Rețele de socializare

Moldova

Șofer băut la volan și pasager agresiv, depistați în trafic de polițiștii de frontieră

screenshotDoi tineri, în stare de ebrietate și agresivi, au fost depistați de un echipaj mobil al Poliției de Frontieră în satul Sălcuța, raionul Căușeni, în timp ce se deplasau haotic cu mjlocul de transport. Incidentul a fost semnalat ieri, 2 august a.c., în jurul orei 19:00.

Publicat

Conform dispoziției de lucru, polițiștii de frontieră din Direcția regională EST se deplasau pe traseul R26, la un moment dat fiind depășiți de un BMW cu numere de înmatriculare străine. Automobilul se deplasa pe traseu haotic și cu viteză, creând situații de accident. La semnalul angajaților de frontieră, mașina s-a oprit, fiind constatată prezența a doi bărbați, vizibil în stare de ebrietate.

Verificarea acestora a fost posibilă cu greu, persoanele au prezentat actele de la distanță și nu doreau să se supună la unele solicitări ale patrulei. În timpul discuției atât șoferul, cât și pasagerul, au manifestat agresiune împotriva polițiștilor de frontieră, numindu-i pe aceștia cu cuvinte necenzurate și jignitoare. Ba mai mult că cei doi bărbați, cu vârste de 35 și, respectiv 24 de ani, au încercat să fugă de la fața locului. Ca urmare unul dintre agresori a fost încătușat, datorită faptului că a opus rezistență, iar al doilea a reușit să fugă și să se facă nevăzut într-o direcție necunoscută.

Persoana reținută, dar și automobilul suspecților, au fost escortate la Inspectoratul de Poliție Căușeni și predate, conform procedurilor legale, pentru documentarea cazului în continuare. Între timp a fost depistată și cea de-a doua persoană.


Totodată, pe lângă cercetarea șoferului pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, acesta împreună cu pasagerul vor fi documentați și pentru nesubordonarea și opunerea de rezistență angajatului Poliției de Frontieră, infracțiune ce se sancționează cu amendă de la 2.500 la 5.000 lei sau cu arest contravențional de până la 15 zile.

Atenție șoferi!!!

NU CONDUCEȚI SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR ALCOOLICE


Poliția de Frontieră reiterează îndemnul colegilor de la Patrulare că ”viața sancționează mai dur decât polițiștii. Nu se merită să expuneți riscului zeci de oameni și pe familiile voastre.” Vă asigurăm că Poliția de Frontieră nu va tolera încălcarea legislației Republicii Moldova.

Moldova

/VIDEO/ Operațiune Moldova-România. Medicii SMURD au preluat ser antibotulinicum

În după amiaza zilei de 7 mai un echipaj SMURD Iași a efectuat o operațiune aero medicală pentru a prelua de la Chișinău mai multe ampule de ser antibotulinicum.

Publicat

Aterizarea elicopterului SMURD a avut loc la ora14:56 pe stadionul „Dinamo” din capitală. Aici medicamentul a fost adus de medicii Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Toma Ciorba și transmis echipajului aero-medical pentru a fi transportat pe calea aerului la Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș din România.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de la începutul anului 2021 aceasta este a patra operațiune aero-medicală SMURD realizată pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accident violent, la Sîngera

Accidentele în municipiul Chișinău nu se mai termină. Un tânăr de 20 de ani a devenit victima șofatului neglijent, după ce mașina în care se afla în calitate de pasager s-a tamponat cu un alt autovehicul.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 7 mai, aproximativ la ora 15.15. În urma investigațiilor s-a stabilit că unul din din automobile erau condus de un șofer de 58 de ani, iar în calitate de pasager era un tânăr de 20 de ani.

La un moment dat, în vehiculul lor a intrat violent un automobil ghidat de un bărbat de 69 de ani. În urma coliziunii a avut de suferit doar pasagerul. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Poliția continua să cerceteze cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Șoferul vinovat riscă pedeapsă în funcție de gravitatea leziunilor suferite de către victimă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Riscă detenție pe viață

Procurorii din Comrat au finalizat investigațiile cazului care a șocat întreaga țară la începutul acestui an.

Publicat

Dosarul minorei de 12 ani violată de doi amici la o zi de naștere a fost transmis judecătorilor spre examinare. Amintim că totul a avut loc de Crăciun, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, în satul Chirsova. Victima de 12 ani, s-ar fi dus, împreună cu o prietenă de a ei de 16 ani la o zi de naștere unde fusese invitate.

Doi dintre indivizi, mai întâi au convins fetița să consume alcool, iar după ce au îmbătat-o ar fi violat-o.

Mai mult, ei ar fi încuiat victima, dar și pe prietena ei în casă, pentru ca ele să nu poate ieși și cere ajutor. Atunci, poliția a fost anunțată despre cele întâmplate iar pe caz fusese pornită o anchetă pentru violul unei minore care nu a atins vârsta de 14 ani.


Pentru cele comise, indivizii riscă de la 10 până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii