Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un tânăr de 20 de ani, transportat la spital, după ce a fost tamponat de un automobil

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost lovit de un automobil în timp ce traversa strada neregulamentar.

Publicat

Incidentul a avut loc astăzi pe str. Alba Iulia din mun Chișinău. Situația a fost observată de o patrulă de Carabinieri din cadrul Direcției regionale ,,Centru’’ a IGC care exercitau activități de menținere a ordinii publice în sectorul Buiucani al capitalei.
Carabinierii au intervenit imediat pentru a acorda ajutor tânărului și a fluidiza traficul în zonă. La fața locului a fost solicitat ajutor medical, precum și serviciile abilitate pentru documentarea cazului.
La scurt timp, persoana a fost preluată de o ambulanță și transportată la Institutul de Medicină Urgentă pentru asistență medicală calificată.

Inspectoratul General de Carabinieri vine cu un apel către cetățeni, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate, nu ezitați să veniți în ajutor ori să apelați numărul unic 112.



Moldova

Accident la Sângerei: Un bărbat a murit la spital, lovit de un automobil

Un bărbat de 51 de ani, locuitor al satului Iabloana din raionului Glodeni, a murit la spital, după ce a fost lovit de un automobil în timp ce mergea pe carosabil.

Publicat

Accidentul s-a produs ieri, 9 mai, în jurul orei 23:00, în apropiere de localitatea Biruința din raionul Sângerei, transmite Știri.md.

În urma impactului, bărbatul a fost transportat la spitalul din Bălți, însă din cauza traumelor primite a decedat.

Oamenii legii au stabilit că la volanul automobilului Volkswagen se afla un bărbat de 33 de ani, care se deplasa din orașul Florești spre Bălți și din cauza vizibilității reduse nu a observat pietonul.


Pe acest caz a fost pornit un proces penal, iar circumstanțele se stabilesc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Reacția hilară a unui șofer băut când a văzut ce a arătat aparatul Drager, la Hîncești

Un șofer s-a scărpinat la ceafă când a văzut rezultatul testului alcoolscopic, după ce a fost prins băut la volan de polițiști în localitate Ciuciuleni, din raionul Hîncești.

Publicat

Este vorba despre un șofer în vârstă de 32 de ani care se deplasa la volanul unui automobil de marca Peugeot când a fost tras pe dreapta de un echipaj al INSP, transmite Deschide.MD

În timpul discuției cu șoferul, oamenii legii au simțit de la acesta un miros puternic de alcool așa că au decis să-l testeze cu aparatul Drager. În urma controlului, rezultatele testului au arătat că bărbatul avea o concetrație de 1,77 mg/l de alcool în aerul expirat.

Pe numele șoferului a fost pornit un dosar penal, iar acesta ar putea rămâne fără permis de conducere.



Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Bărbat prins „mort” beat la volan, în raionul Hâncești, de Paștele Blajinilor

A doua zi de Paștele Blajinilor se sărbătorește în liniște, în familie.

Publicat

Nu și pentru un bărbat de 32 de ani din Ciuciuleni, raionul Hîncești. Cu doar câteva minute în urmă, acesta a fost depistat și înlăturat de inspectorii de patrulare de la volanul mașinii până a produce o adevărată tragedie pe drumuri.

Bărbatul se afla în stare de ebrietate, alcooltestul a arătat o alcoolemie de 1.77 mg/l.


video: youtube.com/Vadim Ungureanu


Citește mai departe

topul săptămânii