Rețele de socializare

Moldova

Cinci directori de firmă deferiți justiției pentru trucarea licitațiilor publice

Procuratura Anticorupție anunță despre transmiterea spre examinare în instanța de judecată a unui dosar în privința a 5 antreprenori, învinuiți de corupere activă și abuz de serviciu, cu cauzarea daunelor în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice reprezentate de instituțiile statului, soldate cu urmări grave.

Publicat

Din materialele cauzei, s-a constatat că Fondul Ecologic Naţional din cadrul Ministerului Mediului finanţa proiecte ale administraţiei publice locale pentru achiziționarea lucrărilor de aprovizionare cu apă a diferitor localități din raionul Strășeni. Drept urmare, primăriile beneficiare de finanţare au organizat licitaţii publice pentru efectuarea lucrărilor sau procurarea obiectelor, iar resursele financiare, în acest sens, au fost acordate de către Ministerul Finanţelor și parțial, de administrația publică locală.

În fapt, instigatorul, proprietar al mai multor societăți comerciale, gestionate de rudele și prietenii acestuia, i-a determinat pe ultimii să participe la licitațiile organizate de primăriile beneficiare ale lucrărilor de apeduct, asigurând astfel numărul necesar de participanți pentru validarea desfășurării licitației. În continuare, prin înțelegere prealabilă cu primarii localităților beneficiare, agentul economic câștiga licitația, deși conform legislației se desemnează câștigătoare oferta cu cel mai mic preț.

După desfășurarea mai multor licitații cu încălcări, anulate de către Agenția de Achiziții Publice, antreprenorul, prin intermediul unei firme gestionate de soția sa, a fost desemnat câștigător și a semnat un contract de antrepriză pentru efectuarea lucrărilor de canalizare într-o comună din Strășeni, la un preț de 17 946 487,57 lei, deși oferta cea mai mică plasată de o altă societate comercială constituia 11 317 530,86 lei. Diferența de bani între oferta desemnată câștigătoare și cea mai mică ofertă este de 6 628 956,7 lei, ceea ce reprezintă, conform legislației penale, daune în proporții deosebit de mari cauzate bugetului de stat, în special instituțiilor care gestionează cheltuirea banilor publici – Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor, acțiuni calificate drept urmări grave.


În cadrul urmăririi penale, învinuiții au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar dacă instanța îi va găsi vinovați, instigatorul, aflat la moment în arest la domiciliu, riscă o pedeapsă de la 6 la 12 ani de închisoare, o amendă de la 6000-8000 u.c, cu privarea de dreptul de a exercita anumite activități și chiar lichidarea persoanei juridice; iar coparticipanții pot fi impuși la achitarea unei amenzi de la 650-1150 u.c., închisoare de până la 3 ani, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate timp de 2-5 ani. De asemenea aceștia pot fi impuși la achitarea cheltuielilor de judecată în sumă de 47 064,55 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat au fost aplicate sechestre pe bunuri ale instigatorului în valoare totală de 3 662 895 lei.

 


Moldova

/VIDEO/ Scandal cu îmbrânceli, într-un troleibuz din capitală. Un tânăr a refuzat să îmbrace masca de protecție

Scandal cu îmbrânceli, într-un troleibuz din capitală. Un tânăr a fost scos cu forța din transportul urban pentru că ar fi refuzat să îmbrace masca de protecție.

Publicat

Cazul a avut loc în data de 20 septembrie, în jurul orei 11.45 pe strada Ion Creangă. Mai mulți pasageri s-au revoltat de comportamentul tânărului și au cerut carabinierilor să-l dea jos din troleibuz.

În urma schimbului de replici dure, unul dintre pasageri a împins tânărul din vehicul. Ulterior, de acesta s-au apropiat carabinierii pentru a-l documenta.

Potrivit ofițerului de presă de la IGC, Tatiana Pîrlog, în cele din urmă, tânărul a fost transportat la Inspectoratul de Poliție pentru documentarea cazului dar și stabilirea tuturor circumstanțelor.


echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tânăr bătut crunt și lăsat să zacă pe calea ferată. Victima se află la spital

Publicat

Bătut crunt și lăsat să zacă pe calea ferată. Un tânăr de 28 de ani se află în stare gravă la spital. Poliția caută persoanele care l-ar fi maltratat.

Despre caz ne-a relatat un urmăritor fidel al site-ului nostru.

Potrivit lui, tânărul a fost depistat pe o cale ferată dintre satele Pleșeni(Cantemir) și Cuporani(Leova), în data de 12 septembrie, în jurul orei 06.40, de către un bărbat care și-ar fi scos capra la păscut.


Contactat pentru a afla mai multe detalii, ofițerul de presă de la IP Leova, Cristina Ciobanu, a declarat că în ajunul incidentului, tânărul de 28 de ani se afla în ospeție la un amic de al său.

La un moment dat, el ar fi spus că pleacă spre casă, deoarece se pare că în drum spre prietenul său și-ar fi pierdut telefonul mobil.

Tânărul nu s-a mai întors înapoi acasă la prietenul său, iar dimineața a fost depistat inconștient pe calea ferată.


Acesta avea o mulțime de leziuni corporale grave. Victima a fost internată la spital.

La moment, poliția a deschis o cauză penală și încearcă face tot posibilul pentru a da de urmele suspecților.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Prinși cu droguri în buzunare. Patru tineri, dintre care un minor, reținuți de carabinieri

Patru tineri, dintre care un minor, reținuți pe străzile capitalei de către carabinieri. Toți patru aveau droguri asupra lor.

Publicat

Cazurile au avut loc în weekend, în sectoarele Ciocana și Botanica. Potrivit carabinierilor, este vorba despre patru indivizi de 21, 29, 17 și 18 ani. Chiar dacă au fost reținuți în zile diferite, i-a dat de gol același lucru – comportamentul ciudat.

În toate cazurile, tinerii au fost duși inspectoratele de poliție pentru documentare, iar cele cinci pachețele cu substanțe narcotice ridicate de la ei au fost transmise spre expertize. În cadrul documentărilor s-a stabilit că individul de 29 de ani era anunțat în căutare pentru alte infracțiuni.

Cei patru riscă acum dosare pentru păstrarea substanțelor narcotice.


echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii