Rețele de socializare

Moldova

Oseminte umane, depistate în preajma cinematografului „Gaudeamus”. Ce spun oamenii legii

Oseminte umane au fost depistate în preajma cinematografului „Gaudeamus” de pe strada Vasile Alecsandri din capitală. Acestea au fost descoperite ieri, 17 august, în timp ce angajații SA „Termoelectrica”, efectuau lucrări de renovare a conductelor de energie termică.

Publicat

La fața locului fiind solicitat și medicul legist. Ulterior în urma documentării și cercetării la fața locului forțele de ordine au stabilit că în timp ce angajații SA „Termoelectrica”, efectuau lucrări de renovare a conductelor de energie termică și în urma lucrărilor de excavare a pământului au depistat osemintele. Totodată polițiștii au stabilit că pe lotul de pământ unde se efectuau lucrările de către angajații SA „Termoelectrica”, anterior a fost amplasat cimitir.

La examinarea osemintelor de către medicul legist, acestea se aflau de foarte mult timp acolo îngropate. Astfel, osemintele depistate au fost ridicate și îndreptate spre examinare la Centrul de Medicină Legală, întru efectuarea expertizei medico-legale.

unimedia.info


Advertisement

Moldova

/VIDEO/ Operațiune Moldova-România. Medicii SMURD au preluat ser antibotulinicum

În după amiaza zilei de 7 mai un echipaj SMURD Iași a efectuat o operațiune aero medicală pentru a prelua de la Chișinău mai multe ampule de ser antibotulinicum.

Publicat

Aterizarea elicopterului SMURD a avut loc la ora14:56 pe stadionul „Dinamo” din capitală. Aici medicamentul a fost adus de medicii Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Toma Ciorba și transmis echipajului aero-medical pentru a fi transportat pe calea aerului la Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș din România.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de la începutul anului 2021 aceasta este a patra operațiune aero-medicală SMURD realizată pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accident violent, la Sîngera

Accidentele în municipiul Chișinău nu se mai termină. Un tânăr de 20 de ani a devenit victima șofatului neglijent, după ce mașina în care se afla în calitate de pasager s-a tamponat cu un alt autovehicul.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 7 mai, aproximativ la ora 15.15. În urma investigațiilor s-a stabilit că unul din din automobile erau condus de un șofer de 58 de ani, iar în calitate de pasager era un tânăr de 20 de ani.

La un moment dat, în vehiculul lor a intrat violent un automobil ghidat de un bărbat de 69 de ani. În urma coliziunii a avut de suferit doar pasagerul. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Poliția continua să cerceteze cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Șoferul vinovat riscă pedeapsă în funcție de gravitatea leziunilor suferite de către victimă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Riscă detenție pe viață

Procurorii din Comrat au finalizat investigațiile cazului care a șocat întreaga țară la începutul acestui an.

Publicat

Dosarul minorei de 12 ani violată de doi amici la o zi de naștere a fost transmis judecătorilor spre examinare. Amintim că totul a avut loc de Crăciun, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, în satul Chirsova. Victima de 12 ani, s-ar fi dus, împreună cu o prietenă de a ei de 16 ani la o zi de naștere unde fusese invitate.

Doi dintre indivizi, mai întâi au convins fetița să consume alcool, iar după ce au îmbătat-o ar fi violat-o.

Mai mult, ei ar fi încuiat victima, dar și pe prietena ei în casă, pentru ca ele să nu poate ieși și cere ajutor. Atunci, poliția a fost anunțată despre cele întâmplate iar pe caz fusese pornită o anchetă pentru violul unei minore care nu a atins vârsta de 14 ani.


Pentru cele comise, indivizii riscă de la 10 până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii