Rețele de socializare

Moldova

Legume cu nivel înalt de nitrați, în magazinele din Chișinău. Cei mai periculoși s-au dovedit a fi dovleceii

Dovleceii, varza nouă, cartofii și ceapa din supermarketurile din Chișinău sunt produsele cu cel mai mare nivel de nitrați. Asta arată o expertiză de laborator realizată de Agenția Naţională pentru Sănătate Publică (ANSP) în cadrul inițiativei „Alege sănătos”.

Publicat

Expertizei au fost supuse 30 de probe de legume: varză nouă, dovlecei, roșii, ceapă, castraveți și cartofi noi din cinci rețele de supermarketuri din capitală. Din totalul de probe prelevate, în 10 probe de legume concentraţia de nitraţi depășește limitele maxime admisibile. În toate probele de dovlecei, în patru probe de varză nouă şi în câte o probă de cartofi noi şi ceapă s-au depistat neconformităţi.

Astfel, potrivit analizei, cel mai mare conţinut de nitrați îl au dovleceii, unde cantitatea nitraților poate ajunge și la 888 mg per kg, depășind concentrația maximă admisibilă cu 122%. De asemenea, în varza nouă, cantitatea cea mai ridicată de nitrați constituie 1170 mg/kg, norma fiind de 600 mg per kg. O cantitate mare de nitraţi a fost depistată şi în cartofii noi – 250 mg per kilogram, în timp ce norma prevede nu mai mult de 200 mg și, ceapa – 215 mg/kg, cu norma maximă admisibilă de 80 mg/kg. Mai puțin dăunătoare sunt roșiile și castraveții, cu o valoarea admisibilă a nitraților care nu sunt periculoși organismului.

Nitraţii sunt săruri ale acidului azotic, necesare plantelor pentru dezvoltare. Plantele iau însă din sol mai mulţi nitraţi decât este necesar. Nitraţii, nesolicitaţi în timpul formării proteinelor vegetale, rămân în fructe şi legume, iar ulterior ajung în organismul nostru în formă pură.


Legumele care conţin nitraţi devin nocive pentru organismul uman, atunci când sunt consumate în cantităţi mai mari. Efectele ingerării unei cantități de nitrați peste limita admisă poate provoca intoxicație, hipertensiune, cefalee, tulburări grave ale metabolismului, disfuncții ale sistemului circulator și ale glandelor tiroide, cianoză severă și chiar cancer, se menționează în comunicatul emis de echipa „Alege sănătos”.

agora.md


Ediție TV

/VIDEO/ Șase persoane, decedate în accidente în câteva zile. Cum văd situația șoferii și pietonii

Mijlocul lunii mai poate fi considerat unul sumbru. Și asta din cauza că doar în câteva zile 6 persoane au decedat în urma accidentelor grave produse pe traseele din țară.

Publicat

Din data de 15 mai și până la moment, victime ale accidentului au devenit doi tineri, ambii de câte 22 de ani din raionul Soroca, un motociclist de 19 ani din raionul Hâncești, un șofer de 23 de ani din Orhei, dar și un bărbat de 69 de ani și un bebeluș de numai un an de la Cahul.

Totodată, potrivit Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitaliceasă, pe parcursul săptămânii precedente, 76 de persoane au fost preluate de ambulanțe în urma accidentelor de circulație. Echipa noastră redacțională a întrebat trecătorii și șoferii de ce, în ultima perioadă, tot mai des au loc accidente rutiere.

Oamenii consideră că producerea accidentelor ar putea fi minimalizată dacă șoferii ar sesiza pericolele reale ale încălcărilor pe care le comit în trafic.


O altă metodă de prevenire a acestor tragedii, ar fi, spun oamenii, amendarea mai dură a șoferilor atunci când încalcă, dar și combaterea corupției în rândurile MAI.

În acest context, INSP amintește încă o data șoferilor să respecte regimul de viteză în orice circumstanțe, să nu urce la volan în stare de ebrietate sau dacă sunt obosiți și să respecte cu strictețe cerințele agentului de patrulare, a semnalelor și marcajelor rutiere.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident în centrul orașului Bălți. Un troleibuz a accidentat un autobuz de rută

Accident în centrul orașului Bălți. Un troleibuz a accidentat un autobuz de rută.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 18 mai. Imaginile de la fața locului au fost postate pe portalul Bălți.Online.

Autorul postării a scris că din cauza impactului în zonă s-au format ambuteiaje, iar circulația transportului public în zonă a fost blocată pentru o perioadă.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Știrea este în curs de actualizare…

 


echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ 684 de controale efectuate de Inspectoratul de Stat a Muncii

Aproape 4.400 de încălcări au fost înregistrate de la începutul acestui an în segmentul muncii. Asta este statistica oferită de Inspectoratul de Stat a Muncii care în decurs de patru luni au desfășurat controale pe teritoriul întregii țări.

Publicat

În total au fost efectuate 684 de verificări, în cadrul cărora au fost înregistrate 4.097 de nereguli în ceea ce ține de respectarea dreptului salariaților și asigurarea lor medicală și socială. Iar la capitolul securității și sănătății în muncă au fost sesizate 282 de necorespunderi. Totodată, inspectorii au examinat 739 de petiții și 359 de sesizări.

Dintre acestea 10 sunt legate de producerea accidentelor la locul muncă, dintre care 3 s-au soldat cu moartea angajaților, iar șapte – cu leziuni grave. De asemenea, inspectorii au încheiat 63 procese verbale cu privire la încălcări contravenționale.

Inspectorii muncii au constatat că au fost lezate drepturile a peste 900 de angajați. Până la ora actuală, doar 674 dintre aceștia au fost repuși în funcții. Inspectorii muncii anunță că vor continua verificările pentru a asigura angajații tuturor sferelor condiții optime de muncă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii