Rețele de socializare

Moldova

Administrator de insolvabilitate, reținut. I-a promis unui afacerist că-i vinde o firmă pe cale de faliment mai ieftin, în schimbul a 450.000 de lei

Ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurorii anticorupţie l-au reţinut pe administratorul de insolvabilitate al unei întreprinderi din Taraclia într-un dosar de corupţie. Bărbatul este suspectat că ar fi pretins de la un agent economic 450 000 de lei mită pentru a-i vinde la un preţ mai mic întreprinderea, aflată în proces de insolvabilitate.

Publicat

Mai exact, administratorul de insolvabilitate ar fi încercat de mai multe ori să scoată la licitaţie bunurile întreprinderii, în valoare de peste 1 milion de lei, dar nu ar fi reuşit să le vândă. Recent, un agent economic a propus preţul cerut însă, la momentul achitării banilor, administratorul de insolvabilitate ar fi venit cu unele condiţionări.

Potrivit materialelor cauzei, administratorul de insolvabilitate i-ar fi cerut cumpărătorului să transfere 600 000 de lei pe contul întreprinderii, 250 000 de lei să-i dea personal în numerar, iar alte 200 000 de lei să le pună pe contul unei companii pe care acesta ar fi gestionat-o prin terţi. Respectiv, sumă pretinsă ilicit de bănuit a constituit 450 000 de lei.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324 cod penal – corupere pasivă, în cadrul dosarului fiind dispuse un şir de acţiuni procesual-penale, inclusiv transmiterea banilor sub controlul CNA şi al procurorilor. Zilele curente, a fost transmisă, sub control, o tranşă în mărime de 50 000 de lei, iar astăzi, în urma percheziţiilor, administratorul de insolvabilitate a fost reţinut. Acţiunile de urmărire penală au avut loc în această dimineaţă la domiciliul bănuitului, în unul din căminele Universităţii Agrare, unde acesta activează şi în calitate de lector universitar.


Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Oficiul Sud al Procuraturii Anticorupţie conduce urmărirea penală.


Moldova

/FOTO/ O bătrână a decedat pe patul de spital după ce a fost lovită de mașină. Șoferul, anunțat în căutare

O femeie de 76 de ani din Bender a decedat pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni. Șoferul a fugit de la fața locului.

Publicat

Totul s-a produs 22 iunie, pe o stradă din orașul Bender. Presa din stânga Nistrului scrie că bătrâna traversa strada Regulamentar, în momentul în care un șofer a luat-o la propriu pe capotă. Acesta a lăsat femeia să zacă în mijlocul drumului și s-a dus în viteză de la fața locului.

Femeia a fost dusă la spital și internată în secția de reanimare, însă, din nefericire, în dimineața de 23 iunie, medicii au anunțat despre decesul pacientei. Milițienii din regiune au depistat automobilul cu care ar fi fost provocat accidentul, abandonat într-un alt sector din oraș. Șoferul până la moment este de negăsit. La moment se cunoaște că el are 24 de ani și locuiește în Bender.

Căutările continuă.



Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un camion a doborât doi stâlpi de electricitate. Șoferul a fugit de la locul faptei însă a fost găsit în scurt timp

O manevră necalculată a unui șofer ghinionist a lăsat fără electricitate mai multe străzi din raionul Slobozia a municipiului Bălți. Bărbatul ar fi doborât cu vehiculul doi stâlpi de electricitate, iar apoi a fugit de la locul faptei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în ziua de 23 iunie în jurul orei 12.00. Conform informației oferite de către angajații poliției locale, șoferul ar fi efectuat manevra de virare la stânga însă nu a ținut cont de gabaritele vehiculului și a doborât doi stâlpi de beton.Unul dintre piloni a căzut peste gardurile a două gospodării.

În urma impactului șoferul părăsit locul faptei, însă în scurt timp a fost reținut pe o stradă din apropiere.

Locatarii s-au plâns că din cauza accidentului au rămas fără electricitate.


Poliția continuă investigațiile pe caz pentru a stabili toate circumstanțele producerii coliziunii.

Șoferul riscă pedeapsă cu amendă și puncte de penalizare.


esp.md


 

 


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A intrat în magazin și i-a rupt lănțișorul de aur de la gât. O femeie a fost jefuită la locul de muncă

Clipe de groază pentru o femeie de 44 de ani. Aceasta a fost jefuită la locul de muncă.

Publicat

Femeia a apelat la poliție în data de 13 mai. Victima a comunicat că a fost deposedată în mod deschis de lănțișorul din aur în timp ce era la locul de muncă într-un magazin de pe stada Igor Vieru din sectorul Ciocana.

Poliția ajunsă la locul faptei a stabilit că în magazin a intrat un individ și profitând că în acel moment nu erau cumpărători, a agresat femeia și în mod deschis i-a sustras lănțișorul de la gât, după care a fugit într-o direcție necunoscută. Prejudiciul cauzat victimei a fost estimat la 6.500 de lei.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de ofițerii de investigație, urmărire penală de comun cu procurorul Procuraturii mun. Chișinău oficiul Ciocana, suspectul în comiterea infracțiunii a fost identificat și reținut fiind escortat la inspectoratul de poliție, pentru documentare. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 27 de ani, locuitor al capitalei, anterior judecat pentru infracțiuni analogice. În cadrul acțiunilor procesual penale suspectul și-a recunoscut vina, iar bunul sustras a fost gajat la un lombard.


Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și cercetat penal pentru jaf. Pentru fapta comisă el riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

 


Citește mai departe

topul săptămânii