Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Șofer de microbuz, băut la volan

Imagini scandaloase, expediate la adresa redacției noastre. Un bărbat s-a luat la ceartă cu șoferul unui microbuz de rută, pe care-l acuză că ar fi băut la volan.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 19 septembrie, în jurul orei 18.00, în apropiere de satul Hîrcești, raionul Ungheni. În secvența video se vede microbuzul de pe ruta Ungheni – Mânzătești, care ar fi condus de un bărbat vizibil sub influența alcoolului. Și mai grav este că acest conducător auto a fost la un pas de a lovi un alt vehicul. Din fericire, impactul a fost evitat, iar șoferul buclucaș a oprit.

În imagini se mai vede cum șoferul acuzat că s-ar afla în stare de ebrietate îl roagă pe cel care vine cu acuzații să-l lase să plece acasă.

Preliminar, se cunoaște că la fața locului a fost chemată și poliția. Șoferul microbuzului însă ar fi fugit de locul faptei atunci când a înțeles că vor interveni oamenii legii. Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la IP Ungheni, Cristina Vicol a declarat că în acea zi șoferul ar fi reușit să se ascundă de polițiști, identitatea lui însă a fost stabilită. Prin urmare, acesta a fost telefonat și chemat a doua zi la inspectorat pentru a oferi explicații.


Acesta le-ar fi relatat oamenilor legii că nu se afla pe rută. Bărbatul de 55 de ani a fost amendat cu 3.000 de lei pentru provocarea situației de accident.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ S-a răsturnat cu mașina pe un câmp

O tânără de 24 de ani a distrus o parte din roada unui agricultor, după ce s-a inversat cu automobilul pe câmpul acestuia.

Publicat

Totul s-a petrecut în data de 13 aprilie în localitatea Cărpineanca din raionul Hîncești. În urma investigațiilor s-a fost stabilit că în salonul mașinii se afla doar șoferița. Din cauza că nu a ținut cont de viteză, dar și de starea drumului, șoferița ar fi pierdut controlul asupra volanului.

Prin urmare, automobilul a fost proiectat pe un teren agricol, iar apoi s-a inversat cu roțile în sus. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit în urma accidentului. Șoferița a fost testată la alcool, iar rezultatul a demonstrat că ea nu a consumat băuturi spirtoase.

Tânăra a fost documentată, iar pentru producerea accidentului, aceasta riscă pedeapsă contravențională cu amendă de 1500 de lei și șase puncta de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Conflict între un șofer și ofițerii INSP

Conflictele între șoferi și ofițerii de patrulare nu sunt o raritate pe traseele de la noi. Asta s-a întâmplat și în data de 12 aprilie, la intrarea în capitală.

Publicat

Ofițerii INSP au oprit în trafic o mașină, iar șoferul nu avea asupra sa, permis de conducere. Automobilistul s-a dovedit a fi un Blogger de la noi, care a filmat totul și a relatat despre caz pe o rețea de socializare. Acesta spune că și-ar fi uitat permisul de conducere acasă, iar ofițerii de patrulare nu doar l-au amendat, dar și i-au evacuat mașina la o parcare specială.

DIN DISCUȚIA POLIȚIȘTILOR ȘI A ȘOFERULUI:
– Procedura mai departe, vi se întocmește amenda, automobilul se ridică și ne vedem în parcare.
– Pentru că am uitat permisul de conducere acasă, mașina se ridică, da?
– Da.
– Bine. Hai să o ridicăm. Hai, să mergem.

Ceea ce l-a nedumerit pe automobilist este faptul, că de fapt, acesta are permis de conducere, doar că-l uitase acasă. EL consideră că ofițerii de patrulare se puteau limita,  numai la amendă, fără să-i evacueze mașina.


Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a declarat că ofițerii de patrulare implicați în acest incident au procedat conform procedurii și legislației în vigoare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Copil luat pe capota unui taxi

Imagini cu impact emoțional. O camera de bord a surprins momentul în care un copil este luat pe capota unui taxi. Incidentul a avut loc în dimineața de 13 aprilie, pe strada Florilor  din sectorul Râșcani al capitalei.

Publicat

În secvența video se observă taxiul care virează la dreapta, iar peste câteva clipe, un băiat  începe să alerge pentru a trece strada, moment în care este accidentat de mașină. Copilul a făcut o rotație pe șosea și a fost proiectat tocmai pe gazonul de pe acostament. Imaginile au devenit virale pe internet, la scurt timp după ce au fost publicate. Internauții au păreri diferite despre cele întâmplate. Unii dau vina pe taximetrist, spunând că trebuie să fie mai atent, mai ales în zonele cu blocuri de locuit, deoarece în orie moment poate apărea un pieton.

Alții dau vina pe băiat, care nici măcar nu s-a uitat prin părți înainte de a începe să alerge pe stradă. O a treia părere a internauților este că accidentul putea fi evitat dacă pe marginea drumului nu ar fi fost parcate mai multe mașini. Astfel, atât pietonul cât și șoferul s-ar fi observat reciproc.

Din fericire, copilul nu s-a ales cu traume, ci doar cu o sperietură zdravănă. Atât el, cât și taximetristul și-au văzut de drum. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic a declarat că poliția nu a fost sesizată despre acest caz.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii