Rețele de socializare

Moldova

Un tânăr și-a ucis cumnatul din cauza că n-a făcut focul în sobă. După asta a dus cadavrul la morgă

Un tânăr s-a trezit cu cătușele la mână, după ce a dus cadavrul soțului surorii sale la morga din Cahul. Tânărul este suspectat că l-ar fi bătut cu bestialitate pe bărbat, din motiv că acesta nu i-a făcut focul în sobă.

Publicat

Tânărul reținut, în vârstă de 32 de ani, împreună cu un amic, ar fi dus ieri cadavrul bărbatului în vârstă de 53 de ani, la morga din Cahul. Cadavrul nu avea la suprafață urme de moarte violentă, iar acesta le-a declarat medicilor-legiști, că bărbatul ar fi murit subit, dar totodată insista să ia mai repede cadavrul.

Însă, în timp ce aștepta să fie perfectate toate actele de rigoare, medicii legiști au alertat poliția, după ce au stabilit că victima avea mandibula, un picior, dar și mai multe coaste fracturate.

Solicitat telefonic, Andrei Moldovanu, șeful Secției Urmărire Penală din cadrul IP Cahul, a declarat pentru Deschide.MD că, bărbatul decedat este rudă cu tânărul reținut. Ultimul este fratele femeii cu care răposatul locuia în concubinaj  și erau vecini în localitatea Crihana Veche, Cahul.


„După ce am fost sesizați de către medicii legiști, s-au adunat probe, iar pe urme fierbinți a fost reținut tânărul de 32 de ani, fiind suspectat că l-ar fi omorât în bătaie pe bărbat. În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că în noaptea de 20 decembrie, în jurul orei 02:30, acesta a dat buzna în casa surorii sale și i-a reproșat celor doi că nu i-au făcut focul și în soba din casa lui, care se află în aceeași mahala, vizavi de casa surorii sale. Ultimul, fiind în stare de ebrietate, a intrat în conflict cu bărbatul de 53 de ani, care, la fel, era băut, și l-a bătut cu bestialitate până acesta a decedat”, a precizat Moldovanu.

Șeful Secției Urmărire Penală din cadrul IP Cahul, a ținută menționeze că în prezent tânărul a primit mandat de arest pentru 30 de zile, însă refuză să facă declarații.

deschide.md


Moldova

/FOTO/ Băutura bat-o vina: Un șofer beat a distrus cu automobilul său o conductă de gaz

Un șofer beat a ajuns cu automobilul într-o conductă de gaz. Totul a avut loc în dimineața de 15 mai, la ora 03.00, în municipiul Ungheni.

Publicat

Potrivit ofițerului de presă de la IP Ungheni Cristina Vicol, șoferul de 21 de ani nu s-a isprăvit cu ghidajul mașinii, a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-o conductă de gaz, chiar a intrarea într-un bloc de locuit. Fiind testat cu aparatul Drager, polițiștii au constatat că tânărul era băut.

El avea o concentrație de 0.71 mg/l de alcool în aerul expirat. Poliția a pornit o cauză penală, în care șoferul este cercetat pentru provocarea unui accident rutier, dar și șofatul în stare de ebrietate.

Pe lângă amenda și riscul de a rămâne pentru 4 ani fără permis de conducere, automobilistul va plăti și pagube materiale companiei furnizoare de gaz, căreia i-a creat prejudicii materiale.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Aproape 150 de KG de produse alimentare neconforme, retrase din comerț din piețele și magazinele din țară

În rezultatul controalelor întreprinse de către inspectorii ANSA au fost retrase din comerț mai multe produse de origine animală şi non-animală
Săptămâna precedentă inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pentru Siguranța Alimentelor (STSA) au fost efectuate 97 controale oficiale.

Publicat

imagine simbol

Astfel, reprezentanții Direcției supravegherea comerțului şi distribuției şi consumul produselor alimentare, au identificat un șir de neconformități pentru care au fost emise 20 prescripții și întocmite 33 procese-verbale cu privire la contravenție.

Inspectorii ANSA au constatat neconformitățile la comercializarea produselor alimentare cu termenul de valabilitate expirat, neasigurarea trasabilității și lipsa certificatelor calitate/inofensivitate, comercializarea produselor alimentare în lipsa totală a marcării.

De asemenea, au fost identificate cazuri de nerespectare a vecinătății produselor, iar substanțele dezinfectante nu au fost păstrate corespunzător.


Situații neconforme au fost constatate și în ceea ce privește produsele nerecomandate școlarilor și preșcolarilor, precum și lipsa contractului cu un laborator acreditat la produse culinare finite și nerespectarea condițiilor de păstrare a produselor alimentare. Au fost depistate mai multe cazuri cu încălcarea regulilor sanitar-igienice și angajarea personalului în lipsa controlului medical.

În rezultatul controalelor întreprinse de către inspectorii Subdiviziunilor Teritoriale/Municipale pentru Siguranța Alimentelor au fost retrase din comerț 118,0 kg de produse de origine animală şi non-animală în cantitate de 19,99 kg.

Menționăm că în perioada 07 – 13 mai 2021 au fost verificate 64 de unități de comerț, 18 unități de alimentație publică, 9 blocuri alimentare din cadrul IET, IP – 9 și 6 cantine sociale.


Citește mai departe

Moldova

Un bărbat certat cu legea a încercat să ajungă ilegal pe teritoriul UE

Un conațional a fost reținut de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord în timp ce se ascundea prin tufișuri, având intenții clare de a traversa ilegal hotarul moldo-român.

Publicat

Mai mult, în urma cercetărilor preliminare s-a constatat că în prezent bărbatul se afla în căutare pentru furt în proporții considerabile, iar anterior acesta a mai fost documentat pentru diverse infracțiuni.

În seara zilei de ieri, 16 mai curent, la centrul dispecerat al Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic a parvenit o informație referitor la o posibilă tentativă de trecere în înot a râului Prut. Astfel, conform atribuțiilor de serviciu grupa de intervenție a acționat pe direcția Bădragii Noi – Liveni, fiind reținut un bărbat. Acesta a încercat să scape ascunzându-se în tufișuri cât mai dese.

La solicitarea polițiștilor de frontieră, persoana a ieșit din ascunzătoare. În lipsa unui act de identitate, bărbatul a fost adus la sediul Sectorului pentru identificare și audiere. Întrebat despre intențiile sale, moldoveanul a recunoscut că și-a dorit să ajungă pe teritoriul Uniunii Europene pentru a-și găsi ceva de lucru.


Din cercetările preliminare, s-a stabilit că bărbatul este originar din raionul Briceni, în vârstă de 45 de ani. Actual se află în căutare națională pentru furt în proporții considerabile, însă anterior a mai fost documentat pentru diverse infracțiuni. La fel, în 2015 a fost extrădat de la autoritățile române pentru trecerea ilegală a frontierei.

Ca urmare, polițiștii de frontieră au inițiat cercetări penale pentru fapta sa, după care a fost predat angajaților Inspectoratului de Poliție Briceni.


Citește mai departe

topul săptămânii