Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Femeie de 63 de ani, jefuită în plină stradă. Hoțul i-a luat geanta cu bani și telefonul mobil.

Tânăr în vârstă de 27 de ani, originar dintr-o localitate din r. Hâncești, a fost reținut pentru 72 de ore, pentru comiterea unui jaf stradal.

Publicat

În noaptea de 03 iulie, Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Ciocana, a fost sesizat de către o doamnă în vârstă de 63 de ani, locuitoare a com. Bubuieci, mun. Chișinău,  comunicând că a fost jefuită. Grupa operativă imediat s-a deplasat la fața locului în stabilirea tuturor circumstanțelor. La fața locului doamna le-a comunicat forțelor de ordine că în timp ce se întorcea la domiciliu, în mod deschis a fost deposedată de geanta de dame  în care se aflau mijloace financiare, telefonul mobil de model ,,Samsung” și actele de identitate, după care individul  a fugit într-o direcție necunoscută. Prejudiciul cauzat victimei a fost estimat la 5 000 lei.

În acest context a fost inițiată o cauză penală pentru Jaf.

Ofițerii de investigație au dispus un șir de măsuri speciale de investigație și urmărire penală în stabilirea și reținerea făptașului. Astfel,  urmare a măsurilor întreprinse de forțele de ordine a fost stabilit locul aflării a individului. Acesta  după comiterea infracțiunii se ascundea la o rudă din r. Călărași. În momentul reținerii individul a opus rezistență forțelor de ordine încercând să fugă, dar a fost imobilizat și aplicate mijlocele speciale, fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale individual și-a recunoscut vinovăția. Este de menționat că anterior acesta a mai fost judecat pentru infracțiuni similare.


Conform legislației în vigoare tânărul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.


Moldova

Bătaie cu cuțite în plină stradă, la Basarabeasca

Un bărbat de 34 de ani a fost înjunghiat cu un cuțit de către un alt bărbat, chiar în mijlocul străzii.

Publicat

Totul a avut loc în seara de 4 martie, în jurul orei 20:50, pe o stradă din localitatea Basarabeasca.

Din datele oferite de ofițerul de presă de la IP Basarabeasca, Cristina Ciobanu se cunoaște că cei doi s-ar fi certat, iar ulterior, bănuitul, un bărbat de 32 de ani a scos un obiect ascuțit și i-a aplicat intenționat victimei mai multe lovituri pe suprafața pe diverse suprafețe vitale ale corpului, cauzându-i victimei leziuni corporale grave.

Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore şi a fost plasat în izolatorul de detenție provizorie Cimişlia.

echipa.md


 


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ A început sezonul incendiilor de vegetație: cinci focare de ardere, stinse de pompieri în 24 de ore

Mai multe incendii de vegetație au fost lichidate de pompieri în ultima perioadă.

Publicat

Potrivit informațiilor IGSU în ultimele 24 de ore, salvatorii au intervenit pentru a stinge 5 focare de iarbă uscată și stufăriș. Intervenția angajaților IGSU a fost necesară în localitatea Costești, raionul Ialoveni unde 7 ha de vegetație au fost cuprinse de flăcări. La Unțeni, Fălești, pompierii au intervenit pentru a stingea iarba aprinsă pe o suprafață de 2 ha, iar la Lozova, raionul Strășeni o suprafață de 20 de ha de teren a fost compromisă, după ce vegetația uscată a luat foc.

Potrivit datelor IGSU de la începutul lunii martie pompierii și salvatorii au intervenit în 13 situații de lichidare a incendiilor de vegetație în raioanele Cahul, Hâncești, Basarabeasca, Fălești, Căușeni, Strășeni și municipiul Chișinău. În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și să nu aprindă vegetația uscată, sau gunoiul menajer.

În condiții de vânt, temperaturi pozitive și umiditate redusă, orice scânteie poate provoca incendii de proporții. În cazul în care oamenii observă focare iarbă aprinsă sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112, pentru a evita răspândirea focarelor la spații forestiere, dar și casele oamenilor.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Continuă căutările fetei, înghițită de Nistru: Pompierii utilizează drona

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI continuă lucrările de căutare a minorei în vârstă de 12 ani dată dispărută, după ce aceasta a căzut sub gheața subțire a râului Nistru.

Publicat

Astăzi, 5 martie, echipe de salvatori au ieșit în teren pe malurile râului Nistru la Anenii Noi, precum și în preajma localităților Telița, Gura Bâcului, Roșcana și Varnița.

Pentru eficientizarea procesului de căutare a copilului dispărut, angajații IGSU vor verifica de la înălțime suprafețe de teren extinse cu ajutorul dronei în raioanele Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă. Totodată, cu scopul eficientizării misiunii de căutare, salvatorii sunt în comunicare permanentă cu angajații stațiilor de salvare și responsabilii stațiilor de pompare de pe râu, dar și a Portului Fluvial Varnița,care au fost solicitați să asigure asistență în recuperarea corpului minorei. Amintim că, minora în vârstă de 12 ani a fost dată dispărută după ce pe 23 februarie a ieșit pe gheața subțire a râului Nistru din apropierea localității Speia, raionul Anenii Noi.

După 4 zile de lucrări subacvatice întreprinse de scafandrierii IGSU cu ajutorul tehnicii specializate, căutările au fost prelungite cu forțele comune a salvatorilor, polițiștilor din cadrul Inspectoratelor teritoriale de poliție din raioanele Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă, dar și a polițiștilor de frontieră. Căutările vor continua, iar în teren va fi folosită drona din dotarea Inspectoratului.


Citește mai departe

topul săptămânii