Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Într-o grădiniță de la Ciocana gândacii mișună în spațiile unde stau copiii, spune o mamă

Scandal la o grădiniță din capitală. O mamă susține că în spațiile unde stau copiii mișună gândacii de bucătărie. Din cauza insectelor, micuții vin acasă cu pișcături. Problema nu ar fi o noutate pentru conducerea instituției preșcolare, care a fost sesizată și anterior despre prezența gândacilor, însă ar fi promis că situația se va rezolva.

Publicat

Directoarea grădiniței este în concediu, iar accesul pe teritoriu ne-a fost interzis de angajații instituției. De partea cealaltă, reprezentanții Direcției Educație ne-au spus că în curând aici, dar și în alte grădinițe din sectorul Ciocana, vor avea lor dezinsecții.

Aceste imagini le-am primit de la un părinte, copilul căruia frecventează grădinița 212 din sectorul Ciocana al capitalei. Femeia spune că problema gândacilor de bucătărie este prezentă de mai mulți ani, în această instituție preșcolară.

PĂRINTE: „Noi am înregistrat chiar în bucătăria grupei, unde de obicei se pune mâncarea copiilor, în chiuvetă – gândaci, pe mese, pe scaun, peste tot. Un grup de părinți a mers la directoare. Ea a zis că cunoaște despre problemă, însă nu este atât de grav, noi o vom soluționa, dar nu postați nicăieri imagini. Copiii vin acasă cu pișcături de gândaci”.


Tot de la ea am aflat că, lunar, părinții plătesc donații, a câte 50 de lei, pentru fondul grădiniței. Iar contul asociației ar fi deschis pe numele directoarei.

PĂRINTE: „La întrebarea de ce este pe numele directoarei, directoarea ne-a argumentat că grădinița nu poate să aibă două conturi bancare și din cauza aceasta ea a fost nevoită să facă contul pe numele dumneaei”.

Ne-am deplasat la fața locului, dar nu am fost lăsați să filmăm în interiorul grădiniței. O angajată ne-a spus că șefa și directoarea adjunctă ar fi în concediu.


De la direcția Educație a sectorului Ciocana am aflat că există un demers despre prezența gândacilor la această grădiniță. Și alte instituții preșcolare au invocat probleme similare. O reprezentantă a direcției ne-a declarat că în perioada următoare în aceste grădinițe vor avea loc dezinsecții.

tv8.md


Ediție TV

/VIDEO/ Șase persoane, decedate în accidente în câteva zile. Cum văd situația șoferii și pietonii

Mijlocul lunii mai poate fi considerat unul sumbru. Și asta din cauza că doar în câteva zile 6 persoane au decedat în urma accidentelor grave produse pe traseele din țară.

Publicat

Din data de 15 mai și până la moment, victime ale accidentului au devenit doi tineri, ambii de câte 22 de ani din raionul Soroca, un motociclist de 19 ani din raionul Hâncești, un șofer de 23 de ani din Orhei, dar și un bărbat de 69 de ani și un bebeluș de numai un an de la Cahul.

Totodată, potrivit Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitaliceasă, pe parcursul săptămânii precedente, 76 de persoane au fost preluate de ambulanțe în urma accidentelor de circulație. Echipa noastră redacțională a întrebat trecătorii și șoferii de ce, în ultima perioadă, tot mai des au loc accidente rutiere.

Oamenii consideră că producerea accidentelor ar putea fi minimalizată dacă șoferii ar sesiza pericolele reale ale încălcărilor pe care le comit în trafic.


O altă metodă de prevenire a acestor tragedii, ar fi, spun oamenii, amendarea mai dură a șoferilor atunci când încalcă, dar și combaterea corupției în rândurile MAI.

În acest context, INSP amintește încă o data șoferilor să respecte regimul de viteză în orice circumstanțe, să nu urce la volan în stare de ebrietate sau dacă sunt obosiți și să respecte cu strictețe cerințele agentului de patrulare, a semnalelor și marcajelor rutiere.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident în centrul orașului Bălți. Un troleibuz a accidentat un autobuz de rută

Accident în centrul orașului Bălți. Un troleibuz a accidentat un autobuz de rută.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 18 mai. Imaginile de la fața locului au fost postate pe portalul Bălți.Online.

Autorul postării a scris că din cauza impactului în zonă s-au format ambuteiaje, iar circulația transportului public în zonă a fost blocată pentru o perioadă.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Știrea este în curs de actualizare…

 


echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ 684 de controale efectuate de Inspectoratul de Stat a Muncii

Aproape 4.400 de încălcări au fost înregistrate de la începutul acestui an în segmentul muncii. Asta este statistica oferită de Inspectoratul de Stat a Muncii care în decurs de patru luni au desfășurat controale pe teritoriul întregii țări.

Publicat

În total au fost efectuate 684 de verificări, în cadrul cărora au fost înregistrate 4.097 de nereguli în ceea ce ține de respectarea dreptului salariaților și asigurarea lor medicală și socială. Iar la capitolul securității și sănătății în muncă au fost sesizate 282 de necorespunderi. Totodată, inspectorii au examinat 739 de petiții și 359 de sesizări.

Dintre acestea 10 sunt legate de producerea accidentelor la locul muncă, dintre care 3 s-au soldat cu moartea angajaților, iar șapte – cu leziuni grave. De asemenea, inspectorii au încheiat 63 procese verbale cu privire la încălcări contravenționale.

Inspectorii muncii au constatat că au fost lezate drepturile a peste 900 de angajați. Până la ora actuală, doar 674 dintre aceștia au fost repuși în funcții. Inspectorii muncii anunță că vor continua verificările pentru a asigura angajații tuturor sferelor condiții optime de muncă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii