Rețele de socializare

Moldova

Ce faci dacă ai uitat permisul auto acasă și ești oprit de polițiști

Conform Regulamentul Circulației Rutiere prevede expres că la cerința angajatului poliției, conducătorul auto este obligat să înmâneze pentru verificare permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau actele care atestă proveniența încărcăturii.

Publicat

Șeful Serviciului Juridic al Inspectoratului Național de Patrulare, Veaceslav Sârbu, atenționează șoferii că în cazul în care conducătorul auto nu are asupra sa permisul de conducere și este stopat de către agenții de patrulare, conducătorul auto este sancționat în temeiul Codului Contravențional articolul 232 de la 3 până la 6 unități convenționale. Totodată, dacă conducătorul auto a urcat la volan fără a deține permisul de conducere sancțiunea este de la 30 la 60 de unități convenționale, adică 1500-3000 de lei.

Reprezentantul Inspectoratului Național de Patrulare mai spune că în cazul în care conducătorul auto dispune de permis de conducere, dar l-a uitat acasă sau în alt loc, agentul de patrulare verifică prin sistemul informațional dacă persoana dispune de dreptul de a conduce mijlocul de transport, sau dacă este privat de permisul de conducere, conducătorul auto este amendat de la 3 la 6 unități convenționale.

În anul 2018 pe articolul 232 din Codul Contravențional au fost întocmite 4303 contravenții, iar în 7 luni din 2019, 1819 contravenții.


sputnik.md


Moldova

/VIDEO/ Operațiune Moldova-România. Medicii SMURD au preluat ser antibotulinicum

În după amiaza zilei de 7 mai un echipaj SMURD Iași a efectuat o operațiune aero medicală pentru a prelua de la Chișinău mai multe ampule de ser antibotulinicum.

Publicat

Aterizarea elicopterului SMURD a avut loc la ora14:56 pe stadionul „Dinamo” din capitală. Aici medicamentul a fost adus de medicii Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Toma Ciorba și transmis echipajului aero-medical pentru a fi transportat pe calea aerului la Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș din România.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de la începutul anului 2021 aceasta este a patra operațiune aero-medicală SMURD realizată pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accident violent, la Sîngera

Accidentele în municipiul Chișinău nu se mai termină. Un tânăr de 20 de ani a devenit victima șofatului neglijent, după ce mașina în care se afla în calitate de pasager s-a tamponat cu un alt autovehicul.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 7 mai, aproximativ la ora 15.15. În urma investigațiilor s-a stabilit că unul din din automobile erau condus de un șofer de 58 de ani, iar în calitate de pasager era un tânăr de 20 de ani.

La un moment dat, în vehiculul lor a intrat violent un automobil ghidat de un bărbat de 69 de ani. În urma coliziunii a avut de suferit doar pasagerul. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Poliția continua să cerceteze cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Șoferul vinovat riscă pedeapsă în funcție de gravitatea leziunilor suferite de către victimă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Riscă detenție pe viață

Procurorii din Comrat au finalizat investigațiile cazului care a șocat întreaga țară la începutul acestui an.

Publicat

Dosarul minorei de 12 ani violată de doi amici la o zi de naștere a fost transmis judecătorilor spre examinare. Amintim că totul a avut loc de Crăciun, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, în satul Chirsova. Victima de 12 ani, s-ar fi dus, împreună cu o prietenă de a ei de 16 ani la o zi de naștere unde fusese invitate.

Doi dintre indivizi, mai întâi au convins fetița să consume alcool, iar după ce au îmbătat-o ar fi violat-o.

Mai mult, ei ar fi încuiat victima, dar și pe prietena ei în casă, pentru ca ele să nu poate ieși și cere ajutor. Atunci, poliția a fost anunțată despre cele întâmplate iar pe caz fusese pornită o anchetă pentru violul unei minore care nu a atins vârsta de 14 ani.


Pentru cele comise, indivizii riscă de la 10 până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii