Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Ploi cu grindină și vijelie. Ce trebuie să facă șoferii care s-au pomenit în trafic, pe vreme rea:

Ploi cu grindină și vijelie. Meteorologii au emis un nou cod galben de vreme rea.

Publicat

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de stat, în decursul zilei de 09.08 se va menține instabilitate atmosferică, în a doua parte a zilei izolat se prevăd averse puternice (15-20 l/m2) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-18 m/s.

Totodată, Inspectoratul Național de Patrulare atenționează conducătorii auto să fie prudenți la drum și atenți unde își lasă mașinile.

Vă informăm că la moment cad precipitații abundente pe traseul Chișinău-Hâncești, raionul Ialoveni și traseul Chișinău-Cimișlia, localitatea Gura Galbenei. Transportul circulă cu viteză redusă și există risc de accidente.


Inspectoratul Național de Patrulare recomandă conducătorilor auto:
– să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă;
– să reducă viteza cu care circulă;
– să păstreze o distanță mai mare între mașini;
– să evite acționarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare, astfel, păstraţi-vă calmul și nu blocaţi intersecţiile, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule şi faceţi fiecare manevră în trafic numai după o temeinică asigurare. Pentru a evita accidentarea unităților de transport vă îndemnăm să nu parcați sub copaci. Totodată, pietonii sunt rugați să traverseze strada doar prin locurile marcate corespunzător.

echipa.md

 


Ediție TV

/VIDEO/ Șase persoane, decedate în accidente în câteva zile. Cum văd situația șoferii și pietonii

Mijlocul lunii mai poate fi considerat unul sumbru. Și asta din cauza că doar în câteva zile 6 persoane au decedat în urma accidentelor grave produse pe traseele din țară.

Publicat

Din data de 15 mai și până la moment, victime ale accidentului au devenit doi tineri, ambii de câte 22 de ani din raionul Soroca, un motociclist de 19 ani din raionul Hâncești, un șofer de 23 de ani din Orhei, dar și un bărbat de 69 de ani și un bebeluș de numai un an de la Cahul.

Totodată, potrivit Centrului Național de Medicină Urgentă Prespitaliceasă, pe parcursul săptămânii precedente, 76 de persoane au fost preluate de ambulanțe în urma accidentelor de circulație. Echipa noastră redacțională a întrebat trecătorii și șoferii de ce, în ultima perioadă, tot mai des au loc accidente rutiere.

Oamenii consideră că producerea accidentelor ar putea fi minimalizată dacă șoferii ar sesiza pericolele reale ale încălcărilor pe care le comit în trafic.


O altă metodă de prevenire a acestor tragedii, ar fi, spun oamenii, amendarea mai dură a șoferilor atunci când încalcă, dar și combaterea corupției în rândurile MAI.

În acest context, INSP amintește încă o data șoferilor să respecte regimul de viteză în orice circumstanțe, să nu urce la volan în stare de ebrietate sau dacă sunt obosiți și să respecte cu strictețe cerințele agentului de patrulare, a semnalelor și marcajelor rutiere.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Accident în centrul orașului Bălți. Un troleibuz a accidentat un autobuz de rută

Accident în centrul orașului Bălți. Un troleibuz a accidentat un autobuz de rută.

Publicat

Totul a avut loc în după-amiaza de 18 mai. Imaginile de la fața locului au fost postate pe portalul Bălți.Online.

Autorul postării a scris că din cauza impactului în zonă s-au format ambuteiaje, iar circulația transportului public în zonă a fost blocată pentru o perioadă.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Știrea este în curs de actualizare…

 


echipa.md

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ 684 de controale efectuate de Inspectoratul de Stat a Muncii

Aproape 4.400 de încălcări au fost înregistrate de la începutul acestui an în segmentul muncii. Asta este statistica oferită de Inspectoratul de Stat a Muncii care în decurs de patru luni au desfășurat controale pe teritoriul întregii țări.

Publicat

În total au fost efectuate 684 de verificări, în cadrul cărora au fost înregistrate 4.097 de nereguli în ceea ce ține de respectarea dreptului salariaților și asigurarea lor medicală și socială. Iar la capitolul securității și sănătății în muncă au fost sesizate 282 de necorespunderi. Totodată, inspectorii au examinat 739 de petiții și 359 de sesizări.

Dintre acestea 10 sunt legate de producerea accidentelor la locul muncă, dintre care 3 s-au soldat cu moartea angajaților, iar șapte – cu leziuni grave. De asemenea, inspectorii au încheiat 63 procese verbale cu privire la încălcări contravenționale.

Inspectorii muncii au constatat că au fost lezate drepturile a peste 900 de angajați. Până la ora actuală, doar 674 dintre aceștia au fost repuși în funcții. Inspectorii muncii anunță că vor continua verificările pentru a asigura angajații tuturor sferelor condiții optime de muncă.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii