Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Furau din case și din mașini. Un grup de tineri, reținuți la terasa unui local.

Doi fraţi, de 22 şi, respective, 24 de ani, dar și doi minori, de 16 și 17 ani, au fost reținuți, suspectați de furturi din locuinţe și automobile. Suspecții au fost reținuți în seara de 22 august, cu suportul mascaților de la „Fulger”, în timp ce se aflau la terasa unui local.

Publicat

Liderii grupării sunt doi fraţi, de 22 şi respectiv 24 de ani, anterior judecați pentru infracțiuni similare, cu o pregătire sportivă bună, alţii doi fiind minori. Aceștia au fost filați timp de o lună. Acțiunile lor fiind surprinse de camerele de supravegehre. Potrivit poliției, în această perioadă, suspecții ar fi săvârșit cel puțin 20 de furturi din automobile și locuințe, din raioanele Străşeni, Criuleni, Ialoveni, precum şi din suburbiile Chişinăului. Prejudiciul cauzat victimelor până acum depășește 300 de mii de lei.

Bănuiţii alegeau la întâmplare, ulterior, mergeau la furat, pe timp de noapte, cu automobile luate în chirie. Aceștia își ascundeau fețele cu măşt și, prin forțarea geamurilor sau acces liber, pătrundeau în gospodării, de unde furau bani și lucruri de preț. Suspecții s-au dat de gol, însă, datorită camerelor de supraveghere instalate în curțile oamenilor. După ce au ridicat imaginile polițiștii au dat de urmele lor. În urma percheziţiilor, organelle de forță au găsit bani, mănuşi și diverse bunuri, care ar fi furate. Acum, cei doi frați sunt reținuți pentru 72 de ore, iar cei doi minori de 16 și 17 ani, sunt cercetați în libertate. Dacă vina lor va fi dovedită, riscă până la 10 ani de pușcărie.

Aminim că, în noaptea de 20 august, mai mulți tineri au fost surprinși de o cameră de supraveghere cum sar gardul și fură lucruri dintr-o ogradă din orașul Sângera. Proprietarul casei a chemat poliția la fața locului, care au stabilit că hoții ar fi furat mai bunuri în valoare de peste 13.500 de lei. Localnicii au declarat atunci că acesta nu ar singurul caz din oraș. Deocamdată, nu se cunoaște dacă reținerile din seara de 22 august,  au legături cu furtul din Sângera din seara de 20 de august.


Ediție TV

/VIDEO/ Accident cu trei mașini, în capitală. Șoferul vinovat și-ar fi recunoscut vina

Diminețile șoferilor din capitală mai des încep cu accidente decât cu o cafea. Asta s-a întâmplat și în prima jumătate a zilei de 14 mai, la ora 10.30, pe strada București din capitală.

Publicat

Trei șoferi s-au pomenit cu mașinile accidentate după ce nu au încăput pe aceeași stradă. În imaginile de la fața locului, surprinse de operatorul emisiunii noastre se pot observa doar două din cele trei mașini avariate.

Se pare că acestea s-au tamponat în lanț, una având avariată partea din față, iar cealaltă – bariera de protecție din spate. Contactat pentru a afla mai multe detalii, ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Natalia Stati a declarat că șoferul care ar fi provocat coliziunea și-ar fi recunoscut vina la fața locului. Prin urmare, toți trei automobiliști s-au deplasat singuri la Secția Documentare accidente Rutiere pentru a înregistra cazul.

Automobilistul, care ar fi provocat accidentul și din vina lui alți zeci de șoferi s-au pomenit în ambuteiaje riscă amendă de 1500 de lei și șase puncte de penalizare.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Prins „mort” beat la volan

Un șofer de 37 de ani a fost prins „mort” beat la volan pe o stradă din Chișinău.

Publicat

Totul s-a întâmplat în data de 13 mai pe bulevardul Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana. Individul a fost observat de un echipaj mobil al poliției în timp ce se deplasa haotic pe drum.

Automobilistul a fost imediat somat. Odată ce a deschis fereastra pentru a fi verificat, polițiștii au simțit un miros puternic specific alcoolului.

Prin urmare, șoferul a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul arătând o concentrație de 1.54 mg/l în aerul expirat, ceea ce demonstrează un grad avansat de alcoolemie.


În acesta context, automobilistul a fost imediat privat de permisul de conducere.

Pentru șofatul în stare de ebrietate, dreptul de a conduce vehicule îi va fi anulat pe un termen de până la patru ani.

echipa.md


 

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Ceartă ca la piață, în trafic

Legea n-o cunoștea, dar încerca să se dea tare în fața polițiștilor. Un șofer, oprit pe traseu pentru viteză nu voia nicidecum să prezinte actele.

Publicat

Acesta susținea că nu este obligat să le prezinte oamenilor legii. Totul s-a întâmplat în data de 14 mai, pe traseul Chișinău-Soroca. Ofițerii de patrulare l-ar fi somat pe automobilist, după ce l-au surprins deplasându-se cu 112 km/h. Șoferul a oprit la cererea polițiștilor ca să-i anunțe că el nu a încălcat nimic.

Mai mult, el refuza și să ofere și documentele spre control. Iar dacă asta ar fi puțin, șoferul s-a arătat nemulțumit și de faptul că este filmat.

După ce i-au fost verificate actele, conducătorul auto a fost sancționat cu 1000 de lei și 4 puncte de penalizare pentru încălcarea regimului de viteză. În acest context, INSP reamintește șoferilor că aceștia sunt obligați să cunoască și să respecte regulamentul circulație rutiere.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii