Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Transmiteau droguri prin poștă: Schemă de contrabandă cu narcotice dată peste cap de vameși și PCCOCS

Ofițerii Serviciului Vamal și procurorii au contracarat o schemă de contrabandă cu substanțe narcotice în proporții deosebit de mari. Drogurile erau introduse în țară prin intermediul coletelor poștale.

Publicat

Potrivit materialelor cauzei penale, învinuiții acționau conform unui plan bine determinat, fiecare având un rol prestabilit. Astfel, unul dintre figuranții în dosar era responsabil de efectuarea online a comenzilor de substanțe narcotice din afara țării. Bărbatul, în vârstă de 25 de ani, indica date neveridice despre identitatea destinatarilor. La sosirea comenzii, cel de-al doilea învinuit se prezenta la oficiul poștal pentru a revendica coletele cu droguri, în baza unor mandate falsificate.

Imediat după reținerea în flagrant a unuia dintre ei, ofițerii Serviciului Vamal și procurorii au efectuat mai multe percheziții la adresele de domiciliu ale bărbaților, de unde au ridicat telefoane mobile și cantități mari de marijuana.

Pentru moment, unul dintre învinuiți a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și circulație ilegală a substanțelor narcotice în scop de înstrăinare. În cazul demonstrării culpabilității, bărbatul riscă pedeapsă sub formă de privațiune de libertate pe un termen de până la 15 ani.


În prezent, Serviciul Vamal și Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul principal, efectuează acțiuni de urmărire penală în scopul stabilirii circumstanțelor cazului cercetat și identificării tuturor persoanelor implicate.


Moldova

Un bărbat bolnav care zăcea la pământ, pe o stradă din Bălți salvat de carabinieri

Publicat

În seara de 03 martie curent, o patrulă de carabinieri din cadrul Direcției regionale „Nord” a IGC, fiind implicată la menținerea ordinii publice au depistat pe strada Conev din municipiul Bălți, o persoană de gen masculin, cu semne vizibile de invaliditate,care zăcea la sol.
Carabinierii s-au apropiat de bărbat pentru ai acorda ajutor. Acesta a comunicat că are nevoie de ajutor medical. Militarii imediat au apelat la serviciul unic 112 solicitând ajutor.
La scurt timp, bărbatul a fost preluat de către o ambulanță și transportat la Spitalul Clinic mun. Bălți pentru acordarea ajutorului medical necesar.
Inspectoratul General de Carabinieri vine cu un apel către cetățeni, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate, nu ezitați să veniți în ajutor ori să apelați numărul unic 112.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Curier internațional de substanțe interzise: Câinele frontierei a găsit psihotrope într-un microbuz ce se îndrepta spre UE

Un șofer de microbuz care se îndrepta spre Marea Britanie s-a pomenit curtier de pastile psihotrope. Doar că planurile i-au fost date peste cap de câinele frontierei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 03 martie, la punctul de trecere a frontierei Costești. În timpul verificărilor unui microbuz ce efectua curse de transportare a coletelor în Europa, patrupedul frontierei, pe nume Luna a semnalat ceva suspect în una dintre cutii.

La examinarea pachetului s-au depistat 150 de pastile psihotrope. În declarații, șoferul a precizat că fusese rugat să transmită coletul în Marea Britanie și nu știa că acolo ar fi fost ascunse substanțe interzise.

Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un moldovean și un ucrainean, prinși la frontieră cu permisele de conducere false

Polițiștii de frontieră au identificat două premise de conducere cu semne vizibile de falsificare, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Incidentele au fost consemnate în PTF Sculeni și Criva.

Publicat

În această dimineață, în punctul de trecere Sculeni s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat de 37 de ani, originar din raionul Ungheni. Acesta se afla la volanul unui autoturism și se deplasa în Germania.

În vederea excluderii unor suspiciuni privind declararea scopului real al călătoriei, polițiștii de frontieră au decis efectuarea unui control suplimentar. Drept urmare, din portmoneul personal conaționalul a scos un permis de conducere cu însemnele autorității competente din România, cu indici de falsificare.
La audieri, bărbatul a declarat că și-a perfectat acest document în străinătate, acum trei ani, prin intermediul unui conațional în schimbul a 200 de euro.

Un alt permis de conducere neveridic a fost identificat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în țară, în PTF Criva. De această dată actul ar fi fost eliberat de autoritățile ucrainene, iar documentat este un bărbat originar din orașul Irșova, Ucraina.


Din startul verificărilor au apărut suspiciuni asupra veridicității permisului, deoarece acesta înfățișa mai multe elemente necaracteristice. Urmare a cercetărilor suplimentare s-a constatat falsificarea acestuia, mai mult în cadrul audierilor tânărul a relatat că permisul a fost perfectat de către o persoană necunoscută din Ucraina, contra sumei de 200 dolari.

În consecință, permisele de conducere au fost transmise către laborator pentru realizarea expertizei tehnico-juridice. Polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se vor găsi vinovați, bărbații riscă o pedeapsă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.


Citește mai departe

topul săptămânii