Moldova
Sechestru de 301.600.000 de lei pe capitalul Air MOLDOVA
Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale a CNA şi Procuratura Anticorupţie au aplicat, în această săptămână, sechestru în valoare de 301,6 milioane de lei în cadrul unui dosar în care este instrumentată infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea ÎS „AIR Moldova”.


În fapt, este vorba despre un şir de tranzacţii fictive, care au condus la privatizarea companiei aeriene. În scopul evitării riscurilor de înstrăinare a patrimoniului companiei, aplicarea sechestrului pe capitalul statutar al întreprinderii în valoare de 301,6 milioane de lei.
Amintim că, de la crearea sa, ARBI a efectuat investigaţii financiare paralele în baza delegaţiilor procurorilor pe un şir de dosare penale care au vizat infracţiuni de corupţie, trafic de persoane, circulaţie ilegală de droguri, evaziune fiscală, delapidări de fonduri etc. În perioada de referinţă, ARBI a indisponibilizat bunuri în valoare de cca 1,8 miliarde de lei.
ARBI este o subdiviziune autonomă a CNA în atribuţiile căreia intră efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale, precum şi negocierea repatrierii bunurilor infracţionale.
Moldova
/FOTO/ Chișinău: 86 de șoferi, amendați în această dimineață pentru încălcarea RCR
În această dimineață, pe strada Calea Ieșilor din capitală, angajații Secției monitorizare și documentare trafic rutier a INSP în comun cu Administrația de stat a drumurilor, au efectuat un filtru.


În cadrul acestuia, s-au efectuat verificări privind vinieta – taxa pentru folosirea drumurilor din Republica Moldova a autovehiculele înmatriculate într-o altă țară, dar și a altor încălcări care au fost neglijate de conducătorii auto iresponsabili din traficul rutier.
Astfel, au fost stopate și verificate 380 de autovehicule, întocmite 89 de procese-verbale și aplicate 236 de puncte de penalizare. Alții 60 de conducători de vehicule le-au fost înmânate citaţii privind prezentarea la sediul SMDTR a INSP.
Din numărul total de procese-verbale 52 au fost pentru depășirea limitei de viteză, 16 pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere, 7 pentru încălcarea regulilor privind vinieta.
Reiterăm, Inspectoratul național de securitate publică recomandă tuturor șoferilor că respectarea regulilor de circulație rutieră, ține de responsabilitatea fiecăruia, iar pentru prevenirea consecințelor negative, respectați cu strictețe RCR – pentru siguranța rutieră!
Moldova
/VIDEO/ Bătrână accidentată mortal de un taxi, pe zebră
Accident soldat cu deces, în Chișinău. O bătrână de 72 de ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovită din plin de un taxi.


Cazul tragic s-a întâmplat în dimineața de 3 martie, la ora 06.30, pe bulevardul Alba-Iulia din sectorul Buiucani. La fața locului s-a deplasat o echipă de polițiști, dar și medicii cu o ambulanță. După cercetări s-a constatat că la volanul taximetrului se afla un bărbat de 43 de ani.
Acesta nu ar fi observat bătrâna care a început traversarea pe zebră și prin urmare a tamponat-o violent. Femeia a fot preluată de urgență de echipa medicală și dusă la spital însă, din nefericire, la câteva ore de la internare aceasta a pierdut lupta pentru viață. Conform informației oferite de către ofițerul de presă al poliției capitalei, Natalia Stati, taximetristul nu se afla în stare de ebrietate în momentul impactului.
Acum el riscă să fie cercetat penal pentru provocarea unui accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. Conform legii, șoferul riscă detenție pe un termen de până la șapte ani.
Ediție TV
/VIDEO/ Reținuți pe urme fierbinți
Trei minori au fost reținuți pe urme fierbinți după ce au spart trei automobile, în capitală.


Polițiștii au fost anunțați despre caz în data de 03 martie, la ora 09.00 dimineața. Proprietarii a trei mașini, parcate pe aceeași stradă s-au plâns că le-au fost sparte geamurile mașinilor, iar din unul din automobile au dispărut un telefon mobil și 900 lei. La scurt timp, cei trei bănuiți, cu vârstele cuprinse între 15 și 16 ani au fost identificați la etajul tehnic al unui bloc de locuit, nu departe de locul comiterii infracțiunilor.
Cei trei au fost duși la inspectorat, iar în cadrul audierilor și-ar fi recunoscut vina. Oamenii legii au stabilit că cei trei au mai fost și anterior în conflict cu legea. Prin urmare, în baza celor întâmplate a fost pornită o anchetă pentru furt și deteriorarea intenționată a bunurilor străine.
Acum, toți trei sunt cercetați în libertate, iar pentru încălcările comise ei riscă amenzi de până la 67 500 lei, până la 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității sau detenție pe un termen de până la 4 ani.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Încă 5 persoane implicate în sustragerea banilor de pe cardurile bancare, reținute. Printre ele și un individ cu funcția de conducere la penitenciar
-
Ediție TV3 zile în urmă
/VIDEO/ Încă un blogger și-a dat foc mașinii
-
Moldova6 zile în urmă
/FOTO/ Român, stăpân a 40 de „sclavi” moldoveni, exploatați în Franța. Rețeaua lui a câștigat 14 milioane de euro
-
Moldova3 zile în urmă
Un nou tip de escrocherie la vânzarea maşinilor în Moldova: procură şi înmatriculare nu fac
-
Moldova5 zile în urmă
Un bebeluș de doar șase luni a decedat după ce ar fi căzut de pe un pat. Mama copilului cercetată pentru abuz fizic
-
Moldova5 zile în urmă
/FOTO/ De râs și de plâns: Un taximetrist a ajuns cu mașina pe scările unei subterane
-
Ediție TV7 zile în urmă
/VIDEO/ Dosarul omorului de la Mereșeni
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Căutările minorei înghițite de Nistru, continuă. Misiunea subacvatică se desfășoară a patra zi