Rețele de socializare

Moldova

Mai multe telefoane mobile, dar și 6 kg de drojdie uscată, găsite în pușcării. Vezi ce mai ascund deținuții la ei în celule:

Publicat

Săptămâna trecută, în penitenciare a fost înregistrat 7033 de persoane, 77 – persoane eliberate, 68 – reținute și plasate în izolatoarele de urmărire penală,  1000 – încadrate benevol în câmpul muncii. Două persoane au fost transferate din Federația Rusă, fiind plasate în Penitenciarul nr.13-Chișinău.

Potrivit planului activităților de educație și asistență psiho-socială, persoanele deținute au beneficiat de 279 de ore educative, în baza programelor de schimbare comportamentală și școlarizare. Prezența beneficiarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de 2564 de persoane.

De asemenea, în activitatea Direcției medicale, la spitalul penitenciar Pruncul, pe motiv de sănătate au fost internați și au beneficiat de asistență medicală 48 deținuți, totodată fiind efectuate 5 apeluri la 112, pentru asistență medicală de urgență.


În scopul contracarării pătrunderii obiectelor interzise în penitenciare, în urma efectuării perchezițiilor, la punctele de control și trecere, angajații sistemului administrației penitenciare au depistat: patru telefoane mobile, două substanțe vegetale mărunțite de culoare verde, cu miros specific, presupuse a fi narcotice, 155 lei, circa 6 kg de drojdie și mai multe accesorii. Persoanele civile reținute au fost predate organelor de poliție.

În perioada de referință, secția achiziții publice a perfectat 2 contracte privind achiziționarea receptoarelor de televiziune și de radio și aparatelor de înregistrare sau de redare a sunetului, sau a imaginii,  în valoare de 700128,00 lei, inclusiv TVA, cu Î.C.S. „Reliable Solutions Distributor” SRL.

De asemenea, a fost perfectat contractul privind achiziționarea serviciilor de mentenanţă ale sistemului informaţional de evidenţă contabilă – 1C, în valoare de 100000,00 lei, inclusiv TVA.


 

Moldova

/VIDEO/ Operațiune Moldova-România. Medicii SMURD au preluat ser antibotulinicum

În după amiaza zilei de 7 mai un echipaj SMURD Iași a efectuat o operațiune aero medicală pentru a prelua de la Chișinău mai multe ampule de ser antibotulinicum.

Publicat

Aterizarea elicopterului SMURD a avut loc la ora14:56 pe stadionul „Dinamo” din capitală. Aici medicamentul a fost adus de medicii Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Toma Ciorba și transmis echipajului aero-medical pentru a fi transportat pe calea aerului la Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș din România.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență de la începutul anului 2021 aceasta este a patra operațiune aero-medicală SMURD realizată pe teritoriul Republicii Moldova.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Accident violent, la Sîngera

Accidentele în municipiul Chișinău nu se mai termină. Un tânăr de 20 de ani a devenit victima șofatului neglijent, după ce mașina în care se afla în calitate de pasager s-a tamponat cu un alt autovehicul.

Publicat

Totul s-a întâmplat în după-amiaza de 7 mai, aproximativ la ora 15.15. În urma investigațiilor s-a stabilit că unul din din automobile erau condus de un șofer de 58 de ani, iar în calitate de pasager era un tânăr de 20 de ani.

La un moment dat, în vehiculul lor a intrat violent un automobil ghidat de un bărbat de 69 de ani. În urma coliziunii a avut de suferit doar pasagerul. Acesta a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.

Poliția continua să cerceteze cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor. Șoferul vinovat riscă pedeapsă în funcție de gravitatea leziunilor suferite de către victimă.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Riscă detenție pe viață

Procurorii din Comrat au finalizat investigațiile cazului care a șocat întreaga țară la începutul acestui an.

Publicat

Dosarul minorei de 12 ani violată de doi amici la o zi de naștere a fost transmis judecătorilor spre examinare. Amintim că totul a avut loc de Crăciun, în noaptea de 7 spre 8 ianuarie, în satul Chirsova. Victima de 12 ani, s-ar fi dus, împreună cu o prietenă de a ei de 16 ani la o zi de naștere unde fusese invitate.

Doi dintre indivizi, mai întâi au convins fetița să consume alcool, iar după ce au îmbătat-o ar fi violat-o.

Mai mult, ei ar fi încuiat victima, dar și pe prietena ei în casă, pentru ca ele să nu poate ieși și cere ajutor. Atunci, poliția a fost anunțată despre cele întâmplate iar pe caz fusese pornită o anchetă pentru violul unei minore care nu a atins vârsta de 14 ani.


Pentru cele comise, indivizii riscă de la 10 până la 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii