Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Voia să vândă ilegal zahăr și lichior: Un bărbat din Cimișlia, suspectat de transport ilegal de mărfuri

Un bărbat din orașul Bender va fi amendat contravenţional pentru achiziţionarea și transportarea mărfurilor fără dovada originii şi a provenienţei acestora

Publicat

. Persoana a fost identificată în trafic, la ieşirea din satul Troiţcoe, raionul Cimişlia, în seara zilei de ieri, 15 septembrie.

Ofiţerii de investigaţii de la Direcția regională EST, acționând conform unei informații operative, au stopat un Ford Transit, înmatriculat în regiunea transnistreană. La volanul mașinii a fost legitimat un conațional de 62 de ani. După controlul actelor de identitate și celor pentru mijlocul de transport, poliţiştii de frontieră au solicitat prezentarea documentelor pentru încărcătura transportată. Astfel, în microbuz au fost numărați 10 saci cu zahăr şi două butelii cu lichid incolor, cu miros specific de alcool. Pentru o jumătate de tonă de zahăr și 10 litri de alcool, bărbatul nu a putut prezenta niciun act de referință.

Deși, la audieri persoana a declarat că transportă bunurile pentru uz personal, există informația că aceasta le achiziționase în scop de comercializare.


Marfa şi mijlocul de transport au fost indisponibilizate pe teritoriul Sectorului Poliţiei de Frontieră Troiţcoe, cazul fiind transmis Inspectoratului de Poliţie Cimişlia pentru documentare și luarea măsurilor legale ce se impun. În conformitate cu art.265 CC al RM, bărbatul riscă o amendă de la 60 u.c. până la 90 u.c.


Advertisement

Moldova

Accident la Sângerei: Un bărbat a murit la spital, lovit de un automobil

Un bărbat de 51 de ani, locuitor al satului Iabloana din raionului Glodeni, a murit la spital, după ce a fost lovit de un automobil în timp ce mergea pe carosabil.

Publicat

Accidentul s-a produs ieri, 9 mai, în jurul orei 23:00, în apropiere de localitatea Biruința din raionul Sângerei, transmite Știri.md.

În urma impactului, bărbatul a fost transportat la spitalul din Bălți, însă din cauza traumelor primite a decedat.

Oamenii legii au stabilit că la volanul automobilului Volkswagen se afla un bărbat de 33 de ani, care se deplasa din orașul Florești spre Bălți și din cauza vizibilității reduse nu a observat pietonul.


Pe acest caz a fost pornit un proces penal, iar circumstanțele se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Reacția hilară a unui șofer băut când a văzut ce a arătat aparatul Drager, la Hîncești

Un șofer s-a scărpinat la ceafă când a văzut rezultatul testului alcoolscopic, după ce a fost prins băut la volan de polițiști în localitate Ciuciuleni, din raionul Hîncești.

Publicat

Este vorba despre un șofer în vârstă de 32 de ani care se deplasa la volanul unui automobil de marca Peugeot când a fost tras pe dreapta de un echipaj al INSP, transmite Deschide.MD

În timpul discuției cu șoferul, oamenii legii au simțit de la acesta un miros puternic de alcool așa că au decis să-l testeze cu aparatul Drager. În urma controlului, rezultatele testului au arătat că bărbatul avea o concetrație de 1,77 mg/l de alcool în aerul expirat.

Pe numele șoferului a fost pornit un dosar penal, iar acesta ar putea rămâne fără permis de conducere.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Bărbat prins „mort” beat la volan, în raionul Hâncești, de Paștele Blajinilor

A doua zi de Paștele Blajinilor se sărbătorește în liniște, în familie.

Publicat

Nu și pentru un bărbat de 32 de ani din Ciuciuleni, raionul Hîncești. Cu doar câteva minute în urmă, acesta a fost depistat și înlăturat de inspectorii de patrulare de la volanul mașinii până a produce o adevărată tragedie pe drumuri.

Bărbatul se afla în stare de ebrietate, alcooltestul a arătat o alcoolemie de 1.77 mg/l.


video: youtube.com/Vadim Ungureanu


Citește mai departe

topul săptămânii