Moldova
Două familii au avut de suferit în urma intoxicării cu monoxid de carbon emanat de la sobe defecte
În ultimele 24 de ore două familii au primit intoxicații cu monoxid de carbon, după ce au folosit sobele defecte din propriile locuințe.


Primul caz de intoxicație a fost înregistrat în orașul Sîngera pe 09 martie. Aici, un bărbat în vârstă de 43 de ani, dar și copiii acestuia, un băiat în vârstă de 13 ani și o fată în vârstă de 12 ani s-au intoxicat cu fumul emanat de la soba defectă, care a fost exploatată în locuință.
Persoanele au fost preluate la spital pentru îngrijiri de rigoare de către un echipaj al Serviciului de asistență medicală urgentă.
La moment starea acestora este satisfăcătoare.
Un alt caz, în care a avut de suferit o familie a fost înregistrat în dimineața zilei de 10 martie la ora 02:45 în orașul Ștefan Vodă. Aici, o tânără în vârstă de 24 de ani, dar și un băiat în vârstă de 7 ani au fost transportați de urgență la spitalul raional, după ce, cel mai probabil s-au intoxicat cu produsele de ardere, în urma utilizării unei sobe defecte.
La moment, persoanele se află în afara oricărui pericol, iar starea acestora este stabilă. Toate circumstanțele producerii incidentelor urmează a fi stabilite ulterior.
Incendii în locuințe nu au avut loc.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat oamenii să respecte cu strictețe regulile de exploatare a surselor de încălzire, cum ar fi sobele alimentate cu combustibil solid și gazos.
Mai mult, pentru evitarea intoxicației cu monoxid de carbon, persoanele sunt rugate să verifice starea acestora înainte de exploatare, iar în cazul în care depistează fisuri și nereguli să le înlăture pentru a nu-și pune viața în pericol.
Totodată, specialiștii recomandă aerisirea sistematică a încăperilor și stingerea focului din sobe pe parcursul nopții. Potrivit IGSU de la începutul anului 2023, 33 de persoane au avut de suferit în urma intoxicării cu produsele de ardere.
Moldova
Crimă macabră, la Hîncești. Doi minori au ucis un pensionar și au dat foc casei, ca să ascundă urmele crimei
Ar fi ucis un pensionar, apoi au dat foc casei acestuia. Principalii suspecți sunt doi minori, de 15 și respectiv 16 ani.


Investigarea cazului a început în data de 5 decembrie, după ce polițiștii din Hîncești au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu într-o gospodărie. Pompierii chemați la lichidarea incendiului au depistat în casă cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat de 64 de ani.
La examinarea cadavrului, medicul legist a constatat că victima avea mai multe plăgi de cuțit pe diferite părți ale corpului. La scurt timp, oamenii legii i-au reținut și pe suspecți. Preliminar, cei doi minori ar fi consumat cu victima băuturi alcoolice la domiciliu acestuia, iar la un moment între ei s-ar fi iscat un conflict spontan.
Minorii i-ar fi aplicat bărbatului multiple lovituri cu un obiect ascuțit pe mai multe părți ale corpului, după care ar fi incendiat locuința.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor intenționat săvârșit cu o deosebire cruzime. Minorii au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnați condiționat, mai spune poliția.
Moldova
Lexus vs Mercedes, pe un drum din Iaşi. Momentul în care doi moldoveni îşi fac praf bolizii
Accident rutier grav ieri în Iaşi.


Două maşini de lux au fost distruse, în zona Podul de Piatră, după un impact violent, care a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. În urma coliziunii, au rezultat două victime şi anume şoferii autoturismelor.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție.
Ambii șoferi, cetăţeni din Republica Moldova, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Accidentul rutier s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.
Moldova
Avocat din Chișinău, reținut de CNA. Ar fi cerut 3.000 de euro mită de la 2 condamnați
Deși ar fi trebuit să aplice legea în orice situație, a decis că este mai simplu să o încalce.


Un avocat din Chișinău a fost reținut de ofițerii CNA, fiind bănuit de trafic de influență. Bărbatul este suspectat că ar fi cerut 3 mii de euro de la doi condamnați pentru a-i ajuta să primească o pedeapsă mai blândă.
Mai exact, avocatul ar fi cerut banii, spunând că are influență asupra persoanelor publice din cadrul instituțiilor statului.
În urma probelor acumulate, oamenii legii au descins cu percheziții în biroul de serviciu al avocatului. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile și înscrisuri de ciornă.
La moment, suspectul este cercetat în stare de libertate.
-
În căutareo zi în urmă
Le-a spus părinților că pleacă la Chișinău și nu s-a mai întors acasă. Adolescentul din imagini, căutat cu disperare
-
Moldova2 zile în urmă
Șoferul care a tamponat mortal un pieton de 82 de ani și-a aflat sentința. A fost eliberat în sala de judecată
-
Moldovao zi în urmă
Accident de coșmar pe traseul Chișinău-Dubăsari. Două persoane au decedat
-
Moldova2 zile în urmă
(18+) I-ar fi propus unei studente conversații video erotice, urmat de șantaj sexual. Bănuitul a fost reținut
-
Moldova3 zile în urmă
Profesorul care și-a exploatat sexual fiicele, pe banca acuzaților. Ar fi obținut 60.000 de euro din vinderea fotografiilor pornografice
-
Ediție TV3 zile în urmă
A devenit milionar prin escrocherie. Bărbatul care a lăsat peste 50 de persoane fără aur – condamnat la 18,5 ani de pușcărie
-
Moldova2 zile în urmă
Minor de 15 ani, trimis pe banca acuzaților pentru omor premeditat. Și-ar fi înjunghiat mortal un consătean
-
Moldova4 zile în urmă
A încercat să mituiască cu 400 de lei un polițist. Un transportator ilegal de lemne dosar penal și pentru corupție