Rețele de socializare

Moldova

”Curier” de acte falsificate, depistat în PTF Leușeni

Un cetățean al R. Moldova riscă dosar penal pentru deținerea unui buletin românesc falsificat. În declarații tânărul și-a justificat fapta prin necunoaștere despre fals și rolul său de ”curier” de documente pentru un conațional, aflat în Germania.

Publicat

În seara zilei de ieri, 28 mai a.c., pe sensul intrare în țară prin punctul de trecere Leușeni, polițiștii de frontieră au direcționat pentru un control amănunțit un tânăr cu dublă cetățenie, a R. Moldova și României. Decizia a fost luată ca urmare a întoarcerii acestuia din statul vecin pe motiv că nu avea actele în regulă pentru bunurile transportate. Astfel, polițiștii de frontieră au solicitat bărbatului de 30 ani de a prezenta toate documentele deținute.

Din portmoneu, acesta a prezentat o carte de identitate, eliberată de autoritățile române pe numele unei persoane necunoscute. În cadrul verificării minuțioase cu ajutorul tehnicii speciale s-a descoperit mai multe elemente distinctive ale documentului ce nu corespundeau celor originale.

La audieri bărbatul a precizat polițiștilor de frontieră că documentul nu-i aparține, acesta fiind rugat să transmită documentul unui conațional, aflat în Germania.


Actul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză. Angajații Poliției de Frontieră continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor infracțiunii și identificării persoanelor implicate.

BORDER.GOV.MD


Moldova

/FOTO/ A fost la un pas de catastrofă, după ce i-a ars mașina

Totul s-a întâmplat în ziua de 17 aprilie, pe un câmp din localitatea Bujor, raionul Hîncești.

Publicat

Poliția a fost sesizată precum că un BMW ar fi fost incendiat. Imediat la fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție, pompierii dar și o ambulanță. În urma documentărilor s-a stabilit ca la volanul autovehiculului s-ar fi aflat un tânăr de 26 de ani. Acesta s-ar fi deplasat prin localitatea Bujor, iar la un moment dat ar fi simțit un miros puternic de ulei ars. Astfel șoferul ca să nu expună pericolului de a suferi careva persoane, a deplasat mașina pe un câmp din localitate. Acesta a reușit să i-a actele din automobil, după care mașina a luat foc în totalitate.

Oamenii legii au stabilit ca tânărul nu deținea permis de conducere iar automobilul nu-i aparținea. Din fericire, acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Testat cu aparatul „Drager” , s-a constatat o concentrație de 0.00 mg/l alcool în aerul expirat.

Pe acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.


Citește mai departe

Moldova

Două persoane, printre care un minor, depistate cu plasele pline cu pește de către polițiștii de frontieră

Deși este perioada de interdicție pentru pescuit, alți doi cetățeni moldoveni au fost depistați în timp ce pescuiau ilegal pe apele lacului Beleu, bazin acvatic situat în aria protejată a rezervației ”Prutul de Jos”. Mai mult ca atât, aceștia prindeau pește cu plase, folosirea cărora este interzisă prin lege. Cazul a fost înregistrat ieri noaptea, 17 aprilie curent

Publicat

Patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Brânza, cu ajutorul mijlocului special de observare pe timp de noapte, a observat pe direcția localității Slobozia Mare două persoane în timp ce ieșeau de pe apele lacului Beleu, ducând cu ei mai multe încărcături. O perioadă acțiunile acestora au fost monitorizate, iar în momentul când se îndreptau spre localitate, polițiștii de frontieră au intervenit. După somarea verbală de a opri, persoanele nu s-au conformat cerințelor, prin eschivare au încercat să fugă de la fața locului.

La scurt timp unul din bănuiți a fost reținut. Persoana a avut un comportament agresiv și a adresat cuvinte obscene în adresa polițiștilor de frontieră. Cea de-a doua persoană a abandonat încărcătura cu plase și pește, reușind să se ascundă în localitate. Ca urmare, încărcăturile și persoana reținută, care nu avea niciun act de identitate, au fost luate la Sector pentru continuarea cercetărilor.

Cetățeanul prins la pescuit este un locuitor al satului Slobozia Mare, care peste două luni de zile va împlini majoratul. Astfel că, tânărului i-a fost înmânată citație pentru a se prezenta ulterior, împreună cu reprezentantul legal pentru audieri.


Totodată, despre incident au fost sesizați reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului, care s-au prezentat la sediul SPF Brânza pentru a documenta cazul. La desfacerea legăturilor, s-a stabilit că acestea conțineau 16 plase de monofilament, cu lungimea totală de 1600 metri, și aproximativ 40 kg de pește de diferite specii.

De către inspectorii IPM, a fost întocmit act de constatare a contravenției, conform art.139 CC al RM, urmând a fi stabilită cu exactitate prejudiciul cauzat. În continuare, polițiștii de frontieră întreprind acțiuni procesuale, în vederea elucidării circumstanțelor, identificării celeilalte persoane implicate și atragerii la răspundere conform legislației.


Citește mai departe

Moldova

Un tânăr în stare de ebrietate alcoolică, accidentat de un taximetru

Un pieton a ajuns la spital, după ce a fost lovit de un taximetru. Accidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 22:10, la intersecția străzii Tighina cu strada București din centrul capitalei.

Publicat

Victima s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 21 de ani. Oamenii legii au stabilit că tânărul era în stare de ebrietate și traversa strada neregulamentar când a fost lovit de un automobil de marca Toyota ce aparține unei companii de taximetrie transmite Deschide.md

Automobilul era condus de un șofer în vârstă de 28 de ani.

În urma impactului, pietonul s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost transportat la spital.


Alte circumstante se stabilesc.


Citește mai departe

topul săptămânii