Rețele de socializare

Moldova

Armă neletală, ascunsă în buzunarul unei haine, descoperită la P.T.F. Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit un pistolul cu gaz, pe care un cetățean moldovean l-a ascuns în buzunarul hainei, pentru a nu fi depistat la controlul de frontieră.

Publicat

În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 01.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, călătorind ca pasager într–un microbuz înmatriculat în R. Moldova, cetăţeanul moldovean Iurie P., în vârstă de 25 de ani.

Acţionând în baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit, ocazie cu care, echipa comună de control a descoperit, ascuns și nedeclarat, în buzunarul drept al gecii lui Iurie P., o armă neletală, cu gaz, de culoare negru, marca Ekol Special, calibru 9 mm, și un număr de 51 de cartușe calibru 9 mm, marca Walter.

Cu privire la cele constatate Iurie P. a declarat că a achiziționat pistolul împreună cu cele 51 de cartușe, cu scopul de a-l folosi numai în cazul unui pericol asupra integrității sale corporale. Acesta a mai adăugat că avea cunoștință că deținerea unei astfel de arme este posibilă numai cu îndeplinirea unor condiții speciale.


Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prin deținerea sau portul fără drept de arme neletale.

POLITIADEFRONTIERA.RO


Moldova

/FOTO/ O bătrână a decedat pe patul de spital după ce a fost lovită de mașină. Șoferul, anunțat în căutare

O femeie de 76 de ani din Bender a decedat pe patul de spital după ce a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni. Șoferul a fugit de la fața locului.

Publicat

Totul s-a produs 22 iunie, pe o stradă din orașul Bender. Presa din stânga Nistrului scrie că bătrâna traversa strada Regulamentar, în momentul în care un șofer a luat-o la propriu pe capotă. Acesta a lăsat femeia să zacă în mijlocul drumului și s-a dus în viteză de la fața locului.

Femeia a fost dusă la spital și internată în secția de reanimare, însă, din nefericire, în dimineața de 23 iunie, medicii au anunțat despre decesul pacientei. Milițienii din regiune au depistat automobilul cu care ar fi fost provocat accidentul, abandonat într-un alt sector din oraș. Șoferul până la moment este de negăsit. La moment se cunoaște că el are 24 de ani și locuiește în Bender.

Căutările continuă.



Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un camion a doborât doi stâlpi de electricitate. Șoferul a fugit de la locul faptei însă a fost găsit în scurt timp

O manevră necalculată a unui șofer ghinionist a lăsat fără electricitate mai multe străzi din raionul Slobozia a municipiului Bălți. Bărbatul ar fi doborât cu vehiculul doi stâlpi de electricitate, iar apoi a fugit de la locul faptei.

Publicat

Totul s-a întâmplat în ziua de 23 iunie în jurul orei 12.00. Conform informației oferite de către angajații poliției locale, șoferul ar fi efectuat manevra de virare la stânga însă nu a ținut cont de gabaritele vehiculului și a doborât doi stâlpi de beton.Unul dintre piloni a căzut peste gardurile a două gospodării.

În urma impactului șoferul părăsit locul faptei, însă în scurt timp a fost reținut pe o stradă din apropiere.

Locatarii s-au plâns că din cauza accidentului au rămas fără electricitate.


Poliția continuă investigațiile pe caz pentru a stabili toate circumstanțele producerii coliziunii.

Șoferul riscă pedeapsă cu amendă și puncte de penalizare.


esp.md


 

 


Citește mai departe

Ediție TV

/VIDEO/ Jefuită la locul de muncă

Clipe de groază pentru o femeie de 44 de ani. Aceasta a fost jefuită la locul său de muncă, într-un magazin din sectorul Ciocana al capitalei.

Publicat

Poliția a fost alertată în data de 13 mai de către victimă. Femeia a declarat că în timp ce se afla într-un magazin amplasat pe strada Igor Vieru unde active în calitate de vânzătoare un necunoscut a intrat și i-a rupt lănțișorul de aur de la gât.

Poliția ajunsă la locul faptei a stabilit că în încăpere a intrat un individ și profitând că în acel moment nu erau cumpărători, a agresat femeia, a jefuit-o, după care a fugit cu bunul sustras într-o direcție necunoscută. Prejudiciul cauzat victimei a fost estimat la 6.500 de lei. După mai mult de o lună de căutare individul, care s-a dovedit a fi un tânăr de 27 de ani a fost localizat și reținut. La audiere acesta și-a recunoscut vina.

SECVENȚĂ DIN AUDIEREA SUSPECTULUI:
– Pentru ce ați fost adus la IP Ciocana?
– Pentru jaf.
– Ce anume ați jefuit?
– Un lanț de aur.
– Ulterior, ce ai făcut cu bunul?
– L-am lăsat în gaj.
– Anterior ați fost condamnat?
– Da.
– Pentru ce?
– Pentru jaf.


Tânărul a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Pentru fapta comisă el riscă detenție pe un termen de până la 7 ani.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii