Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ BMW, răsturnat de un șofer beat la Nisporeni: 2 răniți. Primele imagini

Accidentul rutier a avut loc în această dimineață, la ora 07:00, în localitatea Bratuleni.

Publicat

Contactat de Știri.md, ofițerul de presă Cristina Vicol a declarat că la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 22 de ani, fiind la volanului unui BMW, fără permis de conducere, a pierdut controlul volanului, s-a tamponat într-o placă de beton, a derapat de pe traseu și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea drumului.

În momentul impactului, în automobil se aflau 2 pasagere, în vârstă de 18 ani, care au fost transportate de urgență la Spitalul raional Nisporeni.

Totodată, șoferul a fost testat cu alcooltestul care a indicat 0.37 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Poliția a inițiat o cauză penală și continuă investigațiile de rigoare.

Amintim că ieri dimineață, un alt tânăr în stare de ebrietate la volan, s-a răsturnat cu un Audi, în localitatea Recea, din raionul Râșcani, iar în urma accidentului un adolescent de 17 ani a murit pe loc.

La fel, un alt accident s-a produs ieri la Drochia, unde din cauza unui șofer beat, 4 persoane au ajuns la spital.


Moldova

Alertă cu bombă la Președinția R.Moldova. INI a reținut făptașul

O persoană necunoscută a sesizat poliția despre faptul că sediul Președinției R.Moldova ar fi minat. LA fața locului s-au deplasat geniștii de la BOMBTEH, salvatorii, dar și polițiștii.

Publicat

Solicitat telefonic, Oleg Berliba, șeful IP Buiucani, a confirmat informația pentru Deschide.MD și a declarat că oamenii legii au identificat persoana care a făcut apelul la 112, în jurul orei 19:50, prin care a comunicat că sediul Președinției ar fi minat.

Acesta ar fi un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, orginar dintr-un raion din nordul R.Moldova, dar și care anterior ar fi făcut mai multe apeluri false cu bombă.

Bărbatul a fost identificat și reținut de către ofițerii INI.


„La ora actuală acesta este interogat, iar geniștii verifică clădirea”, a precizat Berliba.

 

.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat a căzut de la etajul trei, în capitală. Victima a fost dusă la spital

Un bărbat a căzut de la etajul trei, în capitală. Victima a fost dusă la spital.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 02 martie, pe strada Dumitru Râșcanu din capitală,  iar imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, victima are aproximativ 30 de ani.

Bărbatul a fost preluat de medici și dus la spital.

La locul faptei poliția a documentat cazul.


Știrea este în curs de actualizare…

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un automobil s-a izbit într-un copac, la Fălești. Două persoane au fost spitalizate

Două persoane au ajuns la spital, după ce o mașină s-a izbit într-un copac.

Publicat

Accidentul a avut loc în această seară, în apropiere de localitatea Gara Catranîc, din raionul Fălești, scrie deschide.md

Preliminar se cunoaște că în accident a fost implicat un automobil de marca Dacia Logan. Șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un copac de pe acostament.

În urma impactului, două persoane care se aflau în automobil s-au ales cu mai multe traumatisme și au fost transportate la spital.


Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


Citește mai departe

topul săptămânii