Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Dosar penal nou, pentru un recidivist. Individul a fost reținut pentru furt de automobil

Un bărbat de 62 de ani, originar din raionul Hîncești, a fost reținut pentru 72 de ore și cercetat penal pentru răpirea unui mijloc de transport.

Publicat

Polițiștii Inspectoratul de Poliție Hînceşti au fost sesizați în noaptea de 18 mai 2022, de un bărbat din localitatea Ciuciuleni, raionul Hîncești, comunicând că din gospodăria sa a fost sustras un automobil ”Vaz Niva 21310”.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de polițiști, automobilul cât și făptașul au fost identificați în orașul Durlești, ulterior bărbatul a fost reținut.

În cadrul acțiunilor procesual penale, acesta a declarat că a sustras automobilul din gospodărie, în timp ce stăpânul casei dormea.


Făptașul anterior a mai fost condamnat pentru infracțiuni grave comise pe teritoriul Republicii Moldova, cât și  pe teritoriul Ucrainei.

Pentru infracțiunea comisă bărbatul riscă închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani.


Advertisement

Moldova

Crimă macabră, la Hîncești. Doi minori au ucis un pensionar și au dat foc casei, ca să ascundă urmele crimei

Ar fi ucis un pensionar, apoi au dat foc casei acestuia. Principalii suspecți sunt doi minori, de 15 și respectiv 16 ani.

Publicat

Investigarea cazului a început în data de 5 decembrie, după ce polițiștii din Hîncești au fost sesizați cu privire la producerea unui incendiu într-o gospodărie. Pompierii chemați la lichidarea incendiului au depistat în casă cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat de 64 de ani.

La examinarea cadavrului, medicul legist a constatat că victima avea mai multe plăgi de cuțit pe diferite părți ale corpului. La scurt timp, oamenii legii i-au reținut și pe suspecți. Preliminar, cei doi minori ar fi consumat cu victima băuturi alcoolice la domiciliu acestuia, iar la un moment între ei s-ar fi iscat un conflict spontan.

Minorii i-ar fi aplicat bărbatului multiple lovituri cu un obiect ascuțit pe mai multe părți ale corpului, după care ar fi incendiat locuința.


În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor intenționat săvârșit cu o deosebire cruzime. Minorii au fost reținuți pentru 72 de ore. Aceștia nu sunt la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnați condiționat, mai spune poliția.


Citește mai departe

Moldova

Lexus vs Mercedes, pe un drum din Iaşi. Momentul în care doi moldoveni îşi fac praf bolizii

Accident rutier grav ieri în Iaşi.

Publicat

Două maşini de lux au fost distruse, în zona Podul de Piatră, după un impact violent, care a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă. În urma coliziunii, au rezultat două victime şi anume şoferii autoturismelor.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenție.

Ambii șoferi, cetăţeni din Republica Moldova, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Accidentul rutier s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.



Citește mai departe

Moldova

Avocat din Chișinău, reținut de CNA. Ar fi cerut 3.000 de euro mită de la 2 condamnați

Deși ar fi trebuit să aplice legea în orice situație, a decis că este mai simplu să o încalce.

Publicat

Un avocat din Chișinău a fost reținut de ofițerii CNA, fiind bănuit de trafic de influență. Bărbatul este suspectat că ar fi cerut 3 mii de euro de la doi condamnați pentru a-i ajuta să primească o pedeapsă mai blândă.

Mai exact, avocatul ar fi cerut banii, spunând că are influență asupra persoanelor publice din cadrul instituțiilor statului.

În urma probelor acumulate, oamenii legii au descins cu percheziții în biroul de serviciu al avocatului. În urma acestora, au fost ridicate telefoane mobile și înscrisuri de ciornă.


La moment, suspectul este cercetat în stare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii