Rețele de socializare

Diaspora

/FOTO/În trei zile de activitate poliția de frontieră română a prins trei moldoveni cu acte false

Suspecții s-au ales cu dosare pentru infracțiuni de uz fals și urmează să compară în fața justiției pentru cele comise.

Publicat

În data de 25 decembrie , în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din România, conducând un autoturism marca Renault, înmatriculat în Letonia, un moldovean în vârstă de 42 de ani. La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităților române, valabil pentru categoria B. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.În urma verificărilor efectuate, autoritățile române au stabilit că suspectul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

O zi mai târziu, tot în vama Sculeni, în jurul orei 13.00, s-a prezentat pentru a ieşi din România, ca pasager într-un autoturism, un alt moldovean în vârstă de 34 de ani. În bagajul căruia a fost găsită o carte de identitate cu însemnele autorităților române, pe aceasta fiind imprimată propria fotografie. Actul fiind fals. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră prin intermediul unui concetățean, în schimbul sumei de 50 euro.

Iar, în data de 27 decembrie ., în jurul orei 21.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei un moldovean în vârstă de 29 de ani, care conducea un autoturism marca Volkswagen Passat.Acesta avea la el un permis de conducere fals. Totodată, s-a mai constatat că persoana în cauză nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui cetățean pe ale cărui date de identitate nu le cunoaște, pentru care a plătit suma de 700 euro.


Pe toate cele trei cazuri au fost pornite cauze penale pentru săvârșirea infracțiunilor de uz fals.

echipa.md


Diaspora

/VIDEO/ Un autocar cu turiști moldoveni, implicat într-un grav accident în Egipt. Mai mulți oameni au fost răniți.

Un autocar cu turiști moldoveni a fost implicat într-un accident în Egipt. Accidentul ar fi avut loc în dimineața de 19 februarie, iar la fața locului au intervenit mai multe ambulanțe.

Publicat

Potrivit martorilor, mai multe persoane ar fi fost rănite.

„Era ora șapte când ni s-au verificat pașapoartele la zona de control și la un moment dat autocarul în care mă aflam a făcut cale întoarsă. Nouă nu ni s-a explicat nimic…ca peste vreo câteva minute să înțelegem că la vreo 20 km distanță de noi (tunel 85)s-a produs acest accident, iar autocarul nostru a venit să ia câțiva dintre turiști pentru a-și continua călătoria. Când am ajuns acolo erau deja mai multe ambulanțe și mașini ale poliției. Erau oameni răniți, câțiva dintre ei au fost preluați de ambulanțe. Doi soți aflați în acel autocar ne-au povestit că șoferul ar fi circulat cu viteză și ar fi adormit la volan. El ar fi fost aruncat prin parbriz în urma impactului”, a scris Veronica Purice pe pagina sa de Facebook.

Ministerul de Externe a oferit mai multe detalii despre accidentul grav din Egipt, în care a fost implicat un autocar cu turiști. Incidentul produs pe autostrada Sharm el-Sheikh – Cairo, în Republica Arabă Egipt. La bordul autocarului se aflau doi cetățeni ai Republicii Moldova, un bărbat, în vârsta de 35 de ani și o femeie, în vârsta de 31 de ani.


Numărul total al persoanelor rănite se ridică la 21 de persoane din Ucraina, Kazahstan, Federația Rusă și Egipt, cărora le-a fost acordată asistența necesară, informația fiind confirmată de Administrația centrală pentru îngrijiri urgente din Egipt.

Reprezentanții Ministerului de Eterne a precizat că cetățenii Republicii Moldova sunt în afara oricărui pericol.

tv8.md


Citește mai departe

Diaspora

Italia: Două moldovence au băgat-o pe a treia în spital, din cauza unui conflict din dragoste

Două moldovence au bătut o altă conațională de a noastră până su băgat-o în spital, iar totul din cauza unui conflict din dragoste.

Publicat

Totul a avut loc în comuna Carpi din provincia Modena, Italia. presa din Peninsulă scrie că cele două moldovence, de 33 și respectiv 36 de ani, care lucrează ca deridicătoare domestice, s-ar fi dus într-un hotel, acolo unde lucrează victima, tot moldoveancă și ar fi bătut-o.

La fața locului au venit carabinierii dar și medicii cu o ambulanță. Moldoveanca agresată a fost internată în spital.  Aceasta va rămâne internată în spital pentru cel puțin 10 zile.

Între timp, carabinierii italieni le-au reținut pe cele două moldovence bătăușe. Cauza preliminară de la care ar fi pornit conflictul ar fi gelozia. Se pare că una din suspecte nu a putut împărți un bărbat cu victima și prin urmare, și-a convins o prietenă să meargă împreună și s-o bată pe moldoveancă.


Acum ele sunt cercetate penal și vor fi pedepsite în funcție de gravitatea leziunilor pe care le-a suferit femeia agresată.

echipa.md


Citește mai departe

Diaspora

Un moldovean, reținut în Italia după ce a accidentat doi bicicliști și a fugit. Una din victime a decedat

Un moldovean de 29 de ani a fost reținut în Italia după ce a accidentat doi bicicliști, pe o stradă din comuna Aprilia, din provincia Latina, regiunea Lazio. În urma impactului, unul din bărbații accidentați a decedat, iar celălalt a ajuns la spital.

Publicat

Presa din peninsulă scrie că totul a avut loc la sfârșitu săptămânii trecute. Cei doi bicicliști se întorceau de la muncă, când moldoveanul de 29 de ani i-a tamponat cu putere.

Cel mai grav este că în loc să oprească și să le ofere ajutor bărbaților răni’i, moldoveanu a evadat de la fața locului.

La fața locului au venit medicii și polițiștii, care au documentat cazul și au pornit pe urmele făptașului. Acesta a fost identificat după 48 de ore, grație unor camere e supraveghere care au surprins mașina în trafic.


Polițiștii au stabilit că după comiterea tamponării, moldoveanul și-a ascuns mașina, după care și-a organizat evadarea din oraș. Acesta nu s-a mai întors acasă, ci dormea în locuri improvizate. El a fost reținut într-o stație de metro, chiar când voia să plece din localitate.

După ce a fost identificat și reținut, oamenii legii din Italia găsit și vehiculul, iar experții au constatat că acesta este avariat în partea din față, ceea ce demonstrează vina conaționalului nostru.

Acum acesta este arestat pentru comiterea unei crime și evadare.


Investigațiile continuă.

echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii