Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ A fugit din centrul de plasament

UPDATE: În dimineața zilei de azi 11 septembrie, minora a fost găsită la biserica de pe str. Gr.Ureche. Minora a fost condusă la sectorul de poliție, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și pentru a stabili care ar fi fost motivul plecării ei de la centru. 

Publicat

Minora de 16 ani din imagini este căutată de poliție după ce ar fi fugit de la un centru de plasament din capitală. Copila este căutată încă din data de 31 august, însă, până în prezent este de negăsit.

Se cunoaște că copila este originară din satul Carahasani, raionul Ștefan Vodă, însă, de o perioadă locuia într-un centru de pe strada Podgorenilor din sectorul Râșcani al capitalei. Polițiștii au stabilit că aceasta ar fi reușit să plece neobservată din centru. A doua zi, pe întâi septembrie, fata ar fi comunicat prin mesaje cu un prieten, căruia i-a spus că pleacă din Chișinău, însă a refuzat să-i spună unde anume se duce.

Minora are înălțimea de 1.50m, ochii căprui și părul negru. În ziua dispariției ea purta un tricou negru și pantaloni scurți de culoare albastră. În acest context, persoanele care au recunoscut-o pe fata din imagini și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon indicate pe ecran 112 sau 060 039 900.


Orice detaliu contează.

echipa.md

 


Ediție TV

/VIDEO/ Operațiune aero-medicală, la Edineț

Ajutat de un echipaj SMURD din România să ajungă pentru tratament în capitală. Un tânăr de 21 de ani a fost transportat cu elicopterul din raionul Edineț la un spital din municipiul Chișinău, în urma unui accident grav.

Publicat

Operațiunea de transport a tânărului a fost realizată în data de 11 mai. Pe parcursul zborului tânărul a fost monitorizat de medici și paramedici fără de a suporta alte complicații.

MEDIC SMURD: „Este vorba de un bărbat ce este victima unui accident rutier, produs pe data de trei mai. Pe timpul transportului nu au fost probleme, stabil hemodinamic și respirator, având administrare de oxigen pe mască facială”.

După ce elicopterul a aterizat, pacientul a fost preluat și transportat la Institutul de Medicină de Urgență. Conform datelor IGSU, de la începutul anului, aceasta este a cincea operațiune aero – medicală a echipajelor SMURD, realizată pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Băutura i-a luat mințile

Urmărire ca-n filme, în raionul Criuleni. Un șofer băut nu voia nicidecum să oprească la somațiile polițiștilor. Incidentul a avut loc în data de 10 mai, în jurul orei 20.30 seara, în satul Onițcani.

Publicat

Oamenii legii ar fi observat o mașină care se deplasa haotic pe una din străzi și l-au somat pe șofer să oprească, acesta însă a accelerat, încercând să scape de urmărire.

Imediat, șoferul a fost rugat să iasă din mașină și să prezinte actele. Astfel, s-a aflat că bărbatul are 44 de ani și este locuitor al raionului Criuleni.

Când i s-a spus că va fi dus la inspectorat, iar mașina-i va fi evacuată acesta s-a luat la ceartă cu oamenii legii.


Mașina nu se va duce la parcare … și o să vă identificăm.

În cele din urmă, șoferul a fost dus la poliție și deja acolo a căzut de acord să treacă aparatul Drager. Rezultatul testului a arătat 0,84 mg/l de vapori de alcool.

Prin urmare, pe numele șoferului a fost pornit un proces contravențional și urmează să fie sancționat cu amendă de până la 25.000 de lei pentru „Neîndeplinirea indicației legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul”. Iar pentru că a urcat băut la volan, șoferul riscă dosar penal.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ O „clarvăzătoare”, reținută de poliție

Amendă de până la 42.500 de lei, ore de muncă în folosul comunității sau pușcărie de până la trei ani. Așa pedeapsă riscă o femeie de 35 de ani, originară din raioul Ocnița care se dădea drept clarvăzătoare și estorca bani și bijuterii de la victime.

Publicat

Despre unul dintre cazuri poliția a aflat de la o femeie din capitală. Aceasta ar fi declarat că a fost înșelată de bani și de bijuterii de aur pe suma de 12 mii de lei. Suspecta s-ar fi prezentat drept clarvăzătoare și asigurând victima că îi poate păzi prietena de vrăji a estorcat bani și bunuri de preț. După un șir de căutări, bănuita a fost reținută și escortată la sectorul de poliție. La audiere aceasta și-a recunoscut vina și a povestit amănunțit Cum ar fi comis infracțiunea.

Victima, la fel a confirmat declarațiile bănuitei.

Este de menționat că suspecta nu este la prima abatere de la lege, anterior fiind judecată pentru infracțiuni analogice. Poliția continuă investigațiile în vederea stabilirii complicității acesteia și în alte cazuri de escrocherie.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii