Rețele de socializare

Moldova

Un Audi A6 cu revizia tehnică falsificată, reținut la punctul de trecere Briceni

Un locuitor al satului Țînțăreni, raionul Anenii Noi este documentat de către polițiștii de frontieră pentru uz de fals în acte. Bărbatul a fost reținut pentru verificări suplimentare în punctul de trecere Briceni pe sensul de ieșire din țară la primele ore ale dimineții de astăzi, 23 ianuarie 2019.

Publicat

Pentru autorizarea trecerii frontierei de stat la linia de control s-a prezentat mijlocul de transport de model Audi A6 Avant înregistrat de către autoritatea competentă a Italiei. Conducătorul auto în vârstă de 38 de ani a fost supus controlului de nivel doi în urma constatării unor nereguli asupra stiker-ului ce validează revizia tehnică a mașinii.
În rezultatul examinării documentului, s-a stabilit incorectitudinea aplicării reviziei tehnice pentru anul curent, cât și lipsa acesteia în ultimii patru ani.

Audiat, bărbatul a comunicat că nu este în cunoștință de cauză privind neregulile depistate întrucât a apelat la ajutorul unei persoane necunoscute pentru perfectarea documentelor necesare. Deține mașina respectivă din anul 2016 și nu a avut nici o problemă până în prezent.

Astfel, mijlocul de transport a fost indisponibilizat în PTF Briceni, iar cetățeanul moldovean a făcut cale întoarsă de la frontieră. Cercetările sunt dispuse în continuare de către polițiștii de frontieră până la elucidarea tuturor circumstanțelor.


Moldova

/FOTO/ Băutura bat-o vina: Un șofer beat a distrus cu automobilul său o conductă de gaz

Un șofer beat a ajuns cu automobilul într-o conductă de gaz. Totul a avut loc în dimineața de 15 mai, la ora 03.00, în municipiul Ungheni.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă de la IP Ungheni Cristina Vicol, șoferul de 21 de ani nu s-a isprăvit cu ghidajul mașinii, a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-o conductă de gaz, chiar a intrarea într-un bloc de locuit. Fiind testat cu aparatul Drager, polițiștii au constatat că tânărul era băut.

El avea o concentrație de 0.71 mg/l de alcool în aerul expirat. Poliția a pornit o cauză penală, în care șoferul este cercetat pentru provocarea unui accident rutier, dar și șofatul în stare de ebrietate.

Pe lângă amenda și riscul de a rămâne pentru 4 ani fără permis de conducere, automobilistul va plăti și pagube materiale companiei furnizoare de gaz, căreia i-a creat prejudicii materiale.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Aproape 150 de KG de produse alimentare neconforme, retrase din comerț din piețele și magazinele din țară

În rezultatul controalelor întreprinse de către inspectorii ANSA au fost retrase din comerț mai multe produse de origine animală şi non-animală
Săptămâna precedentă inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pentru Siguranța Alimentelor (STSA) au fost efectuate 97 controale oficiale.

Publicat

imagine simbol

Astfel, reprezentanții Direcției supravegherea comerțului şi distribuției şi consumul produselor alimentare, au identificat un șir de neconformități pentru care au fost emise 20 prescripții și întocmite 33 procese-verbale cu privire la contravenție.

Inspectorii ANSA au constatat neconformitățile la comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat, neasigurarea trasabilității și lipsa certificatelor calitate/inofensivitate, comercializarea produselor alimentare în lipsa totală a marcării.

De asemenea, au fost identificate cazuri de nerespectare a vecinătății produselor, iar substanțele dezinfectante nu au fost păstrate corespunzător.


Situații neconforme au fost constatate și în ceea ce privește produsele nerecomandate școlarilor și preșcolarilor, precum și lipsa contractului cu un laborator acreditat la produse culinare finite și nerespectarea condițiilor de păstrare a produselor alimentare. Au fost depistate mai multe cazuri cu încălcarea regulilor sanitar-igienice și angajarea personalului în lipsa controlului medical.

În rezultatul controalelor întreprinse de către inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pentru Siguranța Alimentelor au fost retrase din comerț 118,0 kg de produse de origine animală şi non-animală în cantitate de 19,99 kg.

Menționăm că în perioada 07 – 13 mai 2021 au fost verificate 64 de unități de comerț, 18 unități de alimentație publică, 9 blocuri alimentare din cadrul IET, IP – 9 și 6 cantine sociale.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat certat cu legea a încercat să ajungă ilegal pe teritoriul UE

Un conațional a fost reținut de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord în timp ce se ascundea prin tufișuri, având intenții clare de a traversa ilegal hotarul moldo-român.

Publicat

Mai mult, în urma cercetărilor preliminare s-a constatat că în prezent bărbatul se afla în căutare pentru furt în proporții considerabile, iar anterior acesta a mai fost documentat pentru diverse infracțiuni.

În seara zilei de ieri, 16 mai curent, la centrul dispecerat al Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic a parvenit o informație referitor la o posibilă tentativă de trecere în înot a râului Prut. Astfel, conform atribuțiilor de serviciu grupa de intervenție a acționat pe direcția Bădragii Noi – Liveni, fiind reținut un bărbat. Acesta a încercat să scape ascunzându-se în tufișuri cât mai dese.

La solicitarea polițiștilor de frontieră, persoana a ieșit din ascunzătoare. În lipsa unui act de identitate, bărbatul a fost adus la sediul Sectorului pentru identificare și audiere. Întrebat despre intențiile sale, moldoveanul a recunoscut că și-a dorit să ajungă pe teritoriul Uniunii Europene pentru a-și găsi ceva de lucru.


Din cercetările preliminare, s-a stabilit că bărbatul este originar din raionul Briceni, în vârstă de 45 de ani. Actual se află în căutare națională pentru furt în proporții considerabile, însă anterior a mai fost documentat pentru diverse infracțiuni. La fel, în 2015 a fost extrădat de la autoritățile române pentru trecerea ilegală a frontierei.

Ca urmare, polițiștii de frontieră au inițiat cercetări penale pentru fapta sa, după care a fost predat angajaților Inspectoratului de Poliție Briceni.


Citește mai departe

topul săptămânii