Rețele de socializare

Moldova

Bărbat reținut în flagrant cu droguri

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, locuitor al satului Medveja, raionul Briceni este cercetat penal pentru circulația ilegală a drogurilor.

Publicat

Recent, polițiștii Inspectoratului de poliție Briceni în comun cu procurorii Procuraturii din Briceni, au efectuat mai multe achiziții de control, iar ca rezultat, bărbatul a fost prins în flagrant în timp ce comercializa masă vegetală de culoare verde asemănătoare cu cânepa și cu paiele de mac, unui polițist sub acoperire.

La fața locului, angajații poliției au efectuat o percheziție corporală, depistând asupra suspectului 1000 de lei dobândiți de pe uma comercializării substanțelor narcotice.

Totodată, polițiștii au efectuat o percheziție autorizată la domiciliul bărbatului, unde au depistat și ridicat mai multe pachete în care se afla masă vegetală de culoare verde asemănătoare cu cânepa și un aparat confecționat artizanal format din două fragmente de butelie din polimer (Bulbulator).


În cest caz a fost inițiată o cauză penală, iar pentru acțiunile ilegale bărbatul riscă privațiune de libertate pe o perioadă de la 7 la 15 ani.


Moldova

Un tânăr a împușcat două adolescente, la Holercani: În una din ele ar fi tras șase gloanțe

O adolescentă a murit, iar alta a ajuns la spital, după ce au fost împușcate de un tânăr. Tragedia a avut loc noaptea trecută în localitatea Holercani, din raionul Dubăsari.

Publicat

În urma unui conflict, un bărbat de 27 de ani a efectuat mai multe împușcături în direcția a două minore de 16 ani. Ulterior, a luat fata cu care s-a certat și a transportat-o la spital, în jurul orei 01:30, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Din nefericire, medicii nu i-au putut salva viața, iar fata a murit la spital. Prietena ei, care a fost rănită mai mult în zona picioarelor, este internată la spital.

Potrivit oamenilor din localitate, tânărul ar fi săvârșit crima din cauza geloziei


Oamenii din localitate, cu care au vorbit reporterii Deschide.MD, dar care au solicitat să le fie păstrat anonimatul, ne-au spus că tânărul de 27 de ani ar fi avut o relație amoroasă cu una dintre cele două adolescente.

„El a fost plecat peste hotare la muncă în Finlanda și a revenit recent. Se zvonește prin sat că ar fi aflat că fata l-a schimbat și a decis să se răzbune”, susține unul dintre interlocutorii noștri.

Noaptea trecută, în jurul orei 01:30, tânărul le-a întâlnit pe cele două fete de 16 ani, pe o stradă din localitate, și a început să se certe cu cea cu care i-a fost iubită. Ulterior a scos un pistol pe care îl deținea legal și a efectuat mai multe gloanțe în direcția fetelor.


În iubita sa ar fi tras 6 gloanțe, iar altele două în cealaltă adolescentă. Pe prima adolescentă a urcat-o în mașină și a dus-o la spital, însă din nefericire medicii nu i-au putut salva viața.

În prezent, oamenii legii întreprind toate măsurile pentru stabilirea locului unde se află pistolarul, cu ulterioara reținere a acestuia.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Incendiu la un club de noapte din Chișinău: Patru echipe de pompieri luptă cu focul

Incendiu la un club de noapte din cartierul Sculeni, din Chișinău. Patru echipe de pompieri lucrează la fața locului.

Publicat

Totul are loc în aceste clipe, pe strada Bucuriei. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular.

Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la IGSU, Liliana Pușcașu a declarat că arde o încăpere auxiliară aflată chiar lângă club. La fața locului activează patru echipaje ale pompierilor.

Din fericire, nu au fost raportate victime.


La ora 17.46 incendiul a fost localizat. Salvatorii continuă operațiunea pentru a lichida toate consecințele arderii.

 


echipa.md


 

Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ S-a ascuns patru ani de la lege

Un moldovean de 51 de ani, căutat pe Interpol, a fost reținut pe teritoriul Federației Ruse. Individul ar fi comis mai multe infracțiuni pe teritoriul Republicii Moldova, iar deja de patru ani era anunțat în căutare.

Publicat

Pentru a nu ispăși pedeapsa, suspectul ar fi evadat din țară. Conform informației oferite de poliție, în anul 2016 aflându-se pe o stradă din orașul Drochia, bărbatul a bătut măr o persoană, astfel cauzându-i leziuni corporale grave, iar apoi a jefuit victima și a fugit de la locul faptei.

Acesta a reușit să se ascundă și timp de 4 ani a fost de negăsit. Totuși, recent acesta a fost localizat și reținut de forțele de ordine de pe teritoriul unui oraș din Rusia. În data de 28 februarie, individual a fost extrădat în Moldova.

Pe Aeroportul din Chișinău, el a fost întâlnit de un echipaj de poliție și dus la Drochia, acolo unde va compărea pe banca de acuzații pentru eschivarea de la lege.


Este de menționat că anterior bărbatul a mai fost judecat pentru comiterea unui furt și jaf.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii