Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Deținerea actelor falsificate, motiv de cercetare penală a doi tineri

Două permise de conducere, cu semne clare de falsificare, au fost depistate de către polițiștii de frontieră în punctele de trecere a frontierei Sculeni și Giurgiulești-Galați.

Publicat

Ambele cazuri au fost consemnate  pe data de 24 iulie, pe sensul de ieșire din țară.

Către ora 12:55, în punctul de trecere a frontierei Sculeni s-a prezentat un autocar de rută R. Moldova – Germania, printre pasageri a fost identificat un tânăr cu dublă cetățenie, moldovenească și românească. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au luat decizia supunerii unei verificări adiționale persoana în cauză, pentru a exclude orice bănuială asupra acesteia.

Ca urmare, în husa de la telefonul mobil s-a depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile române pe numele unei persoane străine. Din primele cercetări s-a constatat că documentul nu corespunde unui act original, fiind observate elemente de contrafacere.


Bărbatul de 27 de ani a declarat că actul urma să-l transmită în Germania unei persoane, pentru ca ultima să-l prezinte la locul de muncă.

La un alt bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), polițiștii de frontieră au depistat în bagajul de mână permisul de conducere moldovenesc, vizibil falsificat.

La ora 22:40, în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Galați în calitate de pasager al unei mașini de ocazii a fost legitimat cetățeanul de 24 de ani, originar din sat. Ciumești, r-nul Glodeni.


În cadrul controlului de nivelul II, ceea ce presupune verificări suplimentare, a fost găsit actul care prezinta indici de falsificare.
La audieri, tânărul a comunicat că în anul 2016 s-a înscris la școala auto, însă nu a putut susține cu propriile forțe examenele, apelând pentru ajutor la instructorul auto. Cel din urmă contra sumei de 350 euro i-a perfectat permisul de conducere, categoriile B și C.

În continuare, angajații Poliției de Frontieră cercetează cele două cazuri sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art.361 al.1 al CP al RM – deținerea sau folosirea documentelor oficiale false.


Moldova

Ar fi obligat o studentă să-i achite creditul pentru telefon în schimbul tezei de licenţă. Prodecana facultăţii de Jurnalism de la USEM, reţinută de CNA

Prodecana facultăţii de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Studii Europene din Moldova a fost reţinută, astăzi, în urma unui denunţ, depus de o studentă. Potrivit declarantei, lectorul universitar i-ar fi cerut 3000 de lei pentru o promova la examenul final şi anume susţinerea tezei de licenţă.

Publicat

În denunţul recepţionat, studenta a declarat că urma să susţină teza de licenţă, dar că la verificarea acesteia prodecana s-a arătat nemulţumită de calitatea materialului prezentat. Ca să o ajute să promoveze examenul, femeia i-ar fi propus o teză deja scrisă în schimbul a 3000 de lei. Ca să evite transmiterea directă a banilor, suspecta i-a sugerat studentei să-i achite una din ratele creditului (3000 de lei), contractat de aceasta pentru cumpărarea unui telefon cu preţul de aproximativ 28 000 de lei.

Pentru documentarea cazului a fost deschisă o anchetă, iar în procesul investigaţiilor a fost urmărită achitarea creditului la una din instituţiile de microcreditare din capitală. Astăzi, prodecanei i-a fost adusă la cunoştinţă ordonanţa de bănuit, ulterior fiind reţinută pentru 72 de ore. Aceasta este bănuită de trafic de influenţă.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.


Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.


Citește mai departe

Moldova

/VODEO/ Făcea PR distribuitorilor de droguri. O tânără desena pe pereți adresele magazinelor online

Face PR pentru magazinele online de droguri. O adolescentă a fost filmată cum scrie cu un flacon cu vopsea pe pereții casei și pe un gard din beton adresele care pot fi accesate de cei care vor să procure substanțe interzise.

Publicat

Imaginile au fost postate într-un grup pe o rețea de socializare. Din spusele autorului filmulețului video, totul are loc în data de 13 iunie, pe o stradă din sectorul Râșcani al capitalei. Acesta scrie că tânăra, care, probabil nici nu a împlinit vârsta de 18 ani, distribuie informații pentru consumatorul de droguri.

Și mai grav este că ea distruge și vandalizează imobilele de pe stradă, fără să-i pese că acolo cineva ar fi investit bani.

Ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, a declarat că poliția este sesizată pe acest caz.


La moment se întreprind măsuri pentru a stabili identitatea adolescentei din imagini.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident în lanț cu implicarea a patru mașini pe o stradă din capitală

Imprudența și graba șoferilor duce la provocarea accidentelor. De acest fapt s-au convins și patru automobiliști din capitală.

Publicat

Aceștia s-au tamponat în lanț pe viaductul care leagă sectoarele Centru și Botanica. Impactul s-a produs în data de 15 iunie în jurul orei 14.20.

La fața locului pentru documentare s-a deplasat un echipaj al poliției. Aceștia au stabilit că unul dintre șoferi ar fi stopat automobilul brusc, iar prin urmare, conducătorii auto a celor trei vehicule ce se deplasau din spate nu au reușit să reacționeze, din cauza distanței mici dintre vehicule și s-au tamponat unul în altul.

Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Șoferul care va fi găsit vinovat risca sa fie sancționat cu șase puncte de penalizare și amendă în suma de 1500 de lei.


echipa.md

Citește mai departe

topul săptămânii