Rețele de socializare

Moldova

Dosar de trafic de influență pentru obținerea permisului auto transmis în judecată

Procuratura Anticorupție anunță despre transmiterea în judecată a unui dosar penal în privința a două persoane, învinuite de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art.326 alin.1) și art.326 alin.11).

Publicat

Concret, un bărbat a fost documentatîn cadrul a două episoade în care, susținând că ar avea influenţă asupra persoanelor publice din cadrul Secției Calificare a Conducătorilor Auto a ÎS „CRIS Registru”, a promis unor cetățeni să faciliteze susţinerea examenelor de obținere a permiselor auto (probele teoretică și practică),în schimbul unor sume de 350 și respectiv, 400 de euro.

Organizatorul, a pus la cale o schemă prin care, un complice al său, fost polițist, acționând în baza unei înțelegeri prealabile, se întâlnea cu solicitanții permiselor de conducere la sediul Secției Calificare a Conducătorilor Auto, anunțându-i că în ziua respectivă nu va fi posibilă susținerea probelorde examen, dar în scurt termen îi telefona asigurându-i că problema e rezolvată și permisele de conducere a acestora vor fi eliberate în regim prioritar.

Prin urmare, dacă cei doi complici vor fi găsiți vinovați de către instanța de judecată,  pentru cumpărarea, și respectiv vânzarea traficului de influență, aceștia riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 u.c. sau cu închisoare de pînă la 5 aniși respectiv – amendă în mărime de la 3000 la 4000 u.c. sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.


PROCURATURA.MD


Moldova

/VIDEO/ S-a îmbătat, apoi a decis să fure o mașină. Un tânăr de 25 de ani, reținut de poliție

Ofițerii Secției investigare infracțiuni a Inspectoratului sec. Ciocana din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, în cadrul măsurilor întreprinse, au reținut un tânăr, acesta fiind suspectat de răpirea unui automobil. Individul s-a dovedit a fi în vârstă de 25 ani originar dintr-o localitate din r-nul Briceni.

Publicat

Polițiștii Inspectoratului sec. Ciocana, au fost sesizați de către un bărbat comunicând că i-a fost sustras automobilul de marca ,, Mercedes”, pe care l-a parcat pe str. Voluntarilor. Prejudiciul care i-a fost cauzat constituie 120 000 lei.

Astfel, în urma măsurilor întreprinse de către forțele de ordine, suspectul a fost reținut, acesta fiind escortat la inspectorat pentru audieri. În cadrul acțiunilor procesual penale individul și-a recunoscut vinovăția, comunicând că se afla în stare de ebrietate și a răpit automobilul pentru a se plimba.

Tânărul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 Cod Penal ,,Răpirea mijlocului de transport”, care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de la 29 000 la 67 500 lei sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un angajat al Agenției Servicii Publice, reținut pentru comercializarea drogurilor. Avea acasă narcotice de 200.000 de lei

Vindea pastile Ecstasy chiar de la locul de muncă. Este „afacerea” unui bărbat de 31 de ani, domiciliat în Chișinău, angajat al Agenției Servicii Publice în calitate de examinator al serviciului de examinare pentru obținerea permisului de conducere auto.

Publicat

Acțiunile ilegale ale bărbatului au fost documentate de ofițerii Direcției investigații infracțiuni legate de droguri a Inspectoratului Național de Investigații al IGP, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău,Oficiului Râșcani, timp de  două luni.

Pe perioada documentării activității infracționale a suspectului, polițiștii au  efectuat achiziții de control, fiind procurate pastile Ecstasy pe care bărbatul le vindea  cu 300-350 de  lei pentru o pastilă.

La fel, s-a stabilit că acesta  este  și consumator de droguri, iar în momentul reținerii bărbatul a refuzat să fie supus testului la consumul de droguri. Ca urmare a  percheziției corporale au fost depistate 20 de pastile Ecstasy, iar în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliu și automobile utilizate de către acesta, au fost depistate 539 de pastile Ecstasy de același tip.


Valoarea drogurilor ridicare  se estimează la suma de 200 000 lei.

Inițial bărbatul a fost reținut  pentru 72 de ore, ulterior fiind eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile. După expirarea termenului de 30 de zile,  instanța a decis schimbarea măsurii preventive din arest în arest la domiciliu, decizie contestată cu recurs de către procuror la Curtea de Apel, urmând să fie examinat la data de 19 aprilie 2021.

În cazul în care îi va fi demonstrată vinovăția, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de articolul 2171 alin.4 lit. d) „Circulația ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, în proporții deosebit de mari”, suspectul  riscă  închisoare de la 7 la 15 ani.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Cinci persoane, documentate pentru braconaj piscicol pe râul Nistru

Cinci persoane au fost documentați pentru braconaj piscicol pe râul Nistru.

Publicat

La data de 14.04.2020 au fost identificați trei locuitori ai satului Ciobruciu, raionul Ștefan Vodă, care în perioadă interzisă (prohibiție), intenționând s-ă pescuiască ilicit, au instalat cîte o plasă din fibre sintetice în apele revărsate ale râului Nistru, sector extravilan al satului natal. Tentativa de a se “înfrupta“ cu pește a fost curmată de către inspectori, care pentru încălcarea regulilor de protecție a fondului piscicol și a regulilor de pescuit, au întocmit fiecăruia din aceste persoane câte un proces-verbal cu privire la contravenție, în temeiul art. 114 alin. 1 din Codul Contravențional al RM, fiindu-le aplicate amenzi în mărime a câte de 12 u.c. – 600,0 lei, iar plasele au fost ridicate în calitate de corp delict.

În aceeași zi, în circumstanțe similare, au fost depistate alte două persoane delincvente, care deja în extravilanul satului Talmaza instalau plase în apele revărsate ale Nistrului de jos. Pentru acțiunile sale ilegale, ambii sau ales cu amenzi contravenționale a câte 600,0 lei și fără plase.

După cum s-a menționat în această perioadă de activitate s-au ridicat și alte nouă plase, instalate de persoane necunoscute, din pânzele cărora au fost eliberați în mediul acvatic natural în stare vie, o cantitate de 16,0 kg de pești de diferite specii.


Uneltele de pescuit ridicate, conform prevederilor pct. 19 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 149 din 08.06.2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura au fost transportate și predate pentru păstrare la depozitul Inspectoratului pentru Protecția Mediului.



Citește mai departe

topul săptămânii