Rețele de socializare

Moldova

Fata din Comrat care și-a ucis mama refuză să coopereze cu anchetatorii

Fata din Comrat acuzată că și-a ucis mama refuză să coopereze cu anchetatorii.

Publicat

Despre aceasta anunță reprezentanții Procuraturii Generale, transmite Știri.md.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru, tânăra de 21 de ani care și-a înjunghiat mama „refuză să coopereze cu anchetatorii”.

Totodată, sursa citată a menționat că în timpul apropiat acuzata va fi supusă unui examen narcologic și psihiatric.


Amintim că sâmbătă, 12 decembrie, o tânără de 21 de ani, care ar fi consumatoare de droguri, și-a înjunghiat mama.

Potrivit poliției, tânăra din Comrat a înjunghiat cu un cuțit femeia de 40 de ani, de mai multe ori.

După aceea, cu același cuțit, fata a tăiat inima din pieptul mamei și a aruncat-o în apartament.


Conflictul dintre ele s-ar fi iscat după ce victima i-a spus că intenționa să o interneze la spital.

Ulterior, tânăra a plecat la un cunoscut, dar poliția a reușit să o găsească și să o rețină.

Poliția a inițiat un dosar penal. La 14 decembrie, magistrații Judecătoriei Comrat au admis demersul procurorilor și au emis un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile fetei care și-ar fi omorât mama.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Căutările fetei înecate în Nistru continuă: Operațiunea – dificilă din cauza curenților și bucăților de gheață

Scafandrierii IGSU au continuat pe parcursul zilei de 26 februarie lucrările de căutare subacvatică a minorei în vârstă de 12 ani dată dispărută pe râul Nistru în apropierea localității Speia, raionul Anenii Noi.

Publicat

La fața locului au lucrat 3 echipe specializate de scafandri și salvatori. La căutările subacvatice a angajaților IGSU s-au alăturat și un grup de voluntari care au utilizat o barcă cu motor. Specialiștii au efectuat lucrări subacvatice la adâncime de 12 metri, folosind un scaner performant cu sonor acustic. După numeroase încercări, corpul neînsuflețit încă nu a fost găsit.

Pe parcursul zilei de 26 februarie scafandrierii au lucrat minuțios pe o distanță de 30 km a râului deasupra apei. În total la misiune au participat 10 persoane. Misiunea salvatorilor a fost dificilă și îngreunată de curenții puternici, bucățile de gheață formate, dar și condițiile de vizibilitate redusă.

La fața locului au lucrat psihologii IGSU care au acordat asistență rudelor îndurerate. Pe parcursul nopții lucrările subacvatice sunt suspendate.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Filtru INSP, pe o stradă din Chișinău: Sute de șoferi – verificați

Verificări de depistare a șoferilor care au săvârșit încălcări ale regulilor de circulație rutieră

Publicat

În dimineața zilei de astăzi, pe strada Muncești din Chișinău a avut loc un filtru în cadrul căruia au fost depistați și sancționați conducătorii auto care s-au eschivat de la răspunderea contravențională.
În urma controalelor au fost stopate și verificate aproximativ 320 de autovehicule, fiind întocmite 87 de procese-verbale cu privire la contravenție prin intermediul sistemului automatizat și generate în format electronic, cu aplicarea punctelor de penalizare în număr de 290, iar la 8 conducători de vehicule le-au fost înmânate citaţii privind prezentarea în sediul SMDTR.
Astfel, 59 de procese-verbale au fost întocmite pentru depășirea limitei de viteză; 25 pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră; 5 pentru încălcarea regulilor de exploatare a vehiculului, iar 7 procese-verbale au fost pentru încălcarea regulilor de înmatriculare.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încă 5 persoane implicate în sustragerea banilor de pe cardurile bancare, reținute. Printre ele și un individ cu funcția de conducere la penitenciar

Încă cinci persoane ce fac parte dintr-un grup infracțional specializat în sustragerea mijloacelor de pe cardurile bancare, au fost reținute.

Publicat

Aceștia s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 24 și 42 de ani. De asemenea unul din suspecți s-a dovedit a fi cu funcție de conducere în unul din Penitenciarele din Republica Moldova.

Polițiștii de comun cu procurorii au efectuat 13 percheziții autorizate în municipiul Chișinău cât și în Penitenciarul unde activa unul din suspecți. Astfel, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile, locurile de muncă și în automobilele lor, au fost depistate și ridicate mijloace bănești în sumă de 1.300.000 de lei, totodată fiind ridicate conform procedurii cinci automobile ce aparțin acestora.

Conform legislației penale în vigoare aceștia riscă închisoare pe un termen de până la 8 ani.


În privința lor fiind aplicată măsura preventivă, arest pe un termen de 30 de zile.

Procurorii și Polițiștii continuă acțiunile de urmărire penală și măsurile speciale de investigație pentru documentarea, stabilirea și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați în activitatea criminală.


Citește mai departe

topul săptămânii