Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Incident cu final fericit

Incident cu final fericit, în capitală. Un tânăr a scăpat cu zile după ce a sărit în gol de la etajul trei. Acesta a căzut mai întâi peste un acoperiș, apoi pe parbrizul unei mașini.

Publicat

Anume aceste amortizări, în cădere i-ar fi salvat viața. Totul s-a întâmplat în data de 22 decembrie, pe strada Vasile Varzari din sectorul Ciocana. Potrivit ofițerului de presă de la Poliția Capitalei, la fața locului polițiștii au stabilit identitatea bărbatului care s-a dovedit a fi în vârstă de 33 ani și locuiește împreună cu mama sa în blocul respectiv.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. După incindent, pe mai multe portaluri de știri au apărut declarațiile vecinilor, și chiar și a mamei tânărului.

Toți au declarat că el ar fi un individ extrem de agresiv, care își amenință și chiar își bate mama. Deseori acesta este luat de poliție, însă când se întoarce, totul începe de la capăt. Tot vecinii presupun că acesta ar avea probleme psihice sau ar fi consumator de stupefiante. Informația oferită de vecini urmează să fie verificată de oamenii legii.


Poliția continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate din ce motiv tânărul a sărit de la balcon.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Reținuți pe urme fierbinți

Trei minori au fost reținuți pe urme fierbinți după ce au spart trei automobile, în capitală.

Publicat

Polițiștii au fost anunțați despre caz în data de 03 martie, la ora 09.00 dimineața. Proprietarii a trei mașini, parcate pe aceeași stradă s-au plâns că le-au fost sparte geamurile mașinilor, iar din unul din automobile au dispărut  un telefon mobil și 900 lei. La scurt timp, cei trei bănuiți, cu vârstele cuprinse între 15 și 16 ani au fost identificați la etajul tehnic al unui bloc de locuit, nu departe de locul comiterii infracțiunilor.

Cei trei au fost duși la inspectorat, iar în cadrul audierilor și-ar fi recunoscut vina. Oamenii legii au stabilit că cei trei au mai fost și anterior în conflict cu legea.  Prin urmare, în baza celor întâmplate a fost pornită o anchetă pentru furt și deteriorarea intenționată a bunurilor străine.

Acum, toți trei sunt cercetați în libertate, iar pentru încălcările comise ei riscă amenzi de până la 67 500 lei, până la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau detenție pe un termen de până la 4 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Prinși cu o căruță ticsită cu pește

Și-au umplut căruța cu pește, prins ilegal în zona de graniță și s-au pornit spre casă. Doi bărbați de 34 și respectiv 38 de ani, originari din satul Colibaș al raionului Cahul, care se ocupau cu braconaj piscicol pe teritoriul interzis au fost prinși de polițiști de frontieră.

Publicat

Totul s-a în după-amiaza de 2 martie, în jurul orei 17.30. Indivizii au fost observați de angajații poliției de frontieră în timp ce se deplasau dinspre hotar spre satul Crihana Veche cu un hipomobil. În urma controlului, în căruță au fost depistate aproape 50 de kilograme de pești de diferite specii, dar și o plasă de pescuit cu o lungime de 200 de metri.

La solicitarea polițiștilor de frontieră de a prezenta actele de identitate, aceștia au refuzat comunicând că nu dispun de ele. Prin urmare, prada a fost ridicată și confiscată, iar pe cazul dat au mai fost informați și angajații Inspectoratului Protecției Mediului pentru a fi aplicate sancțiuni pentru braconaj. De asemenea, bărbații s-au ales cu amenzi în suma de 600 de lei pentru încălcarea zonei de frontieră.

Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Afacerea ilegală a unui șomer

Un șomer, originar din raionul Strășeni a găsit cum să-și facă bani de cheluială. Acesta promitea absolvenților de la școlile auto că-i va ajuta să obțină permise de conducere.

Publicat

Unul din așa numiții clienți ai bănuitului l-a și pârât la CNA. Potrivit anchetei, bănuitul, acționând de comun acord cu alte persoane, ar fi susținut că are influență asupra examinatorilor de la Edineț, iar pentru 800 de euro îl poate ajuta pe un candidat să susțină cu succes examenele de calificare auto și să obțină permis de categoria B.

Doar că aceste detalii au ajuns la urechea ofițerilor anticorupție care l-au reținut pe individ în parcarea unei cafenele din capitală. Bărbatul a fost plasat în izolator pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat, el ar putea face până la 07 ani de pușcărie. Procuratura Anticorupție Nord conduce urmărirea penală în acest caz.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii