Rețele de socializare

Diaspora

Un moldovean, specializat în furturi de locuințe, a fost arestat în Italia

Un moldovean, în vârstă de 33 de ani, a fost arestat în Italia pentru că ar fi comis mai multe furturi din locuințe. Bărbatul a fost prins chiar în momentul în care încerca să pătrundă într-o casă din Abano Terme, un oraș din provincia Padova.

Publicat

Individul era de mai mult timp vânat de către poliția din peninsulă. Acesta a fost numit „hoțul acrobat”, deoarece reușea să pătrundă în locuințe prin geamurile lăsate întredeschise.

Potrivit mattinopadova.gelocal.it, hoțul se afla pe acoperișul unei case când carabinierii au fost alertați de alarma din locuință. Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au încătușat pe individ. La fel, pe acoperiș a fost găsită o geantă în care era ascuns un set de unelte folosite la infracțiuni. Moldoveanul se afla ilegal în Italia, iar când a fost prins de carabinieri a prezentat acte false pe numele unui cetățean român.

În urma perchezițiilor efectuate în locuința bărbatului, forțele de ordine au depistat mai multe obiecte furate, printre care brățări, coliere, inele și cercei de aur, dar și o pușcă pneumatică.


Bărbatul a fost arestat pentru furturi agravate din locuințe, deținerea de acte false, intrarea și șederea ilegală pe teritoriul Italiei.

CRIMEMOLDOVA.MD


Diaspora

/FOTO/ Permis de conducere fals, descoperit în portofelul unui moldovean, la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, care s-a dovedit a fi fals.

Publicat

În data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 07.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, la volanul unui microbuz marca Mercedes, înmatriculat în Lituania, un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 61 de ani.

Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care a fost descoperit, în portofelul acestuia, un permis de conducere cu însemnele autorităților din România, având imprimată fotografia altei persoane și un alt nume. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a fost rugat de persoana al cărui nume era imprimat pe documentul fals, să-l transporte în Italia, unde urma să i-l predea. Totodată, acesta a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că permisul de conducere în cauză este fals.


În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Document de identitate fals ascuns într-o carte de rugăciuni, găsit în bagajul unei moldovence

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la o tânără din Republica Moldova, în bagajul căreia a fost descoperită o carte de identitate românească falsă.

Publicat

În data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un autoturism, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 20 de ani.

În baza profilului de risc, echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanei, în urma căruia a fost descoperită ascunsă, între filele unei cărţi de rugăciuni din bagajul de mână aparţinând tinerei, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care era imprimată fotografia persoanei în cauză.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond specifice unuia autentic, fiind fals.


Cu privire la cele constatate, persoana a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră, în Cehia, prin intermediul unei persoane ale cărei date nu le cunoaște, plătind suma de 300 de euro, cu scopul de a obţine mai uşor un loc de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.


Citește mai departe

Diaspora

/FOTO/ Transporta peste 49 de mii de cartușe letale, fără documente prevăzute de lege

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu dublă cetățenie, care intenționa să ajungă în Republica Moldova cu un transport de 49.900 de cartușe letale, fără a deține toate documentele prevăzute de lege, necesare transportului în cauză.

Publicat

În ziua de 15 aprilie a.c, în jurul orei 17.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din ţară, O.I., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 43 de ani, conducând un autovehicul înmatriculat în România, care transporta cartuşe letale pentru firma pe care o deţine în Republica Moldova.

Cu ocazia controlului de frontieră, deoarece bărbatul nu a putut prezenta aviz de tranzit eliberat de către structurile Poliţiei de Frontieră, lucrătorul nostru a solicitat organelor vamale efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, în urma căruia s-a constatat faptul că bărbatul transporta un număr de 49.900 de cartușe letale, calibru 9 mm.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat faptul că nu avea cunoștință despre faptul că pentru transportul în cauză are nevoie de aviz din partea Poliției de Frontieră.


Întreaga cantitate de muniție a fost ridicată  în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.


Citește mai departe

topul săptămânii