Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Ar fi furat bunuri de 500.000 de lei

Nu se pot debarasa de obiceiurile rele! Cinci tineri, doi dintre care abia au atins vârsta majoratului, riscă să ajungă pe banca acuzaților după ce ar fi furat bunuri în valoare de circa o jumătate de milion de lei, din mai multe locuințe din raioanele din centrul țării.

Publicat

Bănuiții au fost încătușați de către mascații de la fulger la Hâncești – orașul de baștină al celor cinci.

În cadrul anchetei, ofițerii de investigații au stabilit că timp de două luni, suspecții, cu vârstele cuprinse între 18 și 26 de ani, ar fi dat lovitura în cel puțin 9 locuințe. Potrivit oamenilor legii, aceștia ar fi acționat conform unei scheme tradiționale: îi filau pe proprietari, pândeau momentul în care aceștia lipseau de acasă, spărgeau geamurile și ușile locuinței, iar odată ajunși în interior furau, bani, bijuterii și tot ce găseau mai de preț. Suma prejudiciului cauzat de cei cinci ar fi de peste jumătate de milion de lei. În cadrul reținerii, polițiștii au găsit asupra bănuiților telefoane, bijuterii și bani care le-ar fi aparținut păgubiților.

Oamenii legii au stabilit că indivizii nu sunt la prima abatere de acest gen. Aceștia au fost anterior judecați pentru infracțiuni similare, iar un dosar pentru furt este în curs de examinare în instanță. În prezent, trei dintre suspecți sunt reținuți pentru 72 de ore, alți doi – sunt cercetați în libertate. Dacă vina acestora va fi dovedită, ei riscă până la 10 ani de pușcărie.


Cazul se investighează.

echipa.md


Ediție TV

/VIDEO/ Blogger-vitezoman, căutat de poliție

De dragul like-urilor, unii sunt gata de orice, chiar să-și pună viețile lor și a celor din jur în pericol. în pericol. Este și cazul unui tânăr, care se filmează regulat încălcând regimul de viteză și plasează secvențele video pe contul său de pe o rețea de socializare.

Publicat

În unul dintre cazuri, a fost la un pas de a lua pe capotă un pieton, care traversa regulamentar pe bulevardul Decebal din capitală.

În alte secvențe video, același șofer apare încălcând regimul de viteză. Uneori acul vitezometrului ajungea să indice aproape 200 km/h. Mai mult, se observă că acesta nu are centura de siguranță cuplată. Portalul de știri Autoblog.MD scrie că individul anterior ar fi avut de a face cu oamenii legii, însă asta nu-l împiedică chiar să-şi bată joc de inspectori, inclusiv prin cuvinte necenzurate. Aceeași sursă a ținut să menționeze că automobilele cu care se filmează individul sunt luate în chirie.

Contactat telefonic, ofițerul de presă de la INSP, Natalia Golovco, a declarat că oamenii legii s-au autosesizat în baza imaginilor apărute pe rețelele de socializare. Șoferul urmează a fi identificat și tras la răspundere conform legislației în vigoare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Și-a băgat soțul în spital

Accident violent în raionul Strășeni. Un bărbat de 43 de ani a ajuns cu multiple traumatisme la spital, după ce mașina în care se afla ca pasager s-a izbit în gardul metalic al unei gospodării.

Publicat

Cazul a fost înregistrat în noaptea de 5 mai, în jurul orei 01.30, în satul Făgureni. Potrivit detaliilor oferite de ofițerul de presă de la IGP, Cristina Crudu, la volanul mașinii se afla o femeie de 39 de ani, iar în calitate de pasager era soțul ei, un bărbat de 43 de ani.

Femeia conducea cu o viteză avansată, iar când a intrat într-o pantă abruptă, a pierdut controlul volanului și, în rezultat s-a tamponat violent în pilonul unui gard.

Femeia a scăpat fără nicio zgârietură, soțul ei a suferit însă mai multe traumatisme și a fost dus la spital. Șoferița a fost testată la alcool și s-a constatat că aceasta nu consumase băuturi spirtoase.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ „Vindea” permise de conducere

Suspectat că „vindea” posibilitatea de a obține permise de conducere absolvenților școlilor auto din sudul țării. Este isprava unui bărbat din Cantemir, reținut de ofițerii anticorupție.

Publicat

Individul a ajuns în vizorul oamenilor legii după ce a fost pârât de un potențial client de-al său. Potrivit denunțătorului, suspectul i-ar fi promis, că în schimbul a 800 de euro, îi va convinge pe examinatorii de la Cahul să-i favorizeze obținerea permisului de conducere de categoria B.

Pentru a aduna mai multe probe care ar demonstra vina suspectului, ofițerii anticorupție au descins acasă la bănuit. Acolo, oamenii legii au depistat 9.140 de euro ascunși într-o carte. Luat la întrebări, acesta nu a putut explica de unde are această sumă de bani.

Prin urmare, în dimineața de 05 mai, individul a fost reținut pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost iniţiată o anchetă pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă de la 2 la 7 ani de detenţie sau amendă penală.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii