ A rupt în două un stâlp de electricitate, iar apoi s-a oprit într-un gard

Cazul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 11 iunie, în satul Sevirova din raionul Florești

Publicat

Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Florești, Ina Moscaliuc, în urma accidentului nimeni nu a avut de suferit. Șoferul s-a ales doar cu o sperietură zdravănă. Acum acesta va scoate din buzunar o sumă impunătoare pentru a-și repara mașina.


Citește mai departe

topul săptămânii