Rețele de socializare

Moldova

O primăriță din Cimișlia, învinuită că și-a angajat rude în subordine

O primăriță din raionul Cimișlia a fost învinuită că și-ar fi angajat mai multe rude în subordine.

Publicat

Conform unui comunicat de presă emis de către Autoritatea Națională de Integritate (ANI), primărița și-a angajat în 2013 soțul în calitate de șofer, iar în 2015, a încheiat contract de muncă cu fiica sa, transmite Știri.md.

Fiind în calitate de primar, aceasta a semnat mai multe acte care au vizat activitatea soțului și fiicei.

„Prin urmare, subiectul controlului nu a respectat prevederile Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, dar și ale Legii nr.16/2008 cu privire la conflictul de interese (în vigoare până la 01.08.2016).


Primărița nu a informat ANI imediat, dar nu mai târziu de 3 zile de la data constatării, despre conflictul de interese în care s-a aflat de fiecare dată când a fost în situația de a lua o decizie în privința soțului și a fiicei”, se arată în comunicat.

În urma verificărilor efectuate de către ANI, primărița a declarat că, de fapt, persoanele date nu mai activează în funcțiile vizate.

Astfel, în urma acestui caz, ANI a solicitat organelor competitive pentru a suspenda din funcție primărița, cu decăderea din dreptul de a exercita funcții publice sau de demnitate publică pe o perioadă de 3 ani.


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ O altă amatoare de viteză, filmată cum merge cu 172 km/h

O tânără s-a filmat cum merge cu 176 de km/h la volanul unui automobil de model Audi.

Publicat

Recenta ispravă a tinerii, ar fi făcut-o pe traseul spre Orheiul Vechi, rulând cu o viteză de 176 de km/h la volanul unui automobil de model Audi, scrie punctul.md

Prietenii acestora, n-au rămas cu mult în urmă, unde un tânăr aflat într-un automobil de model Toyota, a iești pe trapa de plafon afară, lâsunde-se filmat de una din fetele din primul  automobil.

Poliția urmează a fi sesizată asupra cazului, iar pentru șofatul iresponsabil, indivizii din imagini vor fi identificați și sancționați.


punctul.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Automobil, filmat cum arde ca o torță pe o stradă din Tiraspol

Încă un șofer a rămas fără mașină, după ce aceasta a fost distrusă de foc.

Publicat

Totul s-a întțmplat în noaptea de 16 mai pe strada Fedico din orșaul Tiraspol. Pompierii au fost alertați precum că un automobil parcat într-o ogradă al unui bloc locativ este înghițit de flăcări.

La fața locului imediat a fost direcționată o autospecială. Focul a fost lichidat în scurt timp însă, mașina a fost complet distrusă.

Specialiștii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs incendiul.


echipa.md

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un bătrân de 90 de ani a tamponat cu automobilul o femeie, iar apoi a plecat de la locul faptei

Un bătrân de 90 de ani a tamponat o femeie, iar după a plecat de la locul accidentului.

Publicat

Incidentul a avut loc în dimineața de 16 mai, în jurul orei 08:00 pe o stradă din satul Selemet, raionul Cimișlia.

La fața locului polițiștii au constatat că femeia se deplasa pe marginea carosabilului, când a fost lovită de o mașină. Victima de 68 de ani a fost transportată la spitalul raional, iar șoferul a fost reținut în scurt timp. În urma documentării s-a aflat că bătrânul este locuitor al satului Mihailovca.

Individul a fost supus testului alcoolscopic pe loc, rezultatul arptând că acesta nu a consumat alcool.


Alte circumstanțe se stabilesc.

 


Citește mai departe

topul săptămânii