Rețele de socializare

Moldova

Felcer din Cantemir, trimis în judecată. Neglijența sa a dus la decesul a trei copii

Joi, 26 septembrie 2019, Procuratura Generală anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată a unui felcer dintr-un sat al raionului Cantemir, pentru încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, care a dus la decesul a trei copii, despre care a fost sesizat la numărul de telefon 112.

Publicat

Felcerul a gestionat defectuos situația de criză
Lucrătorul medical al Punctului de Asistență Medicală Urgentă al localității a fost sesizat prin intermediul serviciului național unic pentru apelurile de urgență, 112, despre îmbolnăvirea subită a trei copii. Însă, după ce s-a deplasat la domiciliul acestora, felcerul a dat dovadă de neglijență în acordarea asistenței medicale. Mai exact, acesta nu a reacționat prompt, iar reținerea în acordarea ajutorului medical a dus la decesul copiilor.

Lucrător medical „specializat” în fals în acte
Mai mult decât atât, lucrătorul medical a hotărât în locul familiei copiilor că aceștia nu ar avea nevoie de internare în Spitalul raional Cantemir. În acest scop, felcerul a falsificat acte medicale oficiale și a introdus date false în fișele de solicitare a pacienților, dar și a aplicat inscripții manuscrise. Prin acest fapt, felcerul i-a lipsit pe pacienții minori și rudele acestora de dreptul ca să hotărască ei înșiși dacă ar prefera să fie spitalizați.

Acesta riscă o pedeapsă de până la 5 ani cu închisoarea
Pentru neglijența în acordarea ajutorului medical, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani. Iar în cazul falsificării actelor medicale, acesta riscă amendă de peste 30 mii lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani. Astfel, la discreția instanței de judecată, lucrătorul medical ar putea fi condamnat la ispășirea pedepsei cu închisoarea de până la 5 ani.


Cauza îmbolnăvirii copiilor se trage de la intoxicația acestora cu insecticide, care au fost folosite incorect în gospodăria în care locuiau, caz care a fost reflectat de presă în anul 2018. Procuratura a expediat în instanță atât dosarul cu privire la folosirea și păstrarea incorectă a insecticidelor, cât și cel privind încălcările de lege descrise, care au dus la decesul celor trei copii.

Procuratura Generală va reveni cu detalii privind următoarele acțiuni în instanța de judecată ale procurorilor din Secția justiţie juvenilă a Direcţiei politici, reforme şi protecţia intereselor societăţii din cadrul Procuraturii Generale.


Moldova

Cadavrul carbonizat al unui bărbat, găsit într-o clădire părăsită, în capitală

Descoperire macabră, în capitală. Cadavrul carbonizat al unui bărbat a fost găsit într-o clădire părăsită de pe bulevardul Decebal din sectorul Botanica.

Publicat

Informația a apărut pe canalul de telegram Ungureanu 112.

Potrivit sursei, la moment, identitatea victimei nu a fost până la moment stabilită, tot ce se cunoaște, este că pe mâna stângă decedatul avea un ceas de dame și un tatuaj asemănător cu litera rusească „Ж”.

Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Ghinionul unui hoț care a spart o grădiniță: A fost prins în timp ce se ducea la lombard

Un echipaj de poliție a oprit azi dimineață un taxi pentru o verificare de rutină. Întâmplător au aflat că taximetristul ducea un pasager la o casă de amanet.

Publicat

După o verificare mai detaliată, oamenii legii au aflat că cel care stătea pe bancheta din spate tocmai dăduse o spargere la o grădiniță din Capitală, transmite Deschide.md

Întâmplarea a avut loc azi aproximativ în jurul orei 4 dimineață. După ce polițiștii au oprit un taximetrist care conducea o Toyota Prius. Acesta le-a spus oamenilor legii că are un pasager în mașină și care a comandat o cursă către o casă de amanet din capitală. După ce polițiștii

Au verificat identitatea pasagerului aceștia au observat că bărbatul avea antecedente penale așa că l-au luat la întrebări ce bunuri are în sac. După ce au găsit un notebook, oamenii legii au început să aibă suspiciuni că bunuruile ar fi fost furate așa că l-a condus pe pasagerul taximetrului la secția poliție. Acolo, hoțul s-a și dat de gol recunoscând că ieri a dat o spargere la grădinița nr. 153 din sec. Botanica de unde și a sustras bunurile date.


Citește mai departe

Moldova

La frontieră, două acte neveridice și un camion indisponibilizat

Trei bărbați documentați pentru deținerea actelor oficiale falsificate. Incidentele au fost consemnate de către polițiștii de frontieră din Direcțiile regionale Sud și Vest pe parcursul zilei de ieri, 6 martie curent.

Publicat

Pentru a i se autoriza tranzitarea teritoriul Republicii Moldova, un cetățean ucrainean s-a prezentat în PTF Giurgiulești-Reni la volanul unui autocamion, înmatriculat în Ucraina. Acesta transporta paleți și avea ca țară de destinație Bulgaria.
În procesul de verificare a actelor pentru mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au depistat că permisul de conducere pretins a fi eliberat de autoritățile ucrainene pe numele conducătorului auto, prezenta indici de falsificare. Audiat, șoferul camionului a declarat că el nu cunoștea, despre faptul că permisul ar fi fals.

Un alt incident a fost consemnat în urma valorificării unei informații operative de către echipa mobilă a DR Sud. Aceasta a oprit în trafic un camion ce transporta pietriș. Supus verificărilor s-a depistat că codul VIN al remorcii nu coincide cu cel menționat în acte.
Fiind întrebat, conducătorul auto a declarat că nu cunoaște nimic despre cele depistate, menționând că documentul respectiv l-a primit de la firma la care este angajat.

Cercetare penală riscă și un conațional, originar din raionul Telenești. Acesta deținea un certificat de pregătire profesională a conducătorului auto cu semne vizibile de falsificare. Bărbatul de 52 de ani ajuns în punctul de trecere Sculeni a prezentat actele necesare pentru intrarea în țară. În baza analizei de risc, polițistul de frontieră a dispus efectuarea unui control suplimentar, în urma căruia s-a depistat neveridicitatea actului.
Audiat, moldoveanul a recunoscut că și-a perfectata certificatul acum trei ani contra sumei de 180 de euro, pentru a se putea angaja ca șofer pe teritoriul Franței.


În toate cazurile, polițiștii de frontieră continuă cercetările pentru elucidarea tuturor circumstanțelor și încadrarea juridică a faptelor. Dacă se vor găsi vinovați, subiecții riscă o pedeapsă conform infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al Republicii Moldova.

echipa.md

 


Citește mai departe

topul săptămânii