Rețele de socializare

Moldova

Biciclist lovit mortal la Ceadîr-Lunga, iar pe un bărbat moartea l-a găsit adormit pe șosea la Criuleni

Doi bărbați au decedat în seara zilei de ieri, 9 ianuarie, după ce au fost victimele a două accidente stupide. Unul dintre ei se deplasa pe bicicletă fără vestă reflectorizantă și nu a fost observat de șoferul automobilului care l-a accidentat, iar cel de al doilea a adormit pe șosea și a fost strivit de un automobil. În cel de al doilea caz, șoferul a fugit de la fața locului.

Publicat

Prima tragedie a avut loc, la ora 17:50, pe traseul R-29 , în apropiere de orașul Ciadîr-Lunga, după ce șoferul unui automobilul de model Fiat, a accidentat un biciclist în vârstă de 60 de ani, care se deplasa pe traseul național în aceeași direcție, fără vestă reflectorizantă pe timp de noapte. Șoferul nu l-ar fi observat pe biciclist, iar în urma impactului, din cauza traumatismelor grave, ultimul s-a stins pe loc.

Cel de al doilea caz tragic a avut loc în jurul orei 20:00, în localitatea Zolonceni din raionul Criuleni. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani care a decedat, după ce ar fi fost în stare de ebrietate și adormit pe șosea. Ultimul a fost strivit sub roțile unui automobil necunoscut. Șoferul a părăsit locul accidentului, iar acum este căutat de poliți.

Oamenii legii cercetează ambele cazuri pentru a stabili toate circumstanțele în care s-au produs tragediile.


TODAY.MD


Moldova

/FOTO/ Tractorist „înghițit” cu tot cu tractor de un șanț, la Telenești

Publicat

Potrivit poliției, victima s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 59 de ani. Acesta se deplasa cu un tractor când, într-o pantă, a pierdut controlul volanului, iar tractorul a derapat și s-a prăbușit într-un șanț, transmite Deschide.MD.

În urma accidentului, bărbatul a rămas blocat în cabina tractorului. La fața locului au intervenit salvatorii care l-au eliberat.

Victima a fost transportată la spital cu diverse traumatisme.



Citește mai departe

Moldova

O familie din Chișinău, transportată la spital în urma unui accident, produs lângă satul Căpriana

Un bărbat și o femeie de 30 de ani, dar și fiica lor de doar 2 anișori a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs astăzi pe traseul Chișinău-Leușeni, în apropiere de localitate Căpriana (r-nul Strășeni).

Publicat

Potrivit datelor operative, în accident au fost implicate trei automobile de model BMW, Skoda și Mercedes, transmite Deschide.MD.

În urma impactului, cei doi tineri și copilul acestora au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.


Citește mai departe

Moldova

/FOTO/ Un camion cu roadă a luat foc pe un câmp agricol din sudul țării

Un camion cu cereale a luat foc pe un câmp din Vulcănești. Totul a avut loc în data de 25 iulie, pe un teren agricol în apropierea traseul Vulcănești-Reni.

Publicat

Portalul Gagauzinfo.md scrie că la fața locului au intervenit pompierii. Aceștia au stabilit că focul a cuprins cabina vehiculului.

Pompierii au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă până la remorca cu cereale.

Preliminar, focul ar fi izbucnit de la acumulator, care, probabil, era defectat.


Cauzele și circumstanțele incendiului vor fi stabilite de specialiști.


Citește mai departe

topul săptămânii