Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Și-a ticsit mii de pachete cu țigări în roata de rezervă și s-a pornit în România. Moldoveanul a fost prins în vama de la Sculeni

Roată de rezervă folosită pe post de ascunziș pentru țigarete! Astfel, un moldovean ar fi încercat să introducă ilegal, pe teritoriul României, peste 9000 de țigări de diverse mărci.

Publicat

Tentativa bărbatului în vârstă de 31 de ani a fost dejucată, recent, de către vameșii de la punctul de trecere moldo-român Sculeni. Șoferul s-ar fi prezentat în vamă pentru procedura de control.

Aici însă, planurile individului au ieșit la iveală după ce mașina a fost supusă unei verificări mai amănunțite. Astfel, în portbagajul mașinii, vameșii au dat de o roată care, în interior, era ticsită cu pachete de țigări. Luat la întrebări, proprietarul autoturismului nu a putut prezenta niciun un act de proveniență a mărfii. Mai mult, pe pachete lipsea și timbrul de acciz. În consecință, atât marfa cât și mașina bărbatului au fost confiscate până la stabilirea tuturor circumstanțelor.

Iar dacă vina moldoveanului va fi demonstrată, acesta ar putea achita o amendă de până la 4500 de lei.

echipa.md



Ediție TV

/VIDEO/ Bătrân de 84 de ani, dispărut fără veste. Rudele și poliția cer ajutorul oamenilor

Bărbatul care apare în imagini a dispărut de mai multe zile, iar rudele, dar și poliția nu-i pot da de urmă.

Publicat

Bătrânul s-ar fi dus de acasă fără să anunțe și nu a mai revenit. Potrivit oamenilor legii, bărbatul este locuitor al satului Dancu din raionul Hîncești. Bătrânul a dispărut în seara de 19 septembrie.

În jurul orei 19.00 el ar fi ieșit din casă, iar de atunci nimeni nu l-a mai văzut. Tudor Dinu are 84 de ani, înălțimea de 1.60m, corpolența suplă și ochii căprui. În acest context, persoanele care l-au recunoscut pe bărbat și dețin informații despre locul unde s-ar putea afla sunt rugate să anunțe la numerele de telefon 112 sau 061 000 601.

Orice informație poate fi utilă.


echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Cultiva narcotice în seră

Cultiva narcotice în seră. Afacerea de milioane a unui bărbat din raionul Orhei a fost dată peste cap de oamenii legii.

Publicat

Se pare că cineva a pârât afaceristul despre activitatea lui ilegală, astfel, polițiștii și procurorii din Chișinău au venit cu percheziții la el în gospodărie. Forțele de ordine au depistat o seră, dotată cu sistem de irigare, unde creșteau aproximativ 60 de plante de cânepă indiană, cu înălțimea de peste 2 metri.

De asemenea, au fost depistate și mai multe pachețele cu marijuană uscată, ambalaje pentru droguri, utilaje destinate prelucrării plantelor de cânepă, bani proveniți din realizarea drogurilor, cântare la scara mică, precum și o armă de vânătoare cu cartușe, deținută ilegal.

Din informațiile obținute de polițiști, bănuitul vindea un gram de narcotice la un preț ce varia între 100 și 150 de lei. Astfel, dacă individul reușea să comercializeze marijuana pe care o avea acasă, ar fi obținut un venit de peste cinci milioane  de lei.


La moment, bărbatul este reținut pentru 72 de ore. Dacă vina lui va fi dovedită, suspectul riscă pușcărie pe un termen de până la 15 ani.

Potrivit poliției, pe parcursul verii , în perioada desfășurării operațiunii MAC – 2021, au fost depistate peste 56.000 de  plante de cânepă și peste 23. 500 plante de mac.

Cele mai multe cazuri au avut loc în raioanele Dondușeni, Drochia, Glodeni, Sîngerei, Strășeni și  Soroca.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Tragedie de nedescris, în capitală

Tragedie de nedescris într-o o familie din capitală. Fiul lor de 17 ani și-ar fi pus capăt zilelor sărind în gol de pe acoperișul unui bloc de locuit.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 21 septembrie pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Ofițerului de presă al Poliției Capitalei Svetlana Scripnic, a comunicat că la fața locului a intervenit poliția împreună cu medicii de pe ambulanță. Adolescentul zăcea fără suflare la sol.

Acesta ar fi decedat din cauza traumatismelor suferite în urma căderii de la înălțime până la venirea ajutorului. Versiunea preliminară a poliției este suicid. Pe un portal de știri locala a apărut informația precum că victima ar fi apelat singură la Serviciul 112 , iar apoi s-a aruncat de la înălțime. Informația însă nu a fost confirmată de poliție. Pe caz a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Oamenii legii urmează să afle ce l-ar fi făcut pe tânăr să recurgă la un astfel de gest disperat.


În ultimele 24 de ore încă cel puțin 3 persoane și-a fi pus capăt zilelor. În după-amiaza de 21 septembrie, doi bărbați de 63 și respectiv 64 de ani din raioanele Orhei și Sângerei au fost găsiți strangulați. Iar în dimineața de 22 septembrie, un alt bărbat, de 39 de ani a fost depistat spânzurat în curtea sa, în raionul Drochia.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii