Rețele de socializare

Moldova

O familie cu doi copii din Călărași, pe drumuri în plină iarnă. Casa în care locuiau le-a luat foc.

O familie cu doi copii din Păulești, raionul Călărași s-a pomenit cu locuința distrusă în plină iarnă.

Publicat

Casă a fost cuprinsă de flăcări săptămâna trecută, iar oamenii nu au reușit să scoată nimic întreg din ea.

Pompierii presupun că flăcările au pornit pentru că soba a fost folosită cu încălcări.

Nenorocirea s-a produs acum cinci zile. Incendiul a pornit în timp ce familia nu era acasă.


Când a revenit, femeia și-a găsit locuința plină de fum, iar în câteva minute toată casă a fost învăluită de flăcări.

„Am rugat băiețelul mi deschidă ușa și am văzut  este foarte mult fum și m-am speriat. Am chemat ajutor și am scos doar butelia cu gaz. Imediat cum am coborât pe scări, a explodat”, povestește femeia.

Oamenii au anunțat imediat pompierii, însă  aceștia au ajuns în 45 de minute, spun ei.


„Nu puteau  stingă focul.  venit mai devreme poate, când am sunat, poate mai scăpam ceva”, a adăugat aceasta.

Pompierii, însăsusțin  au ajuns mult mai devreme.

„Apelul la 112 a fost recepționat la 18:15 minuteLa fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori și pompieri, care deja au început acțiunile de lichidare a incendiului la 18:39 de minute”, a declarat Liliana Pușcașu, ofițer de presă IGSU


Vecinii spun  au sărit în ajutor când au văzut vălvătaia, dar nu au reușit mare lucru.

„Când am ieșit din casă, am văzut cu ardea ușa și repede am sunat la vecina din mahală. Când am venit era multă lume”


„Am venit, câteva uși erau deschise. Sticlele erau fierbinți. Numai am ajuns aici și sticla la ferește s-a spart și pară a început  iasă deasupra acoperișului.”

Soții spun  recent au schimbat mobila în casă, iar acum totul s-a transformat în scrum. Din cele două camere, una a fost distrusă în totalitate, iar din cealaltă au rămas întregi doar pereții.

„La nuntă tot am cumpărat. A rămas aici. Tot ce a fost înăuntru tot a ars, tot”, spune bărbatul.

Potrivit pompierilor, incendiul s-a produs întrucât coșul de evacuare a gazelor din sobă nu era întreținut corect.

protv.md

Moldova

/FOTO/ Băutura bat-o vina: Un șofer beat a distrus cu automobilul său o conductă de gaz

Un șofer beat a ajuns cu automobilul într-o conductă de gaz. Totul a avut loc în dimineața de 15 mai, la ora 03.00, în municipiul Ungheni.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă de la IP Ungheni Cristina Vicol, șoferul de 21 de ani nu s-a isprăvit cu ghidajul mașinii, a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-o conductă de gaz, chiar a intrarea într-un bloc de locuit. Fiind testat cu aparatul Drager, polițiștii au constatat că tânărul era băut.

El avea o concentrație de 0.71 mg/l de alcool în aerul expirat. Poliția a pornit o cauză penală, în care șoferul este cercetat pentru provocarea unui accident rutier, dar și șofatul în stare de ebrietate.

Pe lângă amenda și riscul de a rămâne pentru 4 ani fără permis de conducere, automobilistul va plăti și pagube materiale companiei furnizoare de gaz, căreia i-a creat prejudicii materiale.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Aproape 150 de KG de produse alimentare neconforme, retrase din comerț din piețele și magazinele din țară

În rezultatul controalelor întreprinse de către inspectorii ANSA au fost retrase din comerț mai multe produse de origine animală şi non-animală
Săptămâna precedentă inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pentru Siguranța Alimentelor (STSA) au fost efectuate 97 controale oficiale.

Publicat

imagine simbol

Astfel, reprezentanții Direcției supravegherea comerțului şi distribuției şi consumul produselor alimentare, au identificat un șir de neconformități pentru care au fost emise 20 prescripții și întocmite 33 procese-verbale cu privire la contravenție.

Inspectorii ANSA au constatat neconformitățile la comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat, neasigurarea trasabilității și lipsa certificatelor calitate/inofensivitate, comercializarea produselor alimentare în lipsa totală a marcării.

De asemenea, au fost identificate cazuri de nerespectare a vecinătății produselor, iar substanțele dezinfectante nu au fost păstrate corespunzător.


Situații neconforme au fost constatate și în ceea ce privește produsele nerecomandate școlarilor și preșcolarilor, precum și lipsa contractului cu un laborator acreditat la produse culinare finite și nerespectarea condițiilor de păstrare a produselor alimentare. Au fost depistate mai multe cazuri cu încălcarea regulilor sanitar-igienice și angajarea personalului în lipsa controlului medical.

În rezultatul controalelor întreprinse de către inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pentru Siguranța Alimentelor au fost retrase din comerț 118,0 kg de produse de origine animală şi non-animală în cantitate de 19,99 kg.

Menționăm că în perioada 07 – 13 mai 2021 au fost verificate 64 de unități de comerț, 18 unități de alimentație publică, 9 blocuri alimentare din cadrul IET, IP – 9 și 6 cantine sociale.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat certat cu legea a încercat să ajungă ilegal pe teritoriul UE

Un conațional a fost reținut de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord în timp ce se ascundea prin tufișuri, având intenții clare de a traversa ilegal hotarul moldo-român.

Publicat

Mai mult, în urma cercetărilor preliminare s-a constatat că în prezent bărbatul se afla în căutare pentru furt în proporții considerabile, iar anterior acesta a mai fost documentat pentru diverse infracțiuni.

În seara zilei de ieri, 16 mai curent, la centrul dispecerat al Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic a parvenit o informație referitor la o posibilă tentativă de trecere în înot a râului Prut. Astfel, conform atribuțiilor de serviciu grupa de intervenție a acționat pe direcția Bădragii Noi – Liveni, fiind reținut un bărbat. Acesta a încercat să scape ascunzându-se în tufișuri cât mai dese.

La solicitarea polițiștilor de frontieră, persoana a ieșit din ascunzătoare. În lipsa unui act de identitate, bărbatul a fost adus la sediul Sectorului pentru identificare și audiere. Întrebat despre intențiile sale, moldoveanul a recunoscut că și-a dorit să ajungă pe teritoriul Uniunii Europene pentru a-și găsi ceva de lucru.


Din cercetările preliminare, s-a stabilit că bărbatul este originar din raionul Briceni, în vârstă de 45 de ani. Actual se află în căutare națională pentru furt în proporții considerabile, însă anterior a mai fost documentat pentru diverse infracțiuni. La fel, în 2015 a fost extrădat de la autoritățile române pentru trecerea ilegală a frontierei.

Ca urmare, polițiștii de frontieră au inițiat cercetări penale pentru fapta sa, după care a fost predat angajaților Inspectoratului de Poliție Briceni.


Citește mai departe

topul săptămânii