Rețele de socializare

Moldova

Șofer moldovean, fără drept de a conduce autovehicule în România, depistat la controlul de frontieră Luni, 12 August 2019

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la un cetățean din R. Moldova care a săvârșit o infracțiune la regimul juridic al circulației rutiere în zona de competență.

Publicat

La sfârşitul săptămânii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Folteşti, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe raza localității de frontieră Brăneşti, județul Galați, pentru control, un autoturism marca Jeep Grand Cherokee, condus de cetățeanul din R.Moldova Z.N., în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat faptul că bărbatul nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.


Moldova

/VIDEO/ O altă amatoare de viteză, filmată cum merge cu 172 km/h

O tânără s-a filmat cum merge cu 176 de km/h la volanul unui automobil de model Audi.

Publicat

Recenta ispravă a tinerii, ar fi făcut-o pe traseul spre Orheiul Vechi, rulând cu o viteză de 176 de km/h la volanul unui automobil de model Audi, scrie punctul.md

Prietenii acestora, n-au rămas cu mult în urmă, unde un tânăr aflat într-un automobil de model Toyota, a iești pe trapa de plafon afară, lâsunde-se filmat de una din fetele din primul  automobil.

Poliția urmează a fi sesizată asupra cazului, iar pentru șofatul iresponsabil, indivizii din imagini vor fi identificați și sancționați.


punctul.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Automobil, filmat cum arde ca o torță pe o stradă din Tiraspol

Încă un șofer a rămas fără mașină, după ce aceasta a fost distrusă de foc.

Publicat

Totul s-a întțmplat în noaptea de 16 mai pe strada Fedico din orșaul Tiraspol. Pompierii au fost alertați precum că un automobil parcat într-o ogradă al unui bloc locativ este înghițit de flăcări.

La fața locului imediat a fost direcționată o autospecială. Focul a fost lichidat în scurt timp însă, mașina a fost complet distrusă.

Specialiștii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs incendiul.


echipa.md

 


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un bătrân de 90 de ani a tamponat cu automobilul o femeie, iar apoi a plecat de la locul faptei

Un bătrân de 90 de ani a tamponat o femeie, iar după a plecat de la locul accidentului.

Publicat

Incidentul a avut loc în dimineața de 16 mai, în jurul orei 08:00 pe o stradă din satul Selemet, raionul Cimișlia.

La fața locului polițiștii au constatat că femeia se deplasa pe marginea carosabilului, când a fost lovită de o mașină. Victima de 68 de ani a fost transportată la spitalul raional, iar șoferul a fost reținut în scurt timp. În urma documentării s-a aflat că bătrânul este locuitor al satului Mihailovca.

Individul a fost supus testului alcoolscopic pe loc, rezultatul arptând că acesta nu a consumat alcool.


Alte circumstanțe se stabilesc.

 


Citește mai departe

topul săptămânii