Rețele de socializare

Moldova

Fura din magazine băutură și țigări. Tânăr din Bălți, reținut pentru o serie de infracțiuni.

Un bărbat în vârstă de 21 de ani, locuitor al mun. Bălți, a fost reținut de polițiștii din Bălți, fiind bănuit de comiterea a trei furturi din magazine.

Publicat

 Suspectul anterior a fost judecat pentru infracțiuni similare.
Polițiștii au fost sesizați de proprietara unui magazin din mun. Bălți precum că, în noaptea de 23 spre 24 august, curent, persoane necunoscute, prin deteriorarea geamului au pătruns în magazinul alimentar de unde a sustras mai multe produse de uz alimentar și țigări, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu material în suma de peste 2000 de lei.

Cel de-al doilea caz, a avut loc în noaptea de 29 spre 30 august. La fel dintr-un magazin alimentar și prin aceeași metodă. De unde a sustras bunuri în valoare de 3960 lei.
Ieri, 5 septembrie, ora 00:40, bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce fura dintr-in magazin din satul Elizaveta.

Asupra lui au fost depistate și ridicate bunuri în valoare 4180 lei.
Suspectul este reținut pentru 72 de ore. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vina.


Dacă vinovăția îi va fi dovedită, acesta riscă amendă în mărime de la 32 500 la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.


Moldova

/FOTO/ Curier internațional de substanțe interzise: Câinele frontierei a găsit psihotrope într-un microbuz ce se îndrepta spre UE

Un șofer de microbuz care se îndrepta spre Marea Britanie s-a pomenit curtier de pastile psihotrope. Doar că planurile i-au fost date peste cap de câinele frontierei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 03 martie, la punctul de trecere a frontierei Costești. În timpul verificărilor unui microbuz ce efectua curse de transportare a coletelor în Europa, patrupedul frontierei, pe nume Luna a semnalat ceva suspect în una dintre cutii.

La examinarea pachetului s-au depistat 150 de pastile psihotrope. În declarații, șoferul a precizat că fusese rugat să transmită coletul în Marea Britanie și nu știa că acolo ar fi fost ascunse substanțe interzise.

Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Un moldovean și un ucrainean, prinși la frontieră cu permisele de conducere false

Polițiștii de frontieră au identificat două premise de conducere cu semne vizibile de falsificare, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu. Incidentele au fost consemnate în PTF Sculeni și Criva.

Publicat

În această dimineață, în punctul de trecere Sculeni s-a prezentat la controlul de frontieră un bărbat de 37 de ani, originar din raionul Ungheni. Acesta se afla la volanul unui autoturism și se deplasa în Germania.

În vederea excluderii unor suspiciuni privind declararea scopului real al călătoriei, polițiștii de frontieră au decis efectuarea unui control suplimentar. Drept urmare, din portmoneul personal conaționalul a scos un permis de conducere cu însemnele autorității competente din România, cu indici de falsificare.
La audieri, bărbatul a declarat că și-a perfectat acest document în străinătate, acum trei ani, prin intermediul unui conațional în schimbul a 200 de euro.

Un alt permis de conducere neveridic a fost identificat la controlul de frontieră pe sensul de intrare în țară, în PTF Criva. De această dată actul ar fi fost eliberat de autoritățile ucrainene, iar documentat este un bărbat originar din orașul Irșova, Ucraina.


Din startul verificărilor au apărut suspiciuni asupra veridicității permisului, deoarece acesta înfățișa mai multe elemente necaracteristice. Urmare a cercetărilor suplimentare s-a constatat falsificarea acestuia, mai mult în cadrul audierilor tânărul a relatat că permisul a fost perfectat de către o persoană necunoscută din Ucraina, contra sumei de 200 dolari.

În consecință, permisele de conducere au fost transmise către laborator pentru realizarea expertizei tehnico-juridice. Polițiștii de frontieră continuă cercetările până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Dacă se vor găsi vinovați, bărbații riscă o pedeapsă conform art. 361 al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ O fetiță de doar șase anișori a fost jefuită ziua în amiaza mare de doi bărbați

Doi bărbați cu vârstele de 39 și 41 de ani au fost reținuți pentru comiterea unui jaf pe o stradă sin Chișinău.

Publicat

Acesta anterior au fost judecați pentru comiterea infracțiunilor de furt și circulația ilegală a drogurilor.

Indivizii pe data de 27 decembrie, în timp ce se deplasau pe bulevardul Mircea cel Bătrân, au observat o minoră cum se juca în telefonul mobil. Văzând că nu este nimeni din maturi alături, suspecții în mod deschis au sustras telefonul mobil și au plecat de la locul faptei. Poliția fiind alertată imediat de mama copilului care a comunicat despre infracțiune a ajuns imediat la fața locului.  Mama copilei a declarat că a intrat pe un minut în magazin iar copilul a rămas la intrare fiind în vizorul ei. Ulterior când a văzut că de la minoră a fost sustras telefonul imediat a ieșit dar nu a reușit să îi oprescă.

Prejudiciul cauzat a fost estimat la 10.000 de lei. Acțiunile indivizilor au fost surprinse de camerele de supraveghere.


Urmare a măsurilor întreprinse de către ofițerii de investigație și urmărire penală suspecții în comiterea infracțiunii au fost localizați și reținuți fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina.

Bărbații sunt cercetați penal pentru jaf. Conform legislației acesta risca de la 5 la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii