Rețele de socializare

Moldova

Moartea misterioasă a unui pompier din Moldova. Surse: Era extenuat

Extenuat de puteri după câteva zile la rând de muncă, un pompier din Republica Moldova a decedat după ce s-ar fi intoxicat cu fum.

Publicat

Cel puțin așa susțin surse sub protecția anonimatului, care au declarat pentru Știri.md că tragedia s-ar fi întâmplat la începutul lunii august, în sudul țării.

Tot sursa ne-a spus că plămânii pompierului erau plini de fum și totul după ce 3 zile la rând, câte 7-10 ore pe zi, acesta era implicat la stingerea unui incendiu de vegetație din lunca Prutului.

La fel, potrivit informațiilor, victima activa 4 zile în continuu, după care 12 zile se odihnea. Acum, după ce s-a produs tragedia, graficul pompierilor a fost schimbat, iar aceștia sunt la muncă 24 de ore, după care 72 de ore au liber.


Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al IGSU, Daria Neceaeva, ne-a confirmat decesul, însă fără multe detalii. Aceasta nu a vrut să ne divulge nici măcar vârsta pompierului sau data când s-ar fi produs tragedia.

Totuși, condoleanțele din partea conducerii au venit, oficial, abia într-o reacție pentru Știri.md, la mai bine de o săptămână de la incident.

„Conducerea IGSU aduce condoleanțe colegului decedat. La moment, nu deținem un act legal de la medicul legist care să demonstreze cauza exactă a decesului.


Angajatul dat activa 24 de ore din 72. Adică 24 de ore lucra și 72 de ore se odihnea. În ziua incidentului, el a ieșit la muncă de la 08:00.

Pe acest caz este deschisă o anchetă de serviciu. Până când nu ne putem expune mai mult pe seama acestui caz până nu vom avea o decizie finală”, ne-a spus Neceaeva.


Advertisement

Moldova

/FOTO/ Accident de groază, la Ialoveni: Un pasager a decedat pe loc

În seara de 06 martie,  pe traseul R3, km 10, direcția spre Ialoveni, șoferul de la volanul unei mașini de marcă Toyota nu s-a isprăvit cu ghidajul și s-a inversat într-un șanț.

Publicat

Preliminar, cauza accidentului este viteza excesivă cu care se deplasa conducătorul auto și nu i-a mai dat timp să reacționeze.

În automobil se aflau 4 persoane. Un bărbat aflat în calitate de pasager a decedat.

Polițiștii se află la fața locului și stabilesc toate circumstanțele.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Incendiu într-un bloc din capitală: Două mașinii blocau accesul pompierilor în scară

Incendiu într-un bloc locativ din sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Două mașinii blocau accesul pompierilor în scară. Totul a avut loc în data de 06 martie, pe strada Petru Zadnipru. Din spusele martorilor oculari, s-au aprins niște bunuri din subsolul locuinței.

În imagini se văd și două mașini parcate chiar la intrare, din cauza cărora nu era posibil ca autospeciala să parcheze chiar în fața blocului.

Pompierii au tras furtunul și au reușit totuși să stingă focul, necătând la impedimentele provocate de șoferii iresponsabili. Deocamdată, nu există informații despre cauzele izbucnirii focului. Toate circumstanțele vor fi stabilite ulterior.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Momentul în care polițiștii au dat buzna într-un club de noapte, care activa după 22.00

 Zeci de persoane au fost depistate noapte trecută într-un local select din sectorul Botanica al Capitalei în timp ce se distrau după ora 22.00.

Publicat

Activitatea localului se desfășura ilegal, întrucât era trecut de ora stabilită de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică în legătură cu situația pandemică, transmite Jurnal.MD

Cazul a fost depistat în timpul unui nou raid nocturn al echipei Front Line de comun cu Inspectoratul General al Poliției în cluburile de noapte din țară. Majoritatea celor prezenți în încăpere nu purtau mască de protecție și nu respectau distanța socială.

Abia după ce oamenii legii au dat buzna în interiorul localului, aceștia și-au pus măștile de protecție.


Pentru încălcarea normelor epidemiologice agentul economic riscă o amendă de la 15.000 până la 35.000 de lei, iar persoanele fizice depistate în interiorul localului riscă amenzi între 2.000 și 5.000 de lei.

 


Citește mai departe

topul săptămânii